în aşteptare #1. (10.01.2011)

În lumina slabă a camerei sale, dar, mai ales, în lumina tuturor celor întâmplate, îşi aştepta sfârşitul. Avea să vină, ca aproape tot ce i s-a întâmplat lui, în totalitate normal, chiar banal şi vechi. Ca şi ziua aceea în care, întorcându-se acasă de la câmp, îşi ducea în căruţă soţia moartă. A murit în câteva secunde, fulgerată. Îşi aduce aminte cu groază, dar mai ales cu ruşine, de ziua aceea şi de privirle curioşilor în căruţă, unde, puţin schimbată la faţă, stătea întinsă femeia de care îl lega până atunci o viaţă. Viaţa care îl lega de acea femeie din care sufletul a încetat de ceva timp să mai fumege.
[citeşte continuarea...]

nu-l ucideţi pe moş crăciun!

Scris de răzvan cîmpean marți, noiembrie 30, 2010

Există o ordine în lumea asta care face din Crăciun o perioadă pe care cuvintele nu ştiu s-o cuprindă. De fiecare dată când pornesc pe uliţa viscolită pe care-am rezervat-o Crăciunului, mă minunez de toate acele amintiri şi emoţii care nu poartă un nume, care trăiesc oarecum suspendate deasupra mea, asemenea bradului când mă întind sub el. Vaporoase, amintirile şi emoţiile se pierd când întind mâna spre ele. Am mai rămas cu câteva, păstrate în buzunarele cusute ale pantalonilor, frânturi dintr-un trecut pe care astăzi îl găsesc nu doar răzleţ, dar străin. Rămâne totuşi, amintirea bătrânului îmbrăcat caraghios.
Bătrânul care înglobează în el întreaga definiţie a binelui, a frumosului şi chiar a renunţării la sine. Pentru că nu e lucru la îndemâna oricui să se dedice, aparent o singură zi pe an, celorlalţi. Orice calcule despre cât munceşte pentru a se pregăti nu ne vor servi la nimic, pentru că magia nu stă în a înţelege gramatica muncii lui, ci în a te fi bucurat constant de ea. Da, să te bucuri an de an de venirea unui bătrân îmbrăcat caraghios. Ştiu ce veţi spune, că ţine de consumarea unei vârste a inocenţei, vârstă pe care atât de greşit o traducem în copilărie, neînţelegând că, asemenea lui Moş Crăciun, inocenţa n-are vârstă. Preţ de câteva zile pe an trăim la intensitatea celor pentru care bulgăritul şi săniuşul sunt lucruri fireşti şi, trăind astfel,
ne confundăm cu ei. Nimeni n-ar putea susţine că asta nu e ceva absolut fantastic. Ne amintim de momentele în care, alături de părinţi, împodobeam bradul cu dedicarea cuiva care aşteaptă un oaspete de seamă. Un oaspete pe care, deşi întotdeauna se întâmplă să nu-l întâlnim, îl ştim aproape şi drag. Candoarea lui reuşeşte să ne ţină de cald în cele mai friguroase seri. Aşteptarea lui face ca fiecare să împartă celorlalţi exact acele lucruri care-i separă în general: cei bogaţi dau celor săraci mâncare, dulciuri sau îmbrăcăminte, cei veşnic grăbiţi se opresc lângă cei care-i trag tot anul de mânecă, cei mai zgârciţi primesc şi ei colindători, solitarii depăşesc singurătatea în favoarea familiei sau puţinilor prieteni, iar cei mici devin, în sfârşit, ascultători pentru a-şi merita cadoul de la Moş Crăciun.
Treziţi forţat din farmecul acestor zile aparte, pretindem că totu-i o buimăcire, da, una frumoasă, dar o buimăcire în care nu se cade să credem. Respingem ideea de Crăciun şi, în definitiv, pe Moş Crăciun. Fuga noastră spre Crăciun se dovedeşte una în afara lui, o fugă ce acceptă doar o perspectivă materială şi care se dezice de la profunzimea pe care perioada aceasta o presupune. Uităm să privim pe geam în aşteptarea bătrânului cu cadouri, aşa cum fabricăm motive să pretindem că tot ceea ce el înseamnă pentru noi s-a pierdut. În ignoranţa noastră, care ţine mult de ideea de maturitate şi de proasta înţelegere a inocenţei din fiecare, respingem exact acele trăsături pe care ar trebui clădită lumea, trăsăturile lui Moş Crăciun.

0 comentarii

Trimiteți un comentariu

Adresa de email (abonarea trebuie confirmata):

O colecţie de obsesii, pasiuni şi frământări din mine, un loc pe care îl cizelez şi-l modelez permanent după firea mea schimbătoare, o oglindă difuză a ceea ce-am fost şi încerc să fiu. Un blog scris nu atât pentru a fi citit, dar pentru plăcerea nebună de a fi scris. [detalii]
A apărut o eroare în acest obiect gadget