în aşteptare #1. (10.01.2011)

În lumina slabă a camerei sale, dar, mai ales, în lumina tuturor celor întâmplate, îşi aştepta sfârşitul. Avea să vină, ca aproape tot ce i s-a întâmplat lui, în totalitate normal, chiar banal şi vechi. Ca şi ziua aceea în care, întorcându-se acasă de la câmp, îşi ducea în căruţă soţia moartă. A murit în câteva secunde, fulgerată. Îşi aduce aminte cu groază, dar mai ales cu ruşine, de ziua aceea şi de privirle curioşilor în căruţă, unde, puţin schimbată la faţă, stătea întinsă femeia de care îl lega până atunci o viaţă. Viaţa care îl lega de acea femeie din care sufletul a încetat de ceva timp să mai fumege.
[citeşte continuarea...]

poveste de dragoste: david

Scris de Dacian miercuri, martie 09, 2011

în afara concursului
I
Aveam treisprezece ani. Abia ce incepusera sa-mi creasca sanii, sa ma uit dupa baieti, e drept, nu si ei dupa mine, am fost cam uratica, acum cand ma gandesc nici nu stiu cum de mi s-a-ntamplat tocmai mie. Nu eram foarte atenta la aspectul meu, mereu mi se prindea cate ceva in par, pe deasupra, mai si schiopatam, aveam un fel ciudat de a saluta, parca lungeam silabele de la final pentru a nu da drumul celui cu care ma intersectam. Purtam cordeluta si mereu mestecam cate ceva, ba o guma, o bucata de lemn, un vierme, ceva, am fost un copil teribil, a trecut asa multa vreme, parca fusese ieri, aveam ora de biologie, un profesor nemaipomenit de dificil, obisnuiam sa nu-l scap din priviri numai pentru a-l enerva, iar cand reuseam, venea furios catre mine, stateam in laborator undeva la mijloc, pe margine, se apropia agitat si ma apostrofa asa cum faci cu propriul copil. Imi luam caietul, scotandu-i coperta, mi-o asezam peste cap, profu' isi scuipa nu numai cuvintele, dar si saliva, iar gestul meu infantil, imi dau seama cat trebuie sa fii fost de insuportabila, cu ochelarii aceia mari, ca pe atunci nu se faceau prea frumosi, cu aparatul meu dentar, cu pistruii, probabil daca eram baiat se mai intelegea, il stresa la culme. Daca mai traieste, poate ar trebui sa-l caut, sa-i telefonez si sa-mi cer scuze. Nu vad prea multi facand asta, cred ca s-ar simti bine. Dupa biologie mergeam la vestiare, ma rog, o anexa a salii de sport, ne pregateam pentru edu', argou care inca mai domneste prin scoli, sunt sigura. Aveam probleme sa ma dezbrac de fata cu restul fetelor, mai ales de cand corpul devenise mai incert, mai slab si diform, dar eram obligata si nu aveam de ales. Imi luasem tricoul invers, colegele radeau de mine, cica eram aeriana, tocmai intram in sala de sport cand il vad pe el. Se spune ca nu exista dragoste la prima vedere, daca il mai intalnisem pe David inainte, probabil ca nici nu exista, m-am gandit mult la clipele alea, daca ma agatasem de un chip placut in zgomotul pitigaiat si ager al fetelor care urlau bezmetice in spatele meu, daca hormonii isi facusera de cap cu mine, daca lui ii ardea de glume, in fine, nu am reusit sa-mi explic nimic. Statea singur, cu un ghiozdan albastru cu rosu in
mana, il tinea ferm, privirea pierduta, se uita la mine, dar, in acelasi timp prin mine. Pe una din bancile acelea lungi de langa perete, era retras, ca si cum, daca coltul nu era ocupat de obiecte din sala de sport, sunt sigura ca acolo s-ar fi asezat, tacut, cu ochii lui verzi sclipind de emotie, timid, protejand ghiozdanul precum ceva de valoare.

