în aşteptare #1. (10.01.2011)

În lumina slabă a camerei sale, dar, mai ales, în lumina tuturor celor întâmplate, îşi aştepta sfârşitul. Avea să vină, ca aproape tot ce i s-a întâmplat lui, în totalitate normal, chiar banal şi vechi. Ca şi ziua aceea în care, întorcându-se acasă de la câmp, îşi ducea în căruţă soţia moartă. A murit în câteva secunde, fulgerată. Îşi aduce aminte cu groază, dar mai ales cu ruşine, de ziua aceea şi de privirle curioşilor în căruţă, unde, puţin schimbată la faţă, stătea întinsă femeia de care îl lega până atunci o viaţă. Viaţa care îl lega de acea femeie din care sufletul a încetat de ceva timp să mai fumege.
[citeşte continuarea...]

(învăţături din) noapte

Scris de răzvan cîmpean joi, noiembrie 03, 2011

nu ieşi. nu te întâlni cu nimeni. rupe din noapte doar atât cât să-ţi faci, rând pe rând, aceleaşi lucruri, aceiaşi oameni, aceleaşi obiceiuri. 
de când am făcut pe jos depozit de cărţi, de când m-am ascuns în fiecare dintre ele puţin câte puţin, încât am ajuns, bucată cu bucată, cuvinte, de când mă caut obsesiv şi mă găsesc la fel în cărţile de care niciodată n-am auzit, de când zidurile, uşile, ferestrele, mobilierul sunt toate doar o filă de carte, mă simt ca o enciclopedie pe care nimeni nu o mai citeşte. o enciclopedie cu filele mototolite ca noaptea. o mică enciclopedie a răspunsurilor care niciodată nu se caută, a întrebărilor pe care toţi le uită, a oamenilor care
seamănă între ei atât de mult, încât sunt unul.
spune-ţi rugăciunea în fiecare seară. în fiecare seară, alta. învaţă-le. învaţă cum să te comporţi cu ele, dar, mai presus de orice, învaţă ce şi cât să înveţi din ele.
o lună mică şi rotundă, plină doldora de litere, de cuvinte, de propoziţii, de fraze îmi luminează camera, mă luminează şi-mi pare pentru-o clipă că pe întregul corp, corpul meu mic, stau lecţii pe care nu ştiu să le cuprind. cel mai mult îmi place cum ele se schimbă atunci când mă mişc. nu ieşi se transformă în nu rupe, apoi în învaţă să nu şi toate acele litere-cuvinte pe care mă strădui să le reţin, dar pe care, în transformarea lor nebună, le uit. le uit aşa cum uit să mă hrănesc cu altceva decât cu ele, cu bucata de covor pe care mă aşez (şi care se aşază pe mine) atunci când citesc. oriunde te întorci, cuvinte. mici şi mari litere-cuvinte, cuvinte-propoziţii, propoziţii-fraze.
trăieşte. fă lucruri care-ţi plac. bucură-te de ele. dincolo de toate, trăieşte-te. trăieşte-te cu tine şi cu toţi cei pe care i-ai creat şi i-ai crescut.

3 comentarii

  1. dacian spune:
  2. mi-a placut. chiar daca-i genul de text pe care-l apreciezi pentru ca intelegi ce vrei din el, mi-a placut.

     
  3. olga spune:
  4. şi mie mi-a plăcut, deşi, raportată la promisiunile în suspensie ale fragmentelor din italice, e puţin cam prea livrescă atmosfera, prea bântuită de un duh autocenzurat şi de o voce pe care eu nu o cred.

     
  5. Ca sa ma mentin in tiparul inceputului de comentariu,un tipar instaurat la acest text:
    Mie nu imi plac textele vagi. adica textele care te trimit peste tot, care te lasa, in generalitatea lor neaparenta, sa le personalizezi tu, cititorul lor, cu tot ce iti apartine numai tie si deloc scriitorului acelui text.
    Orice text are o intentie precisa cu care este elaborat. fiindca orice text este o actiune umana, iar o actiune este un act de vointa. Iar vointa se dirijeaza dupa scopuri stabilite inainte de a te pune in miscare in procesul actiunii. Asadar si textuletul acesta exprima o intentie precisa, o vointa precisa. Atata ca, pentru cei care nu-l cunosc pe scriitor, intentia asta va ramane mereu subiect de ghicitoare.

    Care ar fi farmecul unei interpretari libere, desprinse total de ceea ce a fost in gandul scriitorului?
    E ca si cum eu descriu cerul si altcineva intelege ca e vorba despre pamant. se cheama asta premisa pentru comunicare si intelegere reala?

    Autocenzura.
    Ne-am invatat, ca urmare a unor ani nu prea democratici in tara asta, ca cenzura e un lucru rau. Si exact cu sensul asta ne apare tuturor cuvantul asta in minte, sensul negativ, peiorativ. Or nu se poate sa nu vedem ca nu in toate cazurile cenzura si mai ales auto-cenzura e rea.
    Ma infurii pe cineva si-mi vine sa-l pocnesc. Si nu-l pocnesc. Ma stapanesc cum pot, dar nu-l pocnesc si nu-l injur. Este asta sau nu este auto-cenzura?
    Imi vine sa vorbesc urat in fatza unui copil mic care abia invata cuvintele si nu doresc sa-i dau un exemplu rau. Si ma auto-cenzurez, imi aleg cuvintele pe care le scot pe gura.
    Auto-cenzura e rezultatul unei actiuni de intensa rationalitate umana. E o nota de superioritate a omului. Este semnul iubirii de a face lucruri de calitate in aceasta viata.

    exista si aspectul constrangerilor, al impunerilor cu forta. dar numai pentru ca un lucru bun ajunge sa fie inteles si practicat extraordinar de prost, asta il face un lucru rau in esenta sa?

    in rest....
    Libertatea opiniilor si a adevarurilor relative.

    Textul e bine alcatuit, ca toate textele de aici. Simetrie, organizare, idei care pot fi urmarite in ilustrarea lor imagistica. Un spirit ordonat si geometric in gandirea sa omul care scrie aici.

     

Trimiteți un comentariu

Adresa de email (abonarea trebuie confirmata):

O colecţie de obsesii, pasiuni şi frământări din mine, un loc pe care îl cizelez şi-l modelez permanent după firea mea schimbătoare, o oglindă difuză a ceea ce-am fost şi încerc să fiu. Un blog scris nu atât pentru a fi citit, dar pentru plăcerea nebună de a fi scris. [detalii]
A apărut o eroare în acest obiect gadget