în aşteptare #1. (10.01.2011)

În lumina slabă a camerei sale, dar, mai ales, în lumina tuturor celor întâmplate, îşi aştepta sfârşitul. Avea să vină, ca aproape tot ce i s-a întâmplat lui, în totalitate normal, chiar banal şi vechi. Ca şi ziua aceea în care, întorcându-se acasă de la câmp, îşi ducea în căruţă soţia moartă. A murit în câteva secunde, fulgerată. Îşi aduce aminte cu groază, dar mai ales cu ruşine, de ziua aceea şi de privirle curioşilor în căruţă, unde, puţin schimbată la faţă, stătea întinsă femeia de care îl lega până atunci o viaţă. Viaţa care îl lega de acea femeie din care sufletul a încetat de ceva timp să mai fumege.
[citeşte continuarea...]

memorii

Scris de Dacian joi, august 09, 2012

Dacă te întreabă care-a fost cel mai intens moment al vieţii tale, vorbeşte-i despre dragoste. Da' nu cea din prezent, nu, iubirea de acum zeci de ani. Povesteşte-i ce-ţi mai aminteşti. Unde nu reţii exact, inventează ceva cât-de-cât credibil. Dă-ţi frâu liber imaginaţiei! Şi, orice-ai face, ascultă-mă bine, nu-i da de-nţeles că vorbeşti despre trecut. Spune-i că-i o dragoste reciprocă. Fă-ţi o favoare şi spune-i că amorul pentru tine-i încă o treabă de actualitate. Nu te-ai căsătorit niciodată, nu pentru că n-ai avut cu cine, nu, pentru că te-ai bucurat prea mult de viaţă.
Aşa că, da, povesteşte-i despre cum îţi saltă inima la fiecare întâlnire, despre flori, lumânări, declaraţii de dragoste, plimbări în clar de lună şi orice alt rahat care să arate cât de romantic eşti. Despre toate femeile pe care le-ai avut şi care te-au iubit. Povesteşte-ţi viata ca pe a lui Casanova sau Don Juan şi sari peste detaliile plictisitoare. Nimic despre nopţile-n care dormi singur şi-ţi îneci plânsul în cearşaf. Nu, cearşafuri pline de sudoare de la atâta pasiune! Dacă te ajută la ceva, citeşte un roman ieftin şi memorează paragrafe din el. Repetă-le în faţa oglinzii.
Foloseşte zâmbetul ăla fals cu care poţi uneori să te păcăleşti şi pe tine însuţi.
Când o sa te-ntrebe, şi-o s-o facă, te asigur, de relaţia cu maică-ta, povesteşte-i ceva, orice, da' nu cum nu te-ai dus la mormântarea ei pentru c-ai urât-o pe nenorocită. Nu, ceva porfund! O scenă în care orice om ar vrea să se regăsească, da' pe care n-ai trăit-o niciodată. O să te chinuie, clar, da' spune-i c-ai iubit-o. Că ţi-e dor de ea. De cuvintele ei dulci, de încurajările ei, de toate lucrurile mărunte care o făceau femeia minunată care-a fost. Nu intra în detalii, în regulă? Mai bine zici că-i un subiect sensibil şi treci peste.
Şi, încă ceva, fă-ţi o favoare şi spune-i fiecare minciună pe care aşteaptă s-o audă. Orice-ai face, nu te apuca să povesteşti adevărul. Nu, adevărul n-o să-ţi aducă nici un pic de linişte.
Pe când o s-ajungeţi să vorbiţi despre succes, deja să ai pregătite răspunsurile pentru el. Da' nu confesiuni lacrimogene, nu, răspunsurile spirituale de care are nevoie. Şi-o să te-ntrebe despre greutăţi şi izbânde, rezumă-te la alea din urmă. Nimic despre cadavrele peste care-a trebuit să calci doar pentru a obţine o funcţie şi apoi alta şi apoi alta şi tot aşa. Spune-i că reuşita în afaceri înseamnă muncă în echipă şi mult sacrificiu. Ba nu, muncă în echipă şi atât. Spune-i că în lumea asta nu e loc de orgolioşi sau individualişti şi că nu poţi lucra în acelaşi domeniu treizeci de ani dacă nu iubeşti ceea ce faci. Te-ar ucide încet şi tu nu eşti tocmai ceea ce se cheamă un om mort. Fă o glumă. Zâmbeşte. Aşa că, da, ai adorat fiecare zi din carieră. Învârte-te în jurul iubirii şi, cu cartea asta, o să câştigi tot jocul.
Pe cât posibil, ascultă-mă bine, nu-ţi plânge de milă. Rămâi vag şi evaziv, expresii din cărţi de marketing şi alte prostii de genul ăsta.
Exersează răspunsurile în faţa oglinzii.
Spune-le ca şi cum ar fi viaţa ta.
Dacă te-ntreabă ce jocuri preferate aveai în copilărie, fă-ţi o favoare şi cere o pauză de câteva minute, apoi inventează ceva cât-de-cât credibil. Povesteşte-i despre vecinii de la bloc care ţi-au marcat existenţa, da' nu despre ăia care şi-au bătut joc de tine în spatele tomberoanelor cu gunoi. Nu, ceva frumos. Ascultă-mă bine, nimeni nu vrea să ştie că s-a întâmplat, că încă te gândeşti la asta şi că nici un psiholog din lume n-a reuşit să te scape de coşmaruri. Treaba ta e să zici o anecdotă memorabilă şi să-ţi ţii gura pe cât de mult posibil, ai înţeles? Nu intra-n detalii, în regulă?
Ascunde-ţi mâinile să nu observe cât de puternic tremură.
O s-o dea pe filozofie şi religie. O să ţi se facă rău la stomac vorbind despre asta, da' nu-i oferi ocazia să se prindă că te temi c-o să mori în orice clipă şi-o s-ajungi dracului în iad, nu, lasă-l să creadă că eşti agnostic. Să creadă că eşti interesant, un om diferit, cineva despre care merită să scrie. Spune-i că filozofia ta de viaţă îţi aduce, înainte de toate, libertate. La fel ca-n iubire. Ai prins ideea? Învaţă să aduci orice discuţie înapoi la dragoste şi-o să-l dovedeşti.
Obişnuieşte-te câteva zile cu masca asta. Fără credinţa ta-n dumnezeu, tâmpitul care nu ţi-a ascultat vreodată o rugaciune. Cel care nu te-a făcut nici mai deştept, nici mai frumos sau mai puternic decât pe oricine altcineva, doar mai avar. Mult mai avar. Şi suficient de naiv să crezi că există obiecte, locuri sau oameni care să te facă fericit.
Nu-ţi plânge de milă!
Încearcă să fii cea mai bună versiune a ta şi repetă rolul ăsta până-ţi intră sub piele.

1 Responses to memorii

  1. Andreea. spune:
  2. Foarte frumos. Trist,si tocmai d-asta,frumos.

     

Trimiteți un comentariu

Adresa de email (abonarea trebuie confirmata):

O colecţie de obsesii, pasiuni şi frământări din mine, un loc pe care îl cizelez şi-l modelez permanent după firea mea schimbătoare, o oglindă difuză a ceea ce-am fost şi încerc să fiu. Un blog scris nu atât pentru a fi citit, dar pentru plăcerea nebună de a fi scris. [detalii]
A apărut o eroare în acest obiect gadget