în aşteptare #1. (10.01.2011)

În lumina slabă a camerei sale, dar, mai ales, în lumina tuturor celor întâmplate, îşi aştepta sfârşitul. Avea să vină, ca aproape tot ce i s-a întâmplat lui, în totalitate normal, chiar banal şi vechi. Ca şi ziua aceea în care, întorcându-se acasă de la câmp, îşi ducea în căruţă soţia moartă. A murit în câteva secunde, fulgerată. Îşi aduce aminte cu groază, dar mai ales cu ruşine, de ziua aceea şi de privirle curioşilor în căruţă, unde, puţin schimbată la faţă, stătea întinsă femeia de care îl lega până atunci o viaţă. Viaţa care îl lega de acea femeie din care sufletul a încetat de ceva timp să mai fumege.
[citeşte continuarea...]

după.

Scris de răzvan cîmpean joi, aprilie 21, 2011

Niciodată să nu te întrebi foarte mult. Nu îţi pune prea multe probleme. Nu crede nimic şi, totodată, (nu-nu) crede orice. Nu crede în Dumnezeu. (nu-nu) Crede în Zeus. Nu crede că omul a ajuns pe Lună. (nu-nu) Crede că unii, inevitabil, ajung pe Lună. Nu crede în Moş Crăciun. (nu-nu) Crede în Iepuraşul de Paşti. Nu crede în fericire. (nu-nu) Crede în iubire. Nu crede în poezie. (nu-nu) Crede în muzică. Nu crede că etc etc etc. Nu uita: nu crede nimic şi (nu-nu) crede orice. Orice şi nimic, îţi spun.  
Când m-au pus aici, prin '96, nu ştiam eu prea bine ce-i aia viaţă, nu ştiam ce să nu cred şi ce să (nu-nu) cred. (nu-nu) Credeam şi nu credeam doar câteva lucruri. (nu-nu) Credeam că vreau să fiu Ahile şi să mă
îmbrac în femeie. Am fost Ahile şi m-am îmbrăcat în femeie şi am fost fluturele care m-am aşezat pe călcâiul meu şi pe rochia mea. Am fost ploaia care m-a enervat joia. (nu-nu) Am crezut că pot să ajung şi eu cineva, că poate o să fiu mai bun decât tata. Şi-am ajuns mai bun decât tata, am ajuns tata-mai-bun-decât-tata, aşa cum tata nici nu-şi imagina că poate să fie. Şi? La ce mi-a folosit?
Am rămas tot aici, de prin '96, şi-mi mănânc zilele cu sticla asta afurisită pe care a trebuit s-o pună cu mine, să mă strivească. M-a strivit mai încet la început, apoi tot mai tare, locul a amorţit şi-am simţit cum încep să pierd în greutate şi cum îmi fac prieteni noi şi cum ei mă plac. Fiecare. Singura care nu mă place e sticla. Şi-am pierdut atâta vreme, am mers la biserică, m-am rugat, mi-am făcut cruce înainte să mănânc (înainte să merg la curve şi înainte să-l duc şi pe băiat). Dar mi-am făcut. De fiecare dată. Eram ca prietenii mei noi, noi şi vechi, vechi şi noi, dracu'-i mai ştie. Dar nici în el să nu crezi. Auzi ce-ţi spun. (nu-nu) Crede în ce vrei tu, dar nu crede în nimic. Sau (nu-nu) crede în nimic. 
Îmi amintesc cât de greu eram la început, cum mă ştiam ţeapăn ca un trunchi de copac şi cum îmi doream să ard. Le urlam disperat, mai tare decât tata, mai tare decât Ahile, mai tare decât femeia care-am fost întru Ahile şi decât fluturele care m-am aşezat pe mine. Nimic. Pe asta poţi s-o (nu-nu) crezi. Oricum, nimic din toate astea nu contează. Eram ţeapăm ca un trunchi de copac, ţeapăn ca dracu'. Acum am ajuns, de prin '96 încoace, ţeapăn în gândire. Gândesc aceleaşi lucruri, gândesc cum nevasta m-a trădat, că nu m-a auzit, că nu l-a auzit nici pe Ahile (Ahile-femeie), că n-a auzit nimic. Şi vroiam să audă. Să pună capăt mizeriei ăsteia şi să ridice capacul. Da, am avut un capac greu, dar măcar atâta să facă şi ea. Nici n-a vrut să mă vadă. Gândesc cum şi ce făceam eu cu curvele mele şi cum mi-aş dori să mai fiu ţeapăn ca atunci. Ţeapăn ca o lumânare. Ţeapăn ca la 25 de ani sau chiar mai repede. Şi cu ce m-am ales?
Nu crede nimic şi (nu-nu) crede orice. Bucură-te de viaţă. Şi nu-ţi duce niciodată băiatul la curve. Nu apreciază. 

0 comentarii

Trimiteți un comentariu

Adresa de email (abonarea trebuie confirmata):

O colecţie de obsesii, pasiuni şi frământări din mine, un loc pe care îl cizelez şi-l modelez permanent după firea mea schimbătoare, o oglindă difuză a ceea ce-am fost şi încerc să fiu. Un blog scris nu atât pentru a fi citit, dar pentru plăcerea nebună de a fi scris. [detalii]
A apărut o eroare în acest obiect gadget