Am stat toata ora si m-am uitat la el, cred ca ma sesizase inca de atunci, daca inainte ma distram de aspectul meu, acum imi era cum nu se poate mai jena. Ce-mi veni sa port cordeluta? Si tricoul meu luat pe dos. Dupa ce s-a sunat de iesire, m-am dus la el, am intrebat ceva prostesc, nu retin ce, doar ca primul lucru pe care mi l-a spus a fost Esti ciudata. si a ras putin, ducandu-si ochii pe podea. Pentru prima lui zi la o noua scoala, gandesc ca e o reactie destul de buna. Eram liberi, fusese ultima ora, adoram cand edu' pica la final, ca puteam sa ma schimb de haine direct acasa, daca le schimbam. M-a asteptat la poarta scolii, scoala noastra undeva langa padure, mi-a spus Hai sa ne plimbam. si a fugit putin. Era toamna, ca si acum, dar ceva mai rece si mai multe frunze prin padure. Grabeste-te. M-am grabit, desigur, aveam un sentiment nefiresc in stomac, imi venea sa vars, dar imi venea sa vars bine, de parca ceva pur misuna prin intestinele mele, trebuia dat afara, insa nu se murdarea deloc. Slava cerului, n-am vomitat decat acasa si n-a fost asa curat, decat ca mi s-a parut ca vad fata lui David in mancarea digerata si data afara! Imi facea semn cu degetul aratator, s-a aplecat deasupra ghiozdanului, l-a deschis incet, m-a chemat si mai aproape, era tare atent, in lumina de acolo ochii parca devenisera si mai vii, mai aprinsi, mai stralucitori si fermecatori. Ma uitam numai la unghiile lui, la pielea palmei, la mana, parca voiam sa i-o sug, asa alba, delicata, nu stiam ce mi se petrece, de unde gandul de-a baga degetele unui baiat in gura, de-al prinde de mana. Din pacate, nu mai tin minte ce avea in ghiozdan, toata atentia mea era focusata pe altceva, el zambise, m-a pus sa promit ca nu spun nimanui, sa fie micul nostru secret, nici nu stia cum ma cheama, imi pot spunea N-are sens sa stie toti. si a ras putin.
M-a condus acasa, pe vremea aia stateam intr-un bloc inalt de la cam zece minute de scoala, l-as fi chemat sa urce, dar nici nu-i stiam numele, plus ca nu voiam ca mama sa se prinda ca eu ma gandeam sa-i ling pielea. Mama stia totul. Cand am avut primul ciclu, mama a stiut. Cand m-am batut cu un baiat la scoala, mama a stiut. Cand eram pe cale sa-mi pierd anul pentru ca il enervam pe profesorul de biologie, mama a stiut. Cand m-a palmuit dirigintele, mama a stiut. Cand am intrat peste baieti in timp ce se dezbracau, si le-am spus ca trebuie sa se bucure ca lor nu le cresc sani, iar ei au ras, mama a stiut. Asta nu puteam imparti cu ea, era deja prea mult. Asa ca l-am salutat pe David, i-am facut cu mana, iar el mi-a rupt o floare din gradina blocului, spunand Pentru ca ai venit cu mine. si a plecat.
II
Am revenit sa vizitez locurile copilariei de dragul lui, nu pentru ca mi-ar fi cerut-o, sa fiu sincera, nu mai imi cere nimic de la o vreme. Pe David nu l-am mai vazut de atunci, cele cateva saptamani petrecute impreuna au fost tot ce stiu despre el, tot ce stie despre mine, daca il mai preocupa asta, atunci cand am trait mai mult ca oricand, desi a fost mai putin decat orice alta relatie a mea. Imi daduse o floare culeasa din gradinuta blocului meu, m-a condus acasa inca din prima zi, avea sa-si pastreze obiceiul pentru totdeauna, atat de scurta cat a fost vesnicia noastra. Mi-a spus Pentru ca ai venit cu mine. si a plecat. Il priveam indepartandu-se, mana care m-a atras neasteptat de mult devenea tot mai mica, iar eu tot mai mare in raport cu el. L-am iubit inca de atunci. Pentru a nu da de gandit mamei, floarea am ascuns-o pe cutiile