în aşteptare #1. (10.01.2011)

În lumina slabă a camerei sale, dar, mai ales, în lumina tuturor celor întâmplate, îşi aştepta sfârşitul. Avea să vină, ca aproape tot ce i s-a întâmplat lui, în totalitate normal, chiar banal şi vechi. Ca şi ziua aceea în care, întorcându-se acasă de la câmp, îşi ducea în căruţă soţia moartă. A murit în câteva secunde, fulgerată. Îşi aduce aminte cu groază, dar mai ales cu ruşine, de ziua aceea şi de privirle curioşilor în căruţă, unde, puţin schimbată la faţă, stătea întinsă femeia de care îl lega până atunci o viaţă. Viaţa care îl lega de acea femeie din care sufletul a încetat de ceva timp să mai fumege.
[citeşte continuarea...]

mai am mulţi oameni de uitat #6

Scris de răzvan cîmpean duminică, noiembrie 14, 2010

stau de câteva luni şi-mi plâng de milă. impropriu spus stau. mă plimb pe străzile care nu-mi sunt, mi-au fost vreodată?, casă, nu-mi sunt nici măcar afurisite amintiri despre ceva ce cândva trebuie să fi ştiut. eu. dar îmi amintesc, da, îmi amintesc, de băiatul cu pantaloni roz, de liniştea nu doar aparentă a acelor vremuri. plimbările cu el, singurul pe care mintea mea îl mai poate vedea acum în ceaţa care s-a lăsat, erau întotdeauna de o naturaleţe pe care trecerea timpului a pierdut-o. trebuie să ne fi plimbat şi să punem, aşa cum daor doi copii pot, lumea la cale. să orânduim tot ceea ce nu înţelegeam sau nu stăpâneam, să plănuim evenimente măreţe sau, pur şi simplu, să ne descoperim într-o sinceritate frustă. eram un băiat cu pantaloni roz şi altul cu tenişi roşi. nu ştiam multe şi nici nu trebuia să ştim, aveam seria noastră de secrete prin care deveam mai mari decât
realitatea ne întâlnea. şi eram, în realitate, atât de mici. trebuie să fi avut maxim 15 ani, nici atât. ţin minte, pentru că viitorul le-a transformat într-o obsesie, cum am rupt scrisoarea unor chiriaşi din bloc după ce nu ne-au deschis uşa când am mers la colindat. ţin minte şi oricât de înceţoşată mi-ar fi mintea nu uit niciodată asta. cum am rupt noi scrisoarea în care era anunţat de o moştenire fabuloasă lăsată de o bunică din străinătate. cum am rupt noi scrisoarea în care fosta prietenă îl anunţa, în ultima ei încercare, că a rămas însărcinată şi că dacă nu răspunde se sinucide. cum s-a sinucis. cum am rupt noi scrisoarea în care mama lui îi spunea că vine la oraş pe 23 şi că are nevoie s-o aştepte la autogară. cum n-a aşteptat-o nimeni şi s-a întors acasă. cum, fără să vrem, rupând scrisoarea, am schimbat întreaga viaţă unui om despre care nu reţin sigur nici măcar dacă era chiriaş sau nu, despre care tot ce ştiu e că putea primi o moştenire care l-ar fi scutit de muncă pentru totdeauna, putea fi tată chiar dacă, cel mai probabil, nu-şi dorea şi că nu şi-a aşteptat mama la autogară când aceasta a venit cu pachete de acasă. şi câte şi mai câte a pierdut săracul om pentru că n-a deschis uşa când am mers să-l colindăm.

5 comentarii

  1. Luminiţa spune:
  2. ce tare chestia cu scrisorile! sper ca e imaginatie, Razvan! :D

     
  3. cum se spune? da! speranţa moare ultima, lumi...

     
  4. Ca fragment, ma lasa putin in ceata. Vreau si frazele de dinainte si cele de dupa.

     
  5. medina spune:
  6. da...cum am fi putut la un moment dat si doar atunci sa recunoastem ca ne este bine asa...cu prietenul acela langa noi, cu visele noastre, cu nebuniile noastre de doua prietene disperate de liberatatea asta asa...libertatea care ne indupleca sa fim liberi cu noi si cu cei de langa noi....dar, timpul a trecut. libertatea am dat-o pe degeaba...pe cuvinte...pe trairi momentane...ce bine era atunci! ce mizerabil este acum!!!

     
  7. hapi2233 spune:
  8. N-o sa le uiti.......strazile.......iar mai tarziu , peste zeci de ani o sa iei Omega 3 sperand sa pastrezi amintiri de care ai vrut sa scapi.......:)
    Frumoasa poveste!

     

Trimiteți un comentariu

Adresa de email (abonarea trebuie confirmata):

O colecţie de obsesii, pasiuni şi frământări din mine, un loc pe care îl cizelez şi-l modelez permanent după firea mea schimbătoare, o oglindă difuză a ceea ce-am fost şi încerc să fiu. Un blog scris nu atât pentru a fi citit, dar pentru plăcerea nebună de a fi scris. [detalii]
A apărut o eroare în acest obiect gadget