în aşteptare #1. (10.01.2011)

În lumina slabă a camerei sale, dar, mai ales, în lumina tuturor celor întâmplate, îşi aştepta sfârşitul. Avea să vină, ca aproape tot ce i s-a întâmplat lui, în totalitate normal, chiar banal şi vechi. Ca şi ziua aceea în care, întorcându-se acasă de la câmp, îşi ducea în căruţă soţia moartă. A murit în câteva secunde, fulgerată. Îşi aduce aminte cu groază, dar mai ales cu ruşine, de ziua aceea şi de privirle curioşilor în căruţă, unde, puţin schimbată la faţă, stătea întinsă femeia de care îl lega până atunci o viaţă. Viaţa care îl lega de acea femeie din care sufletul a încetat de ceva timp să mai fumege.
[citeşte continuarea...]

bucăţele

Scris de răzvan cîmpean duminică, martie 11, 2012

eram trei, pentru a fi acum patru. trei şi jumătate, mai precis. din ultima au tăiat bucăţi şi le-au aruncat în stradă. un deget căzând de la etajul patru. piciorul stâng, de pe balcon. şi astăzi, deşi n-o ştie nimeni, o pată de sânge a rămas pe sticla balconului. singura urmă. i-au spus că şi-a făcut-o singură. că şi-a tăiat degetele la final. toţi ştiau mai bine decât ea ce s-a întâmplat. cum. şi de ce.
a dus-o cu forţa în apartament. aşa cum duci un porc la tăiat. gălăgios şi iute. i-a astupat gura cu un prosop de bucătărie. prosopul cu desene animate. o labă de vulpe rămasă afară. udă şi rece. tot blocul îl ştia, dar nimeni nu-ndrăznea să intervină. găini moarte la uşă. un cap de pisică în cutia poştală. ştiau că
există lucruri mai rele, dar niciodată când astea ţi se întâmplă ţie. tocmai ţie. aşa că tăceau. capete de pisici în cutiile lor poştale. nu ziceau nici pâs. dar ascultau cum o dezbracă. cum rupea hainele de pe ea. şi se rugau. (tatăl nostru) ascultau cum urla. taci, că te-omor! (care eşti în ceruri) întâi i-a rupt un deget. pâs. (precum în cer, aşa şi pe pământ) l-a aruncat direc în stradă. pe pământ. pâs. un deget ud şi rece. i-a dat câteva palme să se trezească. (dă-ne-o nouă astăzi) nu te mai făţâi atâta! ştiau că o s-o omoare, că o s-o taie bucăţele şi-o să plece. aşa cum pleacă întotdeauna. şi ei o să trebuiască să cureţe totul. (şi nu ne duce pe noi în ispită) c-o să-l salute politicos şi-o să-l invite la masă. dar, înainte, trebuia s-o termine. i-a tăiat piciorul stâng, deloc cu grijă. i-a ars rana încet, până n-a mai curs strop de sânge. (şi nu izbăveşte de cel rău) imediat e gata. şi câte i-a mai făcut. şi câte-ar mai fi putut să-i facă.

2 comentarii

  1. Anonim spune:
  2. pfui... ce-o mai fi si asta?
    macar continua...m-a prins.

     
  3. Răzvan spune:
  4. ideea nu e ce e asta, dar ce nu e asta.

    voi continua, clar. rescrie, chiar.

     

Trimiteți un comentariu

Adresa de email (abonarea trebuie confirmata):

O colecţie de obsesii, pasiuni şi frământări din mine, un loc pe care îl cizelez şi-l modelez permanent după firea mea schimbătoare, o oglindă difuză a ceea ce-am fost şi încerc să fiu. Un blog scris nu atât pentru a fi citit, dar pentru plăcerea nebună de a fi scris. [detalii]
A apărut o eroare în acest obiect gadget