în aşteptare #1. (10.01.2011)

În lumina slabă a camerei sale, dar, mai ales, în lumina tuturor celor întâmplate, îşi aştepta sfârşitul. Avea să vină, ca aproape tot ce i s-a întâmplat lui, în totalitate normal, chiar banal şi vechi. Ca şi ziua aceea în care, întorcându-se acasă de la câmp, îşi ducea în căruţă soţia moartă. A murit în câteva secunde, fulgerată. Îşi aduce aminte cu groază, dar mai ales cu ruşine, de ziua aceea şi de privirle curioşilor în căruţă, unde, puţin schimbată la faţă, stătea întinsă femeia de care îl lega până atunci o viaţă. Viaţa care îl lega de acea femeie din care sufletul a încetat de ceva timp să mai fumege.
[citeşte continuarea...]

ne-aproape (ne-pierdut)

Scris de răzvan cîmpean marți, martie 22, 2011

mi-am inventat propria religie. casa în care locuiesc mi-am transformat-o în biserică şi i-am convins pe alţii să se roage la mine. la început veneau puţini, unii treceau doar pe lângă şi-şi făceau cruce. apoi, i-am învăţat eu cum se face cu adevărat cruce. şi de ce.
mi-am inventat propria religia nu ca să fac bani. nu ca să îi corup pe oameni. nu ca să le cenzurez creativitatea. mi-am inventat-o ca să fie cineva care să creadă în mine. să creadă c-o să-i ofer o viaţa mai bună. îmi place să le ofer celorlalţi o viaţă mai bună. îmi place când îi aud cum se roagă la mine. mi-am inventat discipoli care să mă venereze. am inventat grade, m-am ocupat de tot în cele mai mici detalii. ştiu dacă mâine o să plouă sau nu, dacă o să ningă, dacă o să vină sfârşitul lumii. îmi place să ştiu toate lucrurile astea numai eu. 
mă arăt oamenilor din când în când. le trimit atunci porunci şi decrete. nu le spun în ce altceva să (nu) creadă şi ce să cumpere, cu ce maşini să se plimbe, la ce oră să se trezească, unde să-şi înscrie copiii la
şcoală. poate pentru asta, la doar câteva săptămâni aveam deja sute de adepţi. din sute, mii. şi tot aşa. astăzi nu le mai ştiu numărul. ştiu doar că-i las să trăiască în pace, că le-am interzis puţine lucruri. am interzis războiul, am interzis violenţa şi abuzurile sexuale. nici nu vreţi să ştiţi ce păţesc cei care nu mă ascultă.
nu, asta nu înseamnă că sunt un tiran. am grijă de oamenii mei. chiar dacă le-am uitat numărul – dacă l-am ştiut vreodată. nu, spre deosebire de celelalte religii inventate de alţii ca mine, pentru mine numărul e mai puţin important. nu ţin seamă de câte biserici se construiesc în fiecare zi, chiar dacă se construiesc o mulţime. şi, nu, n-am furat de la celelalte religii simboluri doar ca să le conving adepţii să mă urmeze. bine, veţi spune că nu-mi aparţine crucea şi c-am furat-o de la creştini, dar nu e aşa. îmi aparţine. şi dacă nu credeţi asta, orice şansă pentru voi e pierdută pentru moment. dar nu-i nimic, eu vă dau mai multe şanse. trebuie doar să credeţi.
probabil că vă-ntrebaţi ce se întâmplă cu voi după ce muriţi. cu trupul deja ştiţi. puteţi face orice vreţi cu el. incineraţi-l. îngropaţi-l. nu contează. tot ce contează e să credeţi. după ce muriţi nu există iad sau rai. nici purgatoriu. nu veniţi în faţa mea la judecată, nici nu vă reîncarnaţi pentru nu ştiu câte ori, trecând prin nu ştiu ce râuri. nici n-o să ajungeţi într-o vale unde să uitaţi de tot şi toate. veţi trăi într-un mic paradis pe care l-am inventat pentru voi. cei care nu mă ascultă, cei care nu-mi respectă cele trei reguli mari... nici nu vreţi să ştiţi unde ajung.
de când mi-am inventat propria religie, trăiesc fericit şi împăcat cu toată lumea. animalele nu mai sunt măcelărite. oamenii, cu atât mai puţin. le ofer tuturor o viaţă mai bună. tot ce trebuie să facă e să creadă în mine. să creadă că exist (mă şi arăt din când în când). să creadă că îşi pot trăi viaţa cum vor, doar s-o facă în linişte şi armonie. vă ofer de toate, doar contruiţi-mi biserici. rugaţi-vă. pentru voi, pentru copiii voştri, pentru părinţi, prieteni. pentru străini. îmi place să vă aud cum vă rugaţi la mine.

0 comentarii

Trimiteți un comentariu

Adresa de email (abonarea trebuie confirmata):

O colecţie de obsesii, pasiuni şi frământări din mine, un loc pe care îl cizelez şi-l modelez permanent după firea mea schimbătoare, o oglindă difuză a ceea ce-am fost şi încerc să fiu. Un blog scris nu atât pentru a fi citit, dar pentru plăcerea nebună de a fi scris. [detalii]
A apărut o eroare în acest obiect gadget