în aşteptare #1. (10.01.2011)

În lumina slabă a camerei sale, dar, mai ales, în lumina tuturor celor întâmplate, îşi aştepta sfârşitul. Avea să vină, ca aproape tot ce i s-a întâmplat lui, în totalitate normal, chiar banal şi vechi. Ca şi ziua aceea în care, întorcându-se acasă de la câmp, îşi ducea în căruţă soţia moartă. A murit în câteva secunde, fulgerată. Îşi aduce aminte cu groază, dar mai ales cu ruşine, de ziua aceea şi de privirle curioşilor în căruţă, unde, puţin schimbată la faţă, stătea întinsă femeia de care îl lega până atunci o viaţă. Viaţa care îl lega de acea femeie din care sufletul a încetat de ceva timp să mai fumege.
[citeşte continuarea...]

rândurile

Scris de răzvan cîmpean joi, decembrie 02, 2010

Moş Crăciun,

De când te găsesc peste tot, la fiecare colţ de stradă, pe fiecare sticlă de suc închis la culoare, în colinde, în imagini, mă întreb unde anume am greşit. Am greşit că te-am luat de-a gata, considerându-te al nostru, chiar dacă niciodată nu ne-ai aparţinut? Am greşit că te-am pus peste tot, făcând din tine mai mult o unealtă de câştigat bani decât una de împărţit linişte şi bucurie? Am greşit când ţi-am scris în fiecare an, cerându-ţi cadouri, dar uitând, aşa cum întrebi un bunic, să te întrebăm cum o mai duci? Moşule, aşadar, cum o mai duci?
În trecerea anilor pe lângă noi, Moş Crăciun, am pierdut multe. Sunt multe lucruri pe care le-am pierdut şi care, pe bună dreptate, trebuiau pierdute. Dar mă întreb dacă-ţi mai aminteşti anul în care stăteam în camera mică plângând că n-ai să vii, aflând ceva mai târziu că, dincolo de faptul că nu ne permiteam un
brad sau ceva festiv de mâncare, tu te afli nu doar în tine, ci în toţi aceia care înţeleg să împartă din multul sau puţinul lor cu ceilalţi. Ţi-o mai aminteşti, Moşule, pe vecina care ne-a dat bradul ei? Îţi aminteşti bomboanele acelea din zahăr, bomboane vechi de câţiva ani, care atârnau de crengile bradului? Da, am pierdut multe în decursul anilor. Am pierdut cheia de la gât şi minunata senzaţie rece pe care o dădea. Am pierdut nerăbdarea, devenind perfect angrenaţi în nimicuri costisitoare. Am pierdut bulgăritul şi datul cu sania, pentru că, în definitiv, am pierdut ideea de iarnă.
Mi-am propus să nu-ţi scriu trist, mi-am propus să ne amintim împreună tot ceea ce-a făcut până acum din Crăciun o lume magică. Mi-am propus să-ţi amintesc de nenumăratele seri când te aşteptam, privind la geam sau de pe balcon cerul în speranţa c-ai să te arăţi. Mi-am propus să-ţi amintesc de caietul de colinde pe care îl îngrijeam cu atâta dedicare încât arăta mai bine decât oricare altul. De seara din apropierea Crăciunului când, fiind la Mihai şi Alex, făceam decoraţiuni şi discutam care dintre noi e Dumnezeu. Atunci când, în acelaşi an şi aceeaşi cameră, sub pretextul maturizării, ne-am propus să te demascăm ca mic şarlatan nesuferit. Care dintre noi, Dumnezeii, să te demaşte primul. Atunci când, nereuşind să te demascăm, am pierdut orice privilegiu de divinitate. Sau atunci când, crescând deja, continuam să te aştept, privind mai curând înăuntrul ceilalţi decât pe geam afară. 
În noianul de lucruri pierdute, Moş Crăciun, mai mult decât oricând, simt că te-am pierdut şi pe tine. Te-om fi dezamăgit cu neîncetatele noastre pretenţii şi lipsitele noastre gânduri de bine. Te-om fi supărat atunci când, în spiritul unui Crăciun mercantil, ţi-am pus numele pe versuri de manele. Te-om fi jignit cu răutatea noastră, cu lipsa de păsare sau grijă făţă de ceilalţi. Te-om fi alungat, Moşule, odată cu tradiţii uitate, cu trăierea Crăciunului strict ca o sărbătoare a excesului. Nu ştiu dacă mai există o şansă pentru noi, probabil ne-am afundat atât de bine în pierderile astea încât pe a ta am ajuns chiar să n-o sesizăm, dar lasă-mă, înainte de orice, să-ţi cer ceva. Ai fost şi poate ai rămas neobosit de darnic, deci, lasă-mă să-ţi cer iertare. Iartă-ne, Moş Crăciun, c-am uitat să plângem straşnic de bucuria ta. Iartă-ne că, de frica patetismului, ţi-am ponegrit numele şi te-am făcut şarlatan. Iartă-ne că am stricat totul, Crăciunul, iarna, totul.

4 comentarii

  1. Stimate domnule Razvan Cîmpean,
    mă tem că suprasolicitaţi lucrurile.
    The Easter Bunny

     
  2. Domnule Iepuraş de Paşte, mă tem că e foarte dificil pentru dumneavoastră să înţelegeţi dimensiunea reală a lucrurilor. Poate vă leagă o prietenie veche cu Moş Crăciun, nu ştiu, eu îl cunosc cu siguranţă mai puţin decât dumneavoastră, dar pentru un muritor de aici, de pe pământ, într-o zi de 2 decembrie 2010, aşa par lucrurile.
    Să fie oare invidia că n-am scris despre dumneavoastră? Toate la timpul lor, domnule...

     
  3. Anonim spune:
  4. Dragul meu Razvan Cimpean,
    citind "scrisoarea" ta catre Mos Craciun o lacrima nestapanita a pornit zglobie din ochii melancolici............Ai perfecta dreptate.......
    Sper totusi ca va veni si ziua aceea in care vor regasi acele senzatii macar prin ochii copiilor nostri! Doamne ajuta!!!!!
    O melancolica incurabila............

     
  5. Îţi mulţumesc! Sper şi eu la o zi în care să fie bine. Dacă ai copii, bucură-te cu ei de minunăţia iernii şi a Crăciunului, nimeni nu ştie s-o facă mai bine decât un copil.
    Numai bine!

     

Trimiteți un comentariu

Adresa de email (abonarea trebuie confirmata):

O colecţie de obsesii, pasiuni şi frământări din mine, un loc pe care îl cizelez şi-l modelez permanent după firea mea schimbătoare, o oglindă difuză a ceea ce-am fost şi încerc să fiu. Un blog scris nu atât pentru a fi citit, dar pentru plăcerea nebună de a fi scris. [detalii]
A apărut o eroare în acest obiect gadget