în aşteptare #1. (10.01.2011)

În lumina slabă a camerei sale, dar, mai ales, în lumina tuturor celor întâmplate, îşi aştepta sfârşitul. Avea să vină, ca aproape tot ce i s-a întâmplat lui, în totalitate normal, chiar banal şi vechi. Ca şi ziua aceea în care, întorcându-se acasă de la câmp, îşi ducea în căruţă soţia moartă. A murit în câteva secunde, fulgerată. Îşi aduce aminte cu groază, dar mai ales cu ruşine, de ziua aceea şi de privirle curioşilor în căruţă, unde, puţin schimbată la faţă, stătea întinsă femeia de care îl lega până atunci o viaţă. Viaţa care îl lega de acea femeie din care sufletul a încetat de ceva timp să mai fumege.
[citeşte continuarea...]

laura ipate: un crăciun special

Scris de Crăciunul joi, decembrie 16, 2010

Laura Ipate, din nefericire, a înscris o amintire la concursul de Crăciun, fapt pentru care, deşi am decis să-i publicăm textul, nu-l luăm în considerare la acordarea premiului. În plus, textul original, corectat aici, era plin de greşeli gramaticale, ceea ce l-ar fi exclus oricum. Regulamentul concursului e încă disponibil aici.
 - POVESTE DEDICATĂ TATĂLUI MEU -

Eram doua copile intr-un apartament cu doua camere, in ajunul Craciunului, incercam sa o ajutam pe mama cu cate ceva, mai bine zis sa o incurcam, sa ne bagam nasul unde nu trebuia, dar asa eram si noi mandre ca facem ceva. In tot acest timp saream primele la usa de cate ori suna cate un colindator, noi il asteptam pe tata, el trebuia sa vina incarcat cu de toate, in special bradul, dulciurile si portocalele.
Ciocane la usa, de data asta era tata, dar surpriza: avea doar doua sacosi cu de toate, dar fara brad... ce dezamagire, Tati unde e bradul?, intrebam noi intr-un glas, tata s-a uitat la noi si a spus putin raspicat, dar cu privirea aplecata, Nu mai aveau, s-au terminat. Am inceput amandoua simfonia de plansete, nici sacosele incarcate nu ne mai faceau cu ochiul, ce rost aveau dulciurile fara pom, unde ne mai punea Mos Craciun jucariile? Am fost trimise la dormitor, iar tata cu mama au ramas in bucatarie sa vorbeasca. Printre suspinele noastre auzeam franturi din discutie, dar, ca niste copii cuminti ce eram, trebuia sa tragem cu urechea, asa ca ne-am apropiat sa auzim mai bine. Tata isi cerea scuze ca ne-a dezamagit, Ce facem acum?, ii spuse mamei. O sa facem un brad din beteala si il impodobim si gata, unde sa mai cauti la ora asta alt brad?,
o sa facem si noi un Craciu fara brad, spuse mama (pe atunci nu se gaseau brazi de plastic, ca acuma). Dintr-o data, auzim pasi si abia apucam sa fugim, ca iese tata, inca un pic si ne prindea, pleaca in graba pe usa cu un topor in mana, noi ne-am dus ca niste iepurasi fricosi inapoi in dormitor cu inima stansa si am iesit abia cand am auzit zgomote pe hol. Ce credeti? Era tata si avea brad. Noi topaiam in sus de bucurie, mama isi facea cruce si zicea ca tata nu e sanatos, aveam brad, uraa... Acum Mos Craciun avea unde sa ne lase cadourile, ce bucurie! Ne-au dat la o parte sa mearga in baie pentru a spala faimosul brad. Ce credeti ca facuse tata? S-a dus intr-o zona unde stia ca sunt copaci asemanatori brazilor si a taiat varful unuia si le-a adus fetelor lui brad, si-a rupt si bocancii cei noi cand s-a suit in pom. Dupa ce a fost spalat faimosul boschete, cum ii spunea mama, l-au lasat la uscat si am inceput sa il impodobim, cel mai mare brad pe care l-am avut vreodata, ocupa jumatate de sufragerie si impodobit era minunat, acum eram fericite, am adormit rupte de oboseala cu gandul ca a doua zi aveam sa gasim cadouri de la Mos Craciun sub minunatul nostru brad.
Acum la mult, mult timp, stau si ma gandesc ce tata grozam avem si cat de mult ne iubeste, imi aduc aminte cu drag de acel Craciun petrecut cu toata familia, de faimosul boschete imens transformat in brad, laudat de toti care ne-au trecut pragul in acel an.
Craciun fericit tuturor si magia lui sa dainuiasca in fiecare, si nu uitati sa luati brazi copiilor, chiar si unul mic sau asemanator, pentru copii este important sa aiba Mosul unde sa lase cadourile.

2 comentarii

  1. Anonim spune:
  2. Frumoasa poveste,m-a emotionat.

     
  3. Anonim spune:
  4. Multumesc mult, este o poveste traita cu intensitate, mai ales ca eram doar o copila atunci.

     

Trimiteți un comentariu

Adresa de email (abonarea trebuie confirmata):

O colecţie de obsesii, pasiuni şi frământări din mine, un loc pe care îl cizelez şi-l modelez permanent după firea mea schimbătoare, o oglindă difuză a ceea ce-am fost şi încerc să fiu. Un blog scris nu atât pentru a fi citit, dar pentru plăcerea nebună de a fi scris. [detalii]
A apărut o eroare în acest obiect gadget