în aşteptare #1. (10.01.2011)

În lumina slabă a camerei sale, dar, mai ales, în lumina tuturor celor întâmplate, îşi aştepta sfârşitul. Avea să vină, ca aproape tot ce i s-a întâmplat lui, în totalitate normal, chiar banal şi vechi. Ca şi ziua aceea în care, întorcându-se acasă de la câmp, îşi ducea în căruţă soţia moartă. A murit în câteva secunde, fulgerată. Îşi aduce aminte cu groază, dar mai ales cu ruşine, de ziua aceea şi de privirle curioşilor în căruţă, unde, puţin schimbată la faţă, stătea întinsă femeia de care îl lega până atunci o viaţă. Viaţa care îl lega de acea femeie din care sufletul a încetat de ceva timp să mai fumege.
[citeşte continuarea...]

în aşteptare #4

Scris de răzvan cîmpean joi, februarie 03, 2011

în aşteptare #1 // în aşteptare #2 // în aşteptare #3

Dimineţile lui se repetă ca şi cum ar trăi aceeaşi zi la infinit. Aceeaşi zi cu muls vaca dimineaţa (şi seara). Cu dus laptele la lăptărie. Cu statul la coadă la magazin pentru pâine (şi ceva dulce). Cu aprinsul focului în bucătărie. Cu aprinsul focului în cameră. Cu aşteptarea nebună a ceva care întârzia să apară. Cu întrebările despre testament. Dar astăzi, astăzi şi-a propus ceva nou. Nimic de genul lucrurilor pe care nu a apucat niciodată să le facă şi pe care, să fim serioşi, nu le va face niciodată. Fără plimbări prin ţară sau străinătate. Fără scrisori trimise oamenilor cărora vrea să le ceară scuze. Cărora vrea să le spună lucruri urâte. Cărora vrea să le spună lucruri frumoase. Nimic de genul ăsta. Astăzi vrea, fără să aibă ceva pregătit, să-şi scrie testamentul. Şi vrea ca băieţii să fie prezenţi.
A făcut tot ce dimineaţa îi impune (inclusiv pâinea cu untură), şi-a tras sufletul şi i-a telefonat băiatului mare. I-a spus doar că are nevoie de el în seara asta, să-şi anunţe fratele şi să vină. A acceptat fără să obiecteze nici măcar o dată. Bine, tată. A vrut să spună Bine, Bobi ori, cel mult, Bine, fiule, dar în schimb a
spus doar Bine. N-a pregătit o masă bogată, n-a scos farfuriile bune, n-a aranjat casa mai mult decât de obicei, n-a făcut decât să aştepte. Şi a aşteptat. A aşteptat ora două. La ora două a aşteptat ora trei. La trei, patru. A aşteptat până când a uitat ce aşteaptă şi a adormit. A adormit şi a visat o poartă imensă, genul acela de vis în care te simţi mic de tot şi nu reuşeşti să înţelegi nimic din ce se întâmplă. Nimic din ceea ce scrie pe poartă. Din ceea ce e după ea. Un vis mic. L-a trezit claxonul maşinii (maşina mică) băiatului (băiatul mare).
După ce i-a primit în casă, după ce le-a oferit ceva de băut şi mâncare le-a spus de ce i-a chemat: să le spună că vrea să fie înţeles; că vrea ca ei să facă ceva important pentru el (să îi treacă pe mormânt data ei de deces, data lui în aceeaşi măsură). Data noastră. Băieţii, deşi nu au reacţionat aproape deloc, nu s-au uitat unul la celălalt (cel mic s-a uitat în pământ, cu o uşoară roşeaţă în obraji), au aprobat tot ce au auzit. Au aprobat inclusiv partea cu testamentul, chiar dacă nu înţelegeau de ce se grăbeşte. Le-a povestit apoi cum îşi doreau să se mute la oraş când s-a născut băiatul cel mare şi cum visa el să dea mâncare porumbeilor, cum îşi imagina că, pregătind o prăjitură, se uita la televizor până când prăjitura a început să se ardă şi cum a dat-o în două zile porumbeilor la geamul apartamentului lor mic. Geamul cu veioza. Le-a povestit cum de a ajuns să îi scrie doar numele mic soţiei pe mormânt şi cum de în loc de Nu te vom uita niciodată, Mereu în inimile noastre, Odinească-se în pace el a ales să scrie doar Aşteaptă-mă. De ce nu a acceptat să o îngroape decât în locul în care a murit, de ce vrea să fie şi el îngropat acolo. Le-a spus, printre lacrimi deja, că îi e dor de ea, i-i dor să miroase în casă a cafea, i-i dor să pună muzică populară, i-i dor să se întoarcă de la magazin şi să-l lase să felieze pâinea.
în aşteptare #5

0 comentarii

Trimiteți un comentariu

Adresa de email (abonarea trebuie confirmata):

O colecţie de obsesii, pasiuni şi frământări din mine, un loc pe care îl cizelez şi-l modelez permanent după firea mea schimbătoare, o oglindă difuză a ceea ce-am fost şi încerc să fiu. Un blog scris nu atât pentru a fi citit, dar pentru plăcerea nebună de a fi scris. [detalii]
A apărut o eroare în acest obiect gadget