în aşteptare #1. (10.01.2011)

În lumina slabă a camerei sale, dar, mai ales, în lumina tuturor celor întâmplate, îşi aştepta sfârşitul. Avea să vină, ca aproape tot ce i s-a întâmplat lui, în totalitate normal, chiar banal şi vechi. Ca şi ziua aceea în care, întorcându-se acasă de la câmp, îşi ducea în căruţă soţia moartă. A murit în câteva secunde, fulgerată. Îşi aduce aminte cu groază, dar mai ales cu ruşine, de ziua aceea şi de privirle curioşilor în căruţă, unde, puţin schimbată la faţă, stătea întinsă femeia de care îl lega până atunci o viaţă. Viaţa care îl lega de acea femeie din care sufletul a încetat de ceva timp să mai fumege.
[citeşte continuarea...]

simona

Scris de răzvan cîmpean vineri, ianuarie 06, 2012

când le-a bătut poliţia la uşă, nu aveau habar ce îi aşteaptă. sperau doar că nu e vorba iar de vecinul de la cinci, că n-a făcut iar derbedeu' ăla ceva şi că trebuie să dea declaraţie despre ceva ce nici măcar nu ştiau că s-a întâmplat. odată, pe când simona era ceva mai mică, să fi avut cinci-şase ani, derbedeul a luat-o şi a dus-o la îngheţată. imaginaţi-vă. le-a luat din faţa blocului, pe ea şi pe fata vecinilor de la trei, şi le-a dus la îngheţată. fără să întrebe pe cineva, fără să spună un cuvânt cuiva (plecăm), fără nimic. când au observat că simona nu mai e în faţa blocului, părinţii au sunat repede la poliţie. de atunci şi până acum au trecut peste şase ani, simona e deja la şcoală, învaţă foarte bine, chiar dacă nici unul dintre părinţi nu se ocupă în
special de ea. când poliţistul i-a bătut la uşă, când tatăl simonei s-a enervat că cine dracu' bate la uşă la ora asta, tot la ce s-au gândit amândoi a fost derbedeul de la cinci. se zvonea despre el ba că-i plac băieţii, ba că îi plac fetiţele şi că din cauza asta nu s-a căsătorit niciodată, ba că o violase pe maică-sa şi că o mai şi bătuse ca să nu mărturisească. mai demult, mama simonei chiar pornise zvonul cu băieţii, pentru a-i face pe vecini să vorbească şi despre altceva decât despre cum zăbălosu' ălă nenorocit îi luase fetiţa din faţa blocului şi o dusese la îngheţată. le-a spus tuturor că-i de-ăla şi că le dusese pe fete la îngheţată numai ca să impresioneze nu ştiu ce băiat, tot de-ăla. de aceea, când un băiat din altă scară fugise de acasă, poliţia a venit tot la ei la uşă, fiindcă ei păreau să-l cunoască cel mai bine pe derbedeul cu care băiatul părea că fugise. dar acum, acum când poliţistul îi privise diferit, ei sperau că nu are nici o legătură cu vecinul, fiindcă asta le-ar fi stricat seara. poliţistul n-a zis nimic, a auzit doar nu iară ăla, că-l omor, mama lui de poponar. poliţistul tăcea în continuare (ştiţi, fetiţa), tăcea ca şi cum ar fi fost mai bine să tacă, deşi era clar că avea ceva de spus (fetiţa dumneavoastră).
l-au poftit înăuntru, femeia l-a servit cu cafea, din care poliţistul n-a băut deloc. aşa că bărbatul l-a servit cu bere, dar nici din asta n-a băut deloc (fetiţa dumneavoastră, ştiti). a început să-i întrebe de vecinul de la cinci, ca şi cum ăsta era adevăratul motiv pentru care venise, ca şi cum tăcerea lui iniţială ascundea ceva oribil, ceva ce nu putea fi spus pe casa scării. cum fusese prins violând nu ştiu ce copil, cum îl obliga să mănânce îngheţată între timp sau cum a jefuit magazinul de jos şi apoi a bătut-o pe vânzătoare. ei le-au spus că n-au mai auzit nimic despre el recent, bărbatul cum nimic, că-i de-ăla şi tu ştii bine ce fac ăştia; ăştia şi când nu fac nimic, tot fac ceva. dar nu, să-i mintă în halul ăsta nu era o soluţie (simona). a întrebat unde-i fetiţa şi de ce vorbesc atât de tare. i-au spus că plecase la bunici (futu-i), că urma să se întoarcă doar duminică seara. 
de cum a pronunţat poliţistul numele fetei, simona, ştiţi, mama a început să se agite, auzea tot mai prost, ca şi cum vecinul de la cinci ar fi dat iar muzica prea tare sau ca şi cum radioul ar fi rămas pornit, dar nu avea semnal. ceva despre un accident, despre o maşină care mergea pe contraceva, despre cum medicii au făcut tot posibilul şi ceva despre un spital. da, cu siguranţă ceva despre un spital. se chinuia să audă, însă poliţistul se oprise, luase berea şi începuse să bea. femeia îşi vedea soţul plângând şi, oricât se străduia să înţeleagă ce are, nu pricepea de când bărbatul era atât de ataşat de derbedeul de la cinci. 

0 comentarii

Trimiteți un comentariu

Adresa de email (abonarea trebuie confirmata):

O colecţie de obsesii, pasiuni şi frământări din mine, un loc pe care îl cizelez şi-l modelez permanent după firea mea schimbătoare, o oglindă difuză a ceea ce-am fost şi încerc să fiu. Un blog scris nu atât pentru a fi citit, dar pentru plăcerea nebună de a fi scris. [detalii]
A apărut o eroare în acest obiect gadget