în aşteptare #1. (10.01.2011)

În lumina slabă a camerei sale, dar, mai ales, în lumina tuturor celor întâmplate, îşi aştepta sfârşitul. Avea să vină, ca aproape tot ce i s-a întâmplat lui, în totalitate normal, chiar banal şi vechi. Ca şi ziua aceea în care, întorcându-se acasă de la câmp, îşi ducea în căruţă soţia moartă. A murit în câteva secunde, fulgerată. Îşi aduce aminte cu groază, dar mai ales cu ruşine, de ziua aceea şi de privirle curioşilor în căruţă, unde, puţin schimbată la faţă, stătea întinsă femeia de care îl lega până atunci o viaţă. Viaţa care îl lega de acea femeie din care sufletul a încetat de ceva timp să mai fumege.
[citeşte continuarea...]

mire

Scris de Dacian sâmbătă, iunie 23, 2012

Când ieşi de la mititica, singura chestie la care te gândeşti e s-ajungi acasă şi să-ţi fuţi femeia. Ce mai, şi când eşti acolo, cam asta-i tot la ce te gândeşti. S-ajungi acasă, să-ţi fuţi femeia. Muierea care n-a avut un bărbat lângă ea toţi anii ăştia, arzând să te vadă.
Da’ astea nu-s decât visele pe care ţi le faci, fiindc-ai stat prea mult închis acolo. Aşa că să nu mire pe nimeni că după nici două săptămâni vin iar după tine. Trei maşini de poliţie şi vreo zece gorile, biletu’ tău de salvare. Să nu mire pe nimeni, cu atât mai puţin pe fututa ta de familie, că n-ai mai rezistat în casa aia împuţită nici cinci minute-n plus. Şi că te-ai dus şi-ai furat tot de la magazinu’ unde te-au prins data trecută.
Deci, când îţi dau drumu’ în libertate, nu aştepţi decât s-ajungi la femeia ta. Toate chestiile alea pe care ai vrea să i le faci, cum obişnuiai în tinereţe. Pe care nu le-ai mai făcut cu nimeni de ani de zile. Şi, până s-apuci să te bucuri un pic, te loveşte realitatea.
Ea nu mai îi numa’ femeia ta. Tu nu mai eşti tânăr. Casa-i prea plină de copii – ai voştri – ca să mai poţi mişca ceva, până şi noaptea, mereu se trezeşte câte unu, că nici nu-i ştii după nume, atâţia îs, cu patu’ ud sau câte-o durere, dracu’ să-i ducă. Şi apoi, chiar şi când reuşeşti s-o faci, nevasta-ţi stă nemişcată şi fără expresie, genu’ de nepăsare ce-ţi fură orice plăcere, ţi-o lasă moartă, şi-ţi dai seama c-o labă era mult mai bună decât păpuşa asta-n comă. Şi, dumnezeule, cum pute! N-ai cum să te atingi de ea fără să-ţi vină să verşi. Pute ca o groapă de gunoi, vara. Ca un cadavru vechi. Ca toată casa asta.
Aşa că, da, să nu mire pe nimeni c-ai vrut să scapi, ca de râie. De câteva zile deja aşteptai s-auzi sunetu’ de sirene şi loviturile puternice-n poartă, numa’ să vină să te scoată odată d-aici. Da’, nu, n-au venit decât târziu, când deja-ţi pierdusei orice speranţă. Între timp, să nu mire pe nimeni c-ai vrut să te sinucizi. Că te uitam în oglindă, să te razi, şi tot ce vedeai era un puşcăriaş pe viaţă, condamnat să moară lângă toţi paraziţii ăştia. Că-ţi era dor de celula-n care băieţii-ţi ştiau de frică şi nu te deranja nici dracu’. Că acceptai cu plăcere să dormi între bărbaţi, decât cu pizda asta uscată.
La un moment dat, vine una din fetele tale, atâta de urâtă, că-ţi dai seama de la o poştă c-a ieşit din mă-sa, şi-ţi cere bani de-o-ngheţată. Cinci mii. Îi trăsneşti o palmă sănătoasă, cât să te ţină minte o viaţă. Limbricul ăla nespălat, cu păru’ tuns băieţeşte, să pretindă ceva de la tine! Futu-i gura de nenorocită! Şi ea şi toţi ăialalţi căcaţi, că nici dumnezeu nu-i ştie pe toţi! Le dai tu îngheţată până le iese pe urechi, dacă-i musai!
Toţi ăia care te judecă, n-au decât să te sugă sau să-şi ţină pliscu’. Şi să nu mire pe nimeni că nu dormeai în dimineaţa aia, că ţi s-a părut c-auzi maşinile cu mult înainte s-ajungă şi c-ai început să urli ca un idiot când i-ai auzit strigând „Poliţia!” „Poliţia!” „Poliţia!”. Aha, să nu mire pe nimeni c-ai recunoscut totu’ şi chiar mai mult, din prima. C-ai aşteptat să-ţi iei bulane şi să te tragă golanii în dubiţă. C-ai scuipat-o pe nevastă-ta în faţă, de fericire.

0 comentarii

Trimiteți un comentariu

Adresa de email (abonarea trebuie confirmata):

O colecţie de obsesii, pasiuni şi frământări din mine, un loc pe care îl cizelez şi-l modelez permanent după firea mea schimbătoare, o oglindă difuză a ceea ce-am fost şi încerc să fiu. Un blog scris nu atât pentru a fi citit, dar pentru plăcerea nebună de a fi scris. [detalii]
A apărut o eroare în acest obiect gadget