în aşteptare #1. (10.01.2011)

În lumina slabă a camerei sale, dar, mai ales, în lumina tuturor celor întâmplate, îşi aştepta sfârşitul. Avea să vină, ca aproape tot ce i s-a întâmplat lui, în totalitate normal, chiar banal şi vechi. Ca şi ziua aceea în care, întorcându-se acasă de la câmp, îşi ducea în căruţă soţia moartă. A murit în câteva secunde, fulgerată. Îşi aduce aminte cu groază, dar mai ales cu ruşine, de ziua aceea şi de privirle curioşilor în căruţă, unde, puţin schimbată la faţă, stătea întinsă femeia de care îl lega până atunci o viaţă. Viaţa care îl lega de acea femeie din care sufletul a încetat de ceva timp să mai fumege.
[citeşte continuarea...]

rovana munteanu: magie

Scris de Crăciunul joi, decembrie 16, 2010

Rovana Munteanu, din nefericire, a înscris o amintire la concursul de Crăciun, fapt pentru care, deşi am decis să-i publicăm textul, nu-l luăm în considerare la acordarea premiului. Regulamentul concursului e încă disponibil aici.
…intotdeauna i-am cerut Mosului sa-mi aduca un Craciun mai frumos decat cel anterior…si intotdeauna am crezut cu tarie in puterea lui! Niciodata in an nu am simtit atat de multa fericire stransa la un loc. Craciunul inseamna pace, liniste, lumina, emotie, familie, caldura, toate contopite intr-un singur si simplu cuvant: ”MAGIE”. E foarte ciudat cum de 3 ani incoace povestea mea de iarna se repeta, neschimbata. Incepand cu 8 decembrie, magia incepe sa se arate usor usor, sa-mi dea semne. Semnele acestea eu le inteleg mereu cum vreau. Sunt sigura ca atunci cand o sa cresc, o sa-mi amintesc zambind de povestea asta. Craciunul meu a inceput mereu pe 23 decembrie, cu o dimineata in care m-am trezit mai vioaie ca de obicei, am pierdut cateva minute bune uitandu-ma pe fereastra la jocul fulgilor, am baut rapid o ciocolata calda cum numai bunica imi face si am inceput sa pun la punct colindatul ce urma sa vina. In seara de 23 alergam de nebuna pe strazi impreuna cu colegii mei in cautarea urmatorului profesor ce avea sa fie colindat. Fiecare ne-a primit intr-un mod special, iar noi, la randul nostru, i-am incantat, sper, cu cate un cantecel sau doua. O colega mai talentata ne acompania la chitara, facand cate o pauza scurta la auzul ganguritului bebelusilor celei mai tinere profesoare. Am mers asa din bloc in bloc, caci nu prea avem profesori cu case mari de lemn, in curtea carora sa ne batem cu zapada. Seara a fost de poveste si s-a sfarsit o data ce colega noastra si-a rupt coarda la chitara... norocul nostru ca ne terminasem misiunea. Am ramas cu miros de cozonaci, de vin fiert cu scortisoara, de fursecuri sau gogosi, bunatati cu care ne-au servit cu tot dragul indrumatorii nostri. Am ajuns acasa tarziu, pe un ger de nedescris, care imi ingheta pana si pupila. Priveam drept, a strada lunga si goala, acoperita de zapada. Sincer, nici nu aveam nevoie de mai mult. Cand am ajuns acasa, m-am uitat in oglinda. Eram foarte rosie in obraji, parca incepeam sa ma dezghet. Dimineata de 24, Ajunul, a inceput cum nu se putea altfel, cu cativa prichindei ce colindau strazile cu traistute crosetate, pline de covrigi si mandarine.Tot timpul am fost prea obosita ca sa-i primesc. Stiu sigur ca bunica a fost din nou la locul potrivit, si a avut grija de micuti. Ziua de Ajun trece cel mai repede, poate din nerabdarea de a veni "Ziua cea mare". Seara de 24 mi-am petrecut-o pe sosea, da, pe sosea, cu un vechi prieten, la un eveniment improvizat, in oraselul meu. Tot ce imi amintesc din seara aceea magica este un brad imens, plin de beculete mari si colorate,destul de multa lume ce asista la spectacolul dat in cinstea Mosului, cativa copii care se grabeau sa prinda cate un pachetel, un colind frumos pe fundal, noi doi si
artificii… Nu peste mult timp si-au facut aparitia si cativa fulgi de nea, care nu erau inca hotarati daca sa coboare pe pamant sau sa ramana in lumea lor. Acasa m-au asteptat coji de portocale pe soba, un bradut impodobit cu grija inca de la inceputul lunii, care a tot suferit retusari pe parcurs si cateva cadouri sub el, care, sincer, erau nesemnificative in comparatie cu seara ce tocmai se sfarsise. Mosul imi adusese din nou un Craciun mai frumos. Am adormit dupa ce acel vechi prieten mi-a aratat ce “brad cu bec” haios are, si mi-a urat un Craciun fericit! Pe 25, in loc sa fiu bucuroasa, am ramas cu un gust pe care nu-l pot numi chiar amar, pentru ca doua dintre cele mai frumoase zile ale vietii mele au trecut in zbor…Craciunul l-am petrecut cu familia, facand fotografii, infruptandu-ne din bunatatile bunicii si ascultand o colectie uimitoare de colinde pe care o stransesem de-a lungul anilor. Tata si mama stateau pe canapea, imbratisati, intr-o sufragerie mare, luminata doar de o lumanare care era pe cale sa se topeasca definitiv, asezata undeva in extrema stanga a mesei, si de jocul luminitelor rosii din brad, care se miscau lent. Eu si varul meu ne chinuiam sa montam un trenulet, trenulet ce a ramas in jurul bradutului multe zile de atunci incolo. Am iesit in noaptea aceea, cred ca era in jur de 1:20, pe aceeasi strada lunga si goala ce ducea la vechea mea scoala. M-am dus acolo si m-am asezat in fata portii scolii, uitandu-ma pe un cer fara stele si amintindu-mi de alte seri geroase de iarna in care prietenul meu vechi ce avea bradut cu bec degera asteptand sa apara cate o stea… Pupila mi-era la fel de inghetata si priveam la fel de drept, dar gaseam putere, nu stiu de unde atata putere, sa strig tare, cat de tare puteam:”Cred in Craciun! Cred in magia lui!”

0 comentarii

Trimiteți un comentariu

Adresa de email (abonarea trebuie confirmata):

O colecţie de obsesii, pasiuni şi frământări din mine, un loc pe care îl cizelez şi-l modelez permanent după firea mea schimbătoare, o oglindă difuză a ceea ce-am fost şi încerc să fiu. Un blog scris nu atât pentru a fi citit, dar pentru plăcerea nebună de a fi scris. [detalii]
A apărut o eroare în acest obiect gadget