postale din scara blocului, il rugasem pe un vecin sa ma ajute, nici nu stiam cum il cheama, pe acela care imi daduse floarea si pe cel care o luase pentru a o pune la pastrat. Nu stiam multe pe atunci. Am mers acasa, s-a intamplat cu treizeci de ani in urma, stateam la etajul sase, le-am urcat pe scari, inainte sa intru, mi-am luat ghiozdanul intre brate, asa cum o facuse el, nu puteam sa dau drumul ghiozdanului sau baiatului. In felul acesta aveam si eu un secret, chiar daca il pierdusem pe al nostru, nu aveam habar ce ascunde inauntru si ma comportam ca si cum nimeni nu ar trebui sa afle. Nu mi-am facut temele, nu am dat voie sa fie deschis, mama stia ceva, dar de data asta nu totul, eram mandra de isprava mea, in sfarsit puteam sa tin un lucru numai pentru mine. Nu eram murdara pentru asta.
Dupa ce au trecut deja cativa ani, imaginea lui imi era cu totul pierduta, il recunosteam in toti baietii de care ma indragostisem, era imposibil sa nu-l caut, dar cu exactitate nu mi se mai arata, il iubeam pe el atunci cand altcineva ma prindea de mana sau ma saruta, cand sotul meu m-a cerut in casatorie, imi inchipuiam ca e David, ca inca mai avea puful pubertatii pe obraz, ca mana lui statea intinsa ca in prima zi, ca atunci cand mi-a impartasit marele lui secret si eu nu eram pe faza, cand mi-a daruit a doua zi o alta floare, pentru ca nu adusesem discutia la obiectul din ghiozdan, dar era altcineva, trebuia sa renunt la vis daca aveam sa devin nevasta unui alt barbat, trebuia sa renunt la tot ce tinusem asa aproape de suflet toata viata, daca imi propunem sa fiu fericita, asta urma sa fac, sa renunt la singurul om care imi facea toate simturile sa tremure fara macar a-si da silinta. M-am dus la scoala, am luat-o pe aici, stiam eu o scurtatura, trebuia sa fiu prima dintre noi, nu puteam sa-l las sa astepte. Cand am ajuns, ma uitam usurata in incinta curtii, atunci mi-a pus mana pe spate, probabil m-a atins pentru prima data, spune Ai intarziat. si zambeste. Nu voiam sa stiu la ce intarziasem, daca era de mult timp acolo, toate detaliile erau inutile. Mi-a cerut sa nu stau la scoala, sa chiulim impreuna de la toate orele din ziua respectiva, ceea ce m-a stupefiat, nu-l cunosteam, nici numele nu i-l stiam, m-a mirat usurinta cu care am propus sa iesim prin gaura din gard, astfel nu o sa ne vada nici profesorii, nici colegii. Imi spune Multumesc mult. si o ia inainte. In ziua aia mi-am rupt camasa in sarma gardului, o am si acum, mi-e in poseta, pare atat de mica, probabil ca o s-o las sa atarne acolo, daca mai exista gardul.
Mi-a cuprins mana, spune Eu sunt David. si o misca pe a mea. Credeam ca e nebun, de ce sa o miste asa? Imi placea enorm atingerea lui, asa delicata si ferma, totusi. Nu am spus nimic, simteam ca e randul meu sa rad, ma simteam in sfarsit extraordinar. Cand mi-a dat drumul, a spus Aici trebuia sa iti spui si tu numele. Esti tare ciudata. si se uita suspicios catre mine; atunci m-am scapat si, fara nici un fel de atentionare, am zis-o pe aia cu suptul degetelor, ar putea sa fie fericit ca nu ma stie inca, altfel poate ii luam mana in gura. Toata starea mea de bine se dusese pe apa sambetei. Eram complet rusinata si umilita. La care el glumeste ca, daca nu era aparatul dentar si nu lasam urme prea mari, venea el cu ideea. A fost prima data cand m-a salvat. M-am simtit din nou bine. Undeva adanc in padure, poposind la radacinile unui copac, imparteam un sandvis facut de mama, se mirase ca e cu muraturi, asa ii plac lui, ma miram si