în aşteptare #1. (10.01.2011)

În lumina slabă a camerei sale, dar, mai ales, în lumina tuturor celor întâmplate, îşi aştepta sfârşitul. Avea să vină, ca aproape tot ce i s-a întâmplat lui, în totalitate normal, chiar banal şi vechi. Ca şi ziua aceea în care, întorcându-se acasă de la câmp, îşi ducea în căruţă soţia moartă. A murit în câteva secunde, fulgerată. Îşi aduce aminte cu groază, dar mai ales cu ruşine, de ziua aceea şi de privirle curioşilor în căruţă, unde, puţin schimbată la faţă, stătea întinsă femeia de care îl lega până atunci o viaţă. Viaţa care îl lega de acea femeie din care sufletul a încetat de ceva timp să mai fumege.
[citeşte continuarea...]

Povara e cărată în găleată

Scris de Dacian miercuri, aprilie 06, 2011

În interior miroase a igrasie, geamurile sunt sparte şi cârpite. Copiii se joacă afară, iar pe poarta roşie ce stă să cadă iese o femeie îmbrăcată ciudat, începând de la baticul ros, continuând cu blugii murdari şi fusta care îi acoperă, sfârşind cu vesta ruptă şi bluzele de sub. Are în mână o găleată spre gri, la care priveste cu capul ei aplecat şi resemnat. Se gândeşte la trecut şi la câte decizii proaste a luat. La ziua când a decis să nu mai meargă la şcoală şi-a-nceput să lucreze. La prima zi de muncă şi violenţa fermierului al cărui pământ îl săpa. La sapa cea aspră şi arsiţa infernală. La infernul ce se cocea acasă în aşteptarea ei şi dezlănţuirea căreia îi căzuseră pradă braţele cu care şi-a apărat în grabă capul, măcar să nu se vadă urme. La urmele pe care le lăsau lacrimile ei chiar şi în această clipă, doar amintindu-şi primii paşi strâmbi. A încercat să nu se gândească prea mult la nenorocirile ce se napustesc asupra ei ca piliturile metalice ispitite de un magnet şi cu asta a răcnit la fetiţa ce ieşise în drum desculţă. Şi-a tras şi mai mult baticul peste ochi, ochii şi mai aplecati, spatele şi mai încordat, mintea şi mai plină, picioarele şi mai grele.
Oboseala apărută prea devreme o copleşea în suspine ude, în comemorarea unor clipe îngropate. Când s-a căsătorit numai să scape de acasă. Câand nu avea casă pentru că erau amândoi săraci. Când sărăcia nu i-a împiedicat să aibă un copil. Când au avut deja doi. Când era însărcinată cu al treilea. Când el a fost arestat
şi ea putea în sfârşit să spere că vânătăile lăsate de soţ au să i se vindece. Când acestea i s-au vindecat doar pentru a face loc altora, primite de la următorul bărbat cu care şi-a mâncat sănătatea şi tinereţea. Mâna îi tremura de la regret, au fost aşa de multe momentele când putea să fugă, să ia viaţa de la capăt, trebuia să rabde foame, dar şi aşa, nici aici nu are cine ştie ce belsug, poate nici pentru copii nu ajunge întotdeauna. Îşi ura laşitatea şi memoria încă trează. A ajuns la robinetul vecinilor din deal şi, dând drumul apei să curgă, o năpădeau din nou amintirile. Curgeau de-a valma. Ca palmele oferite de bărbaţii şi socrii ei. Ca zilele în care nu avea măcar o coajă veche de pâine să îşi potolească foamea. Ca hainele arse în sobă doar pentru a mai dezmorţi frigul. Ca nenumaratele sărbători în care nu avea cel putin un motiv de bucurie. Ca parinţii care s-au stins, cerând pe patul de moarte ca ruşinea lor de fată să nu vină la înmormântare. Ca noptile nedormite de teama şobolanilor care îi muşcau de picioare. Ca gustul necrozat al mâncării scoase din gunoiul vecinilor mai înstăriţi. Ca anii trecuţi în zbor.
A cuprins cu toată forţa găleata spartă şi, cu spatele îndoit spre stânga, a început să facă drumul invers. În apa din vas îşi adăugă lacrimile, care se amestecau conţinutului ce picura prin dosul destul de ciobit. La fiecare popas, de cum aşeza puţin greutatea, apa se murdărea cu praful de pe jos, dar era suficient de grea încât să trebuiască să o lase din mână la fiecare câţiva pasi. Aceaşi slăbiciune ca în trecut. La fiecare câteva săptămâni se hotăra că îşi bagă picioarele în toate datoriile şi pleacă. La fiecare decizie de acest fel renunţa prematur. La fiecare bătaie încasată promitea să dea şi ea macar o palma data viitoare. La fiecare promisiune se alegea cu încă un pumn în faţă pe care îl suporta impasibilă. La fiecare solicitare a bărbatului pentru trupul ei se arăta scârbită şi accepta supusă. La fiecare sarcină îşi plănuia să avorteze. La fiecare naştere voia să abandoneze copilul în spital. La fiecare întoarcere acasă gândea să îl încuie în odaie şi să uite de el. Ridicând mânerul de plastic îşi relua traseul abătută şi necăjită. Vedea chipul ei oglindit în apă, cât era de lăsat, de murdar şi de ud, cât era de urât, iar la fund remarca firele de praf ce se lipiseră acolo. Să o ia naiba de bătrâneţe!
Ştia bine că mizeria din găleată îi îmbolnăveşte copiii, ştia şi parcă nici nu-i păsa. Era destul că numai ea trebuia să meargă după apă, după mâncare, după bani împrumutaţi de la puţinii care o mai primeau în curte, după câte a îndurat, după anii de teroare, după prostituţia practicată pentru lapte praf, după tot şi toate. Era destul că nimeni nu a apreciat-o până acum. Nici în copilărie, adolescenţă, sau la maturitate, nici ca fiică, soţie, mamă, noră. Niciodată! Nici atunci când lua de la şcoală lemne pentru a le pune pe foc acasă. Nici când fura din magazin ţigări pentru tată. Nici când a acceptat să se ia alaturi cu un băiat urât şi ştirb. Nici când a renunţat la contraceptive. Nici când a acceptat să se dezbrace în faţa socrului şi să-l satisfacă oral. Nici când s-a milostivit de cei mici şi a încetat să mănânce, pentru a le da lor puţinul din farfurie. Nici când mergea de dimineaţă în căutare de fier vechi. Nici când folosea toţi banii astfel obţinuţi pentru cele necesare casei. N-au decât să moară! Să se chinuie şi ei, după cum multă vreme s-a chinuit ea din vina lor. Să moară ea prima, totuşi!
A ajuns la capătul puterilor. Convinsă că e cazul să-şi ia zilele, îşi repede capul în găleată şi vrea să se înece. Dar mizeria de la fund o sperie şi continuă să umble spre casă, dacă aia se poate chema casă, cu paşii sfioşi, cu spatele cocoşat, cu hainele mizerabile, cu părul ud, cu regretele surzind-o, cu puradeii în jurul ei cerând să li se potolească setea, măcar.

0 comentarii

Trimiteți un comentariu

Adresa de email (abonarea trebuie confirmata):

O colecţie de obsesii, pasiuni şi frământări din mine, un loc pe care îl cizelez şi-l modelez permanent după firea mea schimbătoare, o oglindă difuză a ceea ce-am fost şi încerc să fiu. Un blog scris nu atât pentru a fi citit, dar pentru plăcerea nebună de a fi scris. [detalii]
A apărut o eroare în acest obiect gadget