în aşteptare #1. (10.01.2011)

În lumina slabă a camerei sale, dar, mai ales, în lumina tuturor celor întâmplate, îşi aştepta sfârşitul. Avea să vină, ca aproape tot ce i s-a întâmplat lui, în totalitate normal, chiar banal şi vechi. Ca şi ziua aceea în care, întorcându-se acasă de la câmp, îşi ducea în căruţă soţia moartă. A murit în câteva secunde, fulgerată. Îşi aduce aminte cu groază, dar mai ales cu ruşine, de ziua aceea şi de privirle curioşilor în căruţă, unde, puţin schimbată la faţă, stătea întinsă femeia de care îl lega până atunci o viaţă. Viaţa care îl lega de acea femeie din care sufletul a încetat de ceva timp să mai fumege.
[citeşte continuarea...]

m-auzi când tac?

Scris de răzvan cîmpean sâmbătă, noiembrie 06, 2010

şi nu-ndrăznesc să te privesc mai mult de-o clipă. te-aş pierde, ştiu, când, în ochii tăi, mâinile tale, părul, aş cuteza să te privesc mai mult. şi-aş regreta să nu-ţi mai ştiu, chiar la distanţa asta impusă, pe rând, culorile, aroma, părul. ţi-aş spune să citeşti, Citeşte!, cuvintele sunt ale tale, dar mult mai potrivit ar fi Ascultă!, m-auzi când tac?, mă vezi când stau şi te prefac în visul meu? te ştiu atât cât să te pierd fără măcar să te am sau să te fi  avut vreodată.
îmi e de-ajuns să te privesc, deşi trăiesc deopatrivă cu teama prea puţinului şi prea multul curiozităţii. îţi vreau mâna, buzele, părul, le vreau pentru mine şi atât, să abuzez de buza ta de sus,
pe care s-o sărut întruna. şi, chiar dacă nu-ţi cunosc gramatica iubirii, am răbdare. am răbdare s-o-nţeleg, să te-nţeleg pe tine, din nou, de la distanţă. răbdarea de a-ţi fi, în ziua a şaptezecişiuna, subiect unde atât de bine îmi vei fi predicat. îmi place când stai picior peste picior. când te joci cu brăţara de pe mâna dreaptă. când îţi treci mâinile prin păr, ah, părul tău. când te plictiseşti şi te reazemi cu palma dreaptă pe frunte şi cum mi-aş dori să fie a mea. palma ta a mea. fruntea ta a mea.
convins că nu-mi face nici un bine, mi te imaginez constant, în cel mai bun rău [cel mai rău bun!] din câte am trăit, şi-atâta plăcere în asta. atâta plăcere în puţinele momente în care îţi întâlnesc privirea. atâta plăcere în descoperirea vocii tale. în calmul pe care îl insufli prezentului meu. atâta plăcere în legătura asta degenerată pe care o imaginez cu tine, tu, străinul meu preferat.
mi-aş dori atât de mult să-ţi miros pielea. pielea ta. aş vrea să fac cu tine tot ce vreau să fac cu tine. să mă plimb. să adorm. să scriu. să mă trezesc. să fac cumpărături. să iubesc. să plâng. să spăl vasele. să privesc. să ascult. să înţeleg. să mă bucur. să trăiesc. atât cât mi-ar fi dat să trăiesc cu tine, aş trăi. te-aş trăi şi m-ai trăi.

3 comentarii

  1. Ovidiu spune:
  2. Textul acesta ar rezista doar contrapunctat de o perpectiva cinica, muscatoare. Daca pui in balans pateticul cu ironia, intalnirea dintre cele doua are sansa de a le potenta pe ambele fara a te face sa cazi in monologismul propriei afectari interioare. Altfel, textul e perfect coerent si mi se pare chiar foarte bine dozat. Cheesy, dar convingator.

     
  3. M-am gândit la un răspuns, dar deocamdată îmi pare imposibil să-l scriu. O să încerc luna asta, totuşi. Şi nu pentru că simt nevoia să banasez pateticul de aici, mi-e drag, ci fiindcă textul ăsta merită un răspuns.

     
  4. abisurile spune:
  5. Frumos punctat

     

Trimiteți un comentariu

Adresa de email (abonarea trebuie confirmata):

O colecţie de obsesii, pasiuni şi frământări din mine, un loc pe care îl cizelez şi-l modelez permanent după firea mea schimbătoare, o oglindă difuză a ceea ce-am fost şi încerc să fiu. Un blog scris nu atât pentru a fi citit, dar pentru plăcerea nebună de a fi scris. [detalii]
A apărut o eroare în acest obiect gadget