în aşteptare #1. (10.01.2011)

În lumina slabă a camerei sale, dar, mai ales, în lumina tuturor celor întâmplate, îşi aştepta sfârşitul. Avea să vină, ca aproape tot ce i s-a întâmplat lui, în totalitate normal, chiar banal şi vechi. Ca şi ziua aceea în care, întorcându-se acasă de la câmp, îşi ducea în căruţă soţia moartă. A murit în câteva secunde, fulgerată. Îşi aduce aminte cu groază, dar mai ales cu ruşine, de ziua aceea şi de privirle curioşilor în căruţă, unde, puţin schimbată la faţă, stătea întinsă femeia de care îl lega până atunci o viaţă. Viaţa care îl lega de acea femeie din care sufletul a încetat de ceva timp să mai fumege.
[citeşte continuarea...]

o uşă tocmai s-a închis (deschisă)

Scris de răzvan cîmpean marți, iulie 12, 2011

acolo unde ai pătat covorul cu cerneală.
nu-mi mai amintesc ce mi-ai scris, când mi-ai scris, dacă mi-ai scris. adevărul e că nu-mi mai amintesc scrisul tău. dacă vreodată l-am ştiut. uşa pe care ai lăsat-o închisă stă deschisă. şi ninge. vântul mi-a aruncat foile pe jos şi-acum sunt ude. îmi imaginez că maşina de scris e un pian şi fulgii care cad pe ea îmi cântă. ştii, niciodată n-am înţeles. dacă fulgii sunt stele pe pământ. dacă lampa care stă lângă maşina-pian îi distruge în cântecul lor. dacă lampa îmi cântă şi ea. dacă tu ai existat vreodată cu adevărat.
nu-mi mai amintesc dacă mi-ai cântat vreodată. îmi amintesc doar trecerea de pietoni pe care am desenat-o lângă pata de pe covor. şi cum, asemenea filmelor pe care niciodată nu le-am (văzut. înţeles. gustat.), apari tu şi-atunci timpul trece mai încet şi ninge. îmi plăcea grădina şi cum era ea toată albă şi cum se întuneca şi se auzea liniştea. cel mai mult îmi plăcea cum se auzea că se întunecă şi că suna perfect. am aşteptat dintotdeauna sunetul ăsta. sunetul clipelor trecute încet, sunetul stelelor căzătoare şi sunetul lor pe maşina-pian. sunetul grădinii cu flori albe. sunetul uşii închis-deschise. sunetul tău. l-am aşteptat şi l-am imaginat aşa cum am crezut că este. privesc foile şi cuvintele-ude, care nu mai sunt ce obişnuiau să fie, şi îmi dau seama că, de la început, şi tu ai fost altceva decât obişnuiai să fii. ai fost orice altceva. şi sunetul.
nu-mi mai amintesc aproape nimic. cuvintele-ude îmi spun că nu-mi mai amintesc nimic. că acolo unde ai pătat covorul cu cerneală sunt ele, cuvintele-ude-adunate şi scrise de mână. de mâna cui? nu-mi mai amintesc. 

1 Responses to o uşă tocmai s-a închis (deschisă)

  1. sort of reminded me of these two poems i recently came across: http://ahuntersheart.tumblr.com/post/7889089400

     

Trimiteți un comentariu

Adresa de email (abonarea trebuie confirmata):

O colecţie de obsesii, pasiuni şi frământări din mine, un loc pe care îl cizelez şi-l modelez permanent după firea mea schimbătoare, o oglindă difuză a ceea ce-am fost şi încerc să fiu. Un blog scris nu atât pentru a fi citit, dar pentru plăcerea nebună de a fi scris. [detalii]
A apărut o eroare în acest obiect gadget