eu, nu era ceva obisnuit sa mi le faca astfel. Mama stia. Din ghiozdanul lui colorat scoate o lopatica si un briceag. O sa incerc sa caut din nou copacul la care ne-am oprit atunci, sper din tot sufletul sa-l gasesc, sotul meu nu stie unde sunt, nu i-am impartasit niciodata povestea asta, o femeie are dreptul sa pastreze unele detalii pentru ea, crede ca sunt in vizita la mama. Mama stie, daca e ceva, daca o suna, il expediaza repede. Nu mi-a cerut detalii. Mama stie ca nu pot vorbi despre trecut cu ea. Retin ca a spus Aici o sa ne facem noi un sanctuar (un ce?). Trebuie sa marcam pomul, sa nu il confundam. pornind sa incrusteze numele lui si al meu, desi nu il stia, asa ca a scriu un prenume oarecare, eram eu si el, a mai scos o floare, mi-a dat-o, spunandu-mi Pentru ca nu mi-ai adus aminte de ziua de ieri. si a inceput sa fuga printre copaci, catre soare.
III
La mai mult de un an dupa ce a plecat si nu s-a mai intors, primesc o scrisoare fara expeditor, insa din felul in care era scris un alt nume la destinatar, apoi sters si inlocuit cu altul, am stiut ca e de la el. Cred ca doar peste cateva saptamani de la acel moment am indraznit s-o deschid. Ma uitam la ea, de parca puteam sa-l vad pe David prin hartie, o mirosisem si studiasem in detaliu, mama n-a pus cel putin o intrebare, desi era evident ca mi se intamplase ceva, stateam inchisa in camera, nu plangeam, nu era motiv de tristete, devenisem insa tare sfioasa si tacuta. Dupa lungi dezbateri cu mine insami, dupa ce am deschis plicul, am citit primul rand. Spunea Nu am uitat ca existi. si atat. Nimic altceva. Pentru asta mi-am batut eu capul? Desigur, nici eu nu uitasem de el, dar asta nu insemna ca o sa i-o scriu pe o hartie sau ca asta e tot ce am sa-i spun la asa mult timp dupa. Pana azi nu mi-am facut curaj sa revizitez locurile acelea si nici nu am luat in considerare ca el o sa vrea sa-mi scrie, sa dea de mine si nu o sa stie cum, ori unde. Ne mutasem de acolo cand am terminat eu ciclul gimnazial, tatal meu fiind trimis sa lucreze in alt oras. La inceput, nu eram deloc de acord, pe toti prietenii ii aveam acolo, toate amintirile, nu am adaugat ca inca speram ca se va intoarce, mama stia si m-a linistit. Ultima vizita la copac m-a facut sa plang, imi amintisem, asa cum mi se intampla si acum, de ziua in care m-a sarutat prima data. Primul meu sarut. Cred ca si al lui. Ne-am pornit spre locul nostru, tocmai se tunsese si il prindea asa de bine, alergandu-ma, mi-au cazut ochelarii, a inceput sa rada, spunea Sa vad cum te descurci fara ei. si mi-a luat-o inainte.
M-am aruncat la pamant, erau frunze moarte peste tot, colorate, le vedeam ca prin ceata, ma jucam cu ele, probabil aratam ca o pisica din asta a strazii care se nimereste intr-o balta de noroi, incepe sa se balaceasca acolo, saraca. Aruncam frunzele in aer cu ambele maini, apoi ma minunam ca ma acopera. Glumeam ca o sa raman aici si o sa uite de mine. Mi-a spus Niciodata. si, punandu-mi ochelarii pe nas, eu radeam in continuare, eram distrata de intreaga situatie, de seriozitatea lui, de frunzele care voiau sa-mi intre in gura si in nas, s-a prefacut ca nu se descurca, mi-a dat o mana de ajutor. Atunci s-a-ntamplat. Nu am stiut cum sa reactionez. Mi-am dus mainile la spate si am inchis ochii. Pe la final, m-am spart in ras, era prea liniste, am ras in gura lui David. A spus Prima data, da? si a ras si el. Visez la clipa cand o sa gasesc copacul nostru, imi imaginez ca asteapta acolo, neaparat cu ghiozdanul in mana, strangandu-l la