în aşteptare #1. (10.01.2011)

În lumina slabă a camerei sale, dar, mai ales, în lumina tuturor celor întâmplate, îşi aştepta sfârşitul. Avea să vină, ca aproape tot ce i s-a întâmplat lui, în totalitate normal, chiar banal şi vechi. Ca şi ziua aceea în care, întorcându-se acasă de la câmp, îşi ducea în căruţă soţia moartă. A murit în câteva secunde, fulgerată. Îşi aduce aminte cu groază, dar mai ales cu ruşine, de ziua aceea şi de privirle curioşilor în căruţă, unde, puţin schimbată la faţă, stătea întinsă femeia de care îl lega până atunci o viaţă. Viaţa care îl lega de acea femeie din care sufletul a încetat de ceva timp să mai fumege.
[citeşte continuarea...]

citeşte: prima parte // partea a doua

Când a aflat că i-a murit mama, când s-a văzut orfană cum de o viaţă se simţea, tot ce a putut spune a fost Am nevoie de tine. A folosit cuvintele lui-ei de pe unul din primele bileţele şi a sperat că el va înţelege. Doar că n-a înţeles. N-a înţeles decât s-o ignore după ce a refuzat-o insistent. N-a înţeles atâtea câte ar fi vrut ea să înţeleagă şi a ales, după ce a tăcut o jumătate de oră, să iasă din garsoniera lor mică. Ea l-a aşteptat aşa cum îl aştepta de fiecare dată. A mai insistat încă o dată, i-a explicat tot ceea ce îşi dorea ca el să ştie dincolo de cuvinte. Cum că soţii trebuie (chiar trebuie i-a spus, sperând că el va accepta) să fie alături unul de celălalt în asfel de momente. A repetat Am nevoie de tine şi s-a abţinut cu greu să nu înjure. Şi nu a înjurat. Însă el, care se ştia urmărit de ea peste tot şi care era sigur că ea deja ştie că îşi promisese să stea acasă, a continuat să o refuze. S-o refuze fără să se uite la ea.
Îşi dorea atât de mult să meargă împreună. Ştia că mama ei a fost din start dezamăgită că se măritase atât de repede, gând cu care se împăcase cu timpul, dar, mai ales, că se măritase cu el. Şi că rămase cu el după atâţia ani în care tot blocul ştia deja că o înşală. Dar ea îl alesese pe el. Sau, mai curând, se lăsase aleasă de el. N-a înţeles niciodată ce văzuse fiică-sa la el, cu atât mai mult cu cât se îngrăşase îngrozitor cu timpul.
Asta, faptul că se îngrăşase, urma să fie o problemă şi pentru ea. După ce a insistat mai mult decât credea
că îşi permite, decât credea că poate, a decis să facă, totuşi, aşa cum o tăia capul. Lucru pe care l-a şi făcut. A luat un cuţit şi, cu teama cuiva care jupoaie pentru prima oară în viaţă un animal, i-a tăiat gâtul bărbatului şi s-a uitat la sânge. Cum curgea cald pe pat. Cum păta aşternutul, aşa cum îşi amintea că şi ea le-a pătat. La el. Cum o privea cu scârbă şi cum nu făcea nimic. Ca şi cum ar fi considerat că merită.
Apoi, a început să-l taie în bucăţi şi a ajuns să se enerveze de greutatea trupului lui şi de faptul că îi venea aproape imposibil să-i zdrobească oasele. Aşa că le-a zdrobit în grabă şi a trezit copilul. Nu i-a spus nimic, l-a trimis doar înapoi în cameră şi a închis uşa. A continuat să taie şi să împartă burta, picioarele, mâinile în bucăţi, bucăţi care nu se mai terminau. S-a simţit nevoită să arunce o parte din ele, a aruncat mai ales din burtă. A aruncat o parte la gunoi, iar pe restul le-a aruncat câinilor care vagabondau în faţa blocului. L-a pus pe el, restul, într-o sacoşă, a curăţat bucătăria, a acoperit patul şi a mers să-l trezească pe copil. L-a luat din pat, l-a spălat pe faţă, l-a schimbat şi l-a pregătit de drum. Cu aceeaşi grabă cu care îşi pregătise şi soţul. Haide, vine şi tata cu noi.
A luat sacoşa pe umăr şi a cărat-o aşa până la gară. O enerva teribil greutatea, o enerva că l-a făcut să se îngraşe, că acum trebuia să care ditamai sacoşa după ea şi că el nu acceptase din prima. Dar o liniştea şi întotdeauna de acum înainte o va linişti ideea că el, în cele din urmă, o înţelese şi, cu mâna sprijinindu-se pe umărul ei, a urmat-o spre gară. Că a stat lângă ea în tren şi nu a făcut gălăgie. Că a fost politicos cu toată lumea la înmormântare şi n-a mai supărat pe nimeni. Dar, înainte de orice, o liniştise ideea că, deşi nu foarte mult, slăbise. Şi că o făcuse pentru ea.

0 comentarii

Trimiteți un comentariu

Adresa de email (abonarea trebuie confirmata):

O colecţie de obsesii, pasiuni şi frământări din mine, un loc pe care îl cizelez şi-l modelez permanent după firea mea schimbătoare, o oglindă difuză a ceea ce-am fost şi încerc să fiu. Un blog scris nu atât pentru a fi citit, dar pentru plăcerea nebună de a fi scris. [detalii]
A apărut o eroare în acest obiect gadget