în aşteptare #1. (10.01.2011)

În lumina slabă a camerei sale, dar, mai ales, în lumina tuturor celor întâmplate, îşi aştepta sfârşitul. Avea să vină, ca aproape tot ce i s-a întâmplat lui, în totalitate normal, chiar banal şi vechi. Ca şi ziua aceea în care, întorcându-se acasă de la câmp, îşi ducea în căruţă soţia moartă. A murit în câteva secunde, fulgerată. Îşi aduce aminte cu groază, dar mai ales cu ruşine, de ziua aceea şi de privirle curioşilor în căruţă, unde, puţin schimbată la faţă, stătea întinsă femeia de care îl lega până atunci o viaţă. Viaţa care îl lega de acea femeie din care sufletul a încetat de ceva timp să mai fumege.
[citeşte continuarea...]

pentru că (-- ----- ---) ar fi fost prea puţin.

Scris de răzvan cîmpean luni, februarie 11, 2013

şi o felicitare. 
despre cum dezastrul ar fi fost să nu fi fost. sau despre cum nu-i niciodată-aşa.

că te-ai născut o lună prea devreme şi atâţia ani mai târziu. şi departe (atâţia ani departe). că te-am cunoscut încă dinainte de-a te cunoaşte, încă dinante de tot.

şi poezie.
tot ce ţi-am povestit e poezie. am început să-ţi scriu versuri încă dinainte de-a-ţi scrie, încă dinainte de tot: c-am repetat prea mult sfârşitul, că m-am temut să nu-l repet. că am uitat, cum uit, şi-apoi te-am supărat. că nu ţi-am fost nici frate, nici mamă, nici tată, şi-apoi te-am supărat.

că niciodată nu-i cum spun, ci cum gândesc, dar niciodată cum gândesc că spun. c-aş vrea să vezi cum văd şi-apoi nu te-ai mai supăra.


0 comentarii

Trimiteți un comentariu

Adresa de email (abonarea trebuie confirmata):

O colecţie de obsesii, pasiuni şi frământări din mine, un loc pe care îl cizelez şi-l modelez permanent după firea mea schimbătoare, o oglindă difuză a ceea ce-am fost şi încerc să fiu. Un blog scris nu atât pentru a fi citit, dar pentru plăcerea nebună de a fi scris. [detalii]
A apărut o eroare în acest obiect gadget