piept, probabil a imbatranit si el, zambetul trebuie sa fie tot acela. Sa ma surprinda cand deja nu mai am nici o speranta, nu-mi trebuie nici un cuvant, e suficienta prezenta lui, atat. Copacul a imbatranit si el. Il catara cand mai avea energie si ameninta ca se arunca daca nu ii promit ca fug cu el in lume. Spunea Un barbat are nevoie sa fie nebun. Asta o stiu de la tati. Nebun si curajos. si urla ca o sa-l prind in brate plangand, trebuie doar sa fugim impreuna si totul o sa fie bine. Nu pot sa cred ca el era serios, asta m-ar distruge. Sa fug cu el. Ce nebunie! Hai cu mine, plecam undeva departe, altfel ma arunc de aici. Nu stiu sa zbor. Ai viata mea in mainile tale. Vii? Am spus Vin. Promit. si i-am intors spatele, nu puteam sa suport vazandu-l cum cade.
Motivul mutarii lui nu l-am aflat. In singura lui scrisoare nu a oferit nici un fel de explicatie. Colegii spuneau ca familia lui, adica bunicii, erau ceva oameni importanti in capitala si nu au fost de acord ca ei sa locuiasca in alta parte. Adevarul e ca n-am sa stiu niciodata. Inainte cu o zi de plecare ma certase o prietena ca nu mai am timp pentru ea si fac tot felul de prostii. Nu stia ce vorbea. N-o neglijasem deloc, poate ca eram mai distrata de David, insa am ramas aceasi persoana, nu? Apoi l-am intalnit pe el, era transpirat, alergase, imi spusese intr-o suflare ca nu poate sta mult, e ocupat, dar ne vedem in ziua urmatoare, trebuie, vrea el, sa nu caut nici o scuza, are pregatita o surpriza. M-a intrebat daca imi amintesc secretul nostru din prima zi, s-a aplecat, a luat o frunza de pe jos, a spus Vezi. si a aruncat-o catre mine. Desi nu stiam despre ce vorbeste am spus Da, vad. Da, imi amintesc. Secretul nostru. si mi-a cazut privirea in pamant. Care era secretul nostru? Ce imi aratase in ziua respectiva, in prima zi, ce are legatura cu intaiul nostru sarut, ce era asa de pret in ghiozdanul lui si eu am neglijat, am uitat, daca am stiut vreodata? S-a intins si m-a luat in brate pret de cateva secunde. Cu o bucata de lemn ceva mai ascutita a scrijelit inca o data numele lui si celalalt nume de pe copac, eram noi doi la inceputurile noastre, dar, oare, suntem tot aceia acum? S-ar fi urcat in copac, dar isi luxase mana acasa si nu voia sa cada, avea deja promisiunea mea ca fugim. Urma sa ne vedem a doua zi. Un baietel curajos si o fetita ciudata. L-am asteptat vreme indelungata, se lasase intunericul si eu nu m-am clintit din locul nostru. Acum cand il vad din nou imi pare altfel, dar la fel de gol cum era in ultimele dati cand am stat acolo ca o proasta in speranta ca el se va intoarce. Cu o unghie lasata sa creasca special pentru copacul nostru, pentru casa noastra, insist pe litere, scobesc mai adanc, mai cu putere, imi da sangele, pare sa curga direct din trunchi, acel pom suntem noi doi, nu doar scoarta lui, ramurile de care statea atarnat prefacandu-se ca urmeaza sa cada, ma napadesc amintirile si se golesc din capul meu, daca l-as mai auzi inca o data. I-am fagaduit ca o sa fiu aici, iata-ma! Ultimele cuvinte ale lui au fost De maine totul o sa se schimbe. si totul s-a schimbat.

0 comentarii

Trimiteți un comentariu

Adresa de email (abonarea trebuie confirmata):

O colecţie de obsesii, pasiuni şi frământări din mine, un loc pe care îl cizelez şi-l modelez permanent după firea mea schimbătoare, o oglindă difuză a ceea ce-am fost şi încerc să fiu. Un blog scris nu atât pentru a fi citit, dar pentru plăcerea nebună de a fi scris. [detalii]
A apărut o eroare în acest obiect gadget