în aşteptare #1. (10.01.2011)

În lumina slabă a camerei sale, dar, mai ales, în lumina tuturor celor întâmplate, îşi aştepta sfârşitul. Avea să vină, ca aproape tot ce i s-a întâmplat lui, în totalitate normal, chiar banal şi vechi. Ca şi ziua aceea în care, întorcându-se acasă de la câmp, îşi ducea în căruţă soţia moartă. A murit în câteva secunde, fulgerată. Îşi aduce aminte cu groază, dar mai ales cu ruşine, de ziua aceea şi de privirle curioşilor în căruţă, unde, puţin schimbată la faţă, stătea întinsă femeia de care îl lega până atunci o viaţă. Viaţa care îl lega de acea femeie din care sufletul a încetat de ceva timp să mai fumege.
[citeşte continuarea...]

fără

Scris de răzvan cîmpean marți, iunie 14, 2011

Cel mai urât mi-i că trecem pe lângă un cimitir. Mi-amintesc că mama (dumnezăusoierte) m-o dus când eram mică la mormânt la bunicu’. P-atunci aveam multe vaci. Şi-mi plăcea de băiatu’ care le ducea la păscut. Mama niciodată nu m-o lăsat să merg cu el.
Bunicu’ o murit în război. Dumnezăusălierte. I-or tăiat capu’ şi l-or îngropat fără. Fără onoruri. Fără coroane. Fără bunica. Dumnezăusoierte. Când i-am văzut mormântu’, am plâns. Tăt timpu’ plâng când văd morminte. Fără cruce. Fără flori. Fără odihneascăsenpace. Bunicu’ a avut. A mai avut vaci multe şi azi o mai rămas numa’ una. Cel mai urât mi-i că tre’ să trec pă lângă cimitir ca s-o găsăsc. Da’ o găsăsc.
Nu mai avem gospodărie forte mare. Primu’ soţ mi-o murit de morte bună, cu cap cu tăt. Al doilea m-o luat cu tri copii şi două vaci. Am dus-o bine-aşa mulţi ani, că încă eram tânără şi-l iubeam. Copiii mi-s tăţi la
oraş, da niciunu’ nu m-aşteaptă. Cum treci de cimitir, aprope ai ajuns în gară. Îi mare şi frumosă şi îi maro ca vaca. Maro cu alb. Pă vacă o pierdut-o bărbatu-mio de-al doilea când o dus-o-n târg s-o vândă. Şi n-o vândut-o. Şi s-o-mbătat bine şi două zîle n-am mai ştiut de el. Sau de vacă. M-o sunat ală mijlociu să-mi zîcă că stă la el, că nu să simte bine. Şi-acuma o caut, îi vaca nostră ultimă şi umblă ca nebuna prin oraş. Fără băiatu’ care le ducea la păscut. Fără mâncare. Fără nimic.
Şi dac-o murit? Şi dac-o tăiat-o ţîganii şi-or mâncat-o? Fără s-o prăjască pre' bine. Fără suflet. Fără pâine. Da' o găsăsc. Bat din portă-n portă şi tot o găsăsc. Şi ce dacă nu-i pă prima stradă? Sau p-a doua? Tăt o găsăsc.
Şi mi-i urât de maşini. Şi fac atâta gălăgie, că surzăşti. Şi dac-o călcat-o maşina şi-or dus-o la abator şi-or făcut din ea mezeluri? Pă prima stadă nu-i, da-l caut abatoru' şi-l găsăsc. Fără probleme. Şi era mare şi bătrână, o-aveam de mulţi ani. Avea pete albe şi-acuma-s roşi, ea-i mortă şi-or făcut-o salam. Şi-oi cumpăra salam şi mi-oi duce vaca acasă într-o rudă di-un juma' de kil'.
Umblu de ore bune şi mi-i fome, da' nu-mi cumpăr nimic. Mi-aş cumpăra salam, da-mi trebe vaca-ntreagă. Fără zbârciuri. Şi imediat să lasă sara şi-i frig şi ninge şi vaca nu-i pă nicăieri. Mă uit în casă la oameni, mă uit prin vitrine, mă uit oriunde şi, de la o vreme, o văd. O văd cum îşi ia o bere din frigider. Cum zâmbeşte îmbrăcată c-o haină de blană. Nu blana ei. Cum să ceartă c-o vânzătore că i-o dat rest greşit. Da' tăt n-o opresc. O las să margă şi mărg şi io şi me'rem amândouă şi, di-un timp, mă prinde de braţ şi-i cald şi mă-nvălăşte cu blana ei.

1 Responses to fără

  1. :))))

     

Trimiteți un comentariu

Adresa de email (abonarea trebuie confirmata):

O colecţie de obsesii, pasiuni şi frământări din mine, un loc pe care îl cizelez şi-l modelez permanent după firea mea schimbătoare, o oglindă difuză a ceea ce-am fost şi încerc să fiu. Un blog scris nu atât pentru a fi citit, dar pentru plăcerea nebună de a fi scris. [detalii]
A apărut o eroare în acest obiect gadget