în aşteptare #1. (10.01.2011)

În lumina slabă a camerei sale, dar, mai ales, în lumina tuturor celor întâmplate, îşi aştepta sfârşitul. Avea să vină, ca aproape tot ce i s-a întâmplat lui, în totalitate normal, chiar banal şi vechi. Ca şi ziua aceea în care, întorcându-se acasă de la câmp, îşi ducea în căruţă soţia moartă. A murit în câteva secunde, fulgerată. Îşi aduce aminte cu groază, dar mai ales cu ruşine, de ziua aceea şi de privirle curioşilor în căruţă, unde, puţin schimbată la faţă, stătea întinsă femeia de care îl lega până atunci o viaţă. Viaţa care îl lega de acea femeie din care sufletul a încetat de ceva timp să mai fumege.
[citeşte continuarea...]

cristina: poveste

Scris de Crăciunul joi, decembrie 16, 2010

Intr-un sat uitat de lume, in varful muntilor mustaciosi traia o fetita tare saraca, impreuna cu mama si bunica. Erau atat de sarace ca daca nu ar fi fost caprita cea alba care sa le dea lapte, ar fi murit de foame. Tatal fetitei fusese taietor de lemne, dar se prapadise cand ea era si mai miculuta decat acum. Acum era mare, avea 6 ani.
Fetita le ajuta pe cele doua femei cat putea, dar cel mai mult ii placea sa stea in geamul firavei lor casute si sa isi inchipuie cum ar fi fost daca. Sau cum ar fi facut cand. Si o ajutau in aceste visari prietenii ei imaginari. In geamul afumat si aburit al casutei veghea un pitic de plastic. Galben si vioi, cu mana amortita intr-un vesnic salut. El era cel care o sfatuia pe fetita, fiindca era batran si sfatos. Era prieten cu porumbeii luciosi, dar inca nu avea curaj sa coboare sa se joace cu pisica uscata de foame care isi torcea singuratatile langa soba rece. Piticul sta acolo galben si palid ca o raza de soare imbatranita in amaraciune si bodoganea. Silabele i se desprindeau de pe buzele rigide si se transforma in chiciura. Astfel geamul fetitei avea lacrimi de zapada inainte de vreme. Piticul asta se umpluse de soare in timpul verii si acum il tinea in el, nu da nimanui nimic, desi vedea ca fetita sta si se ruga sa apara o minune, sa se faca vara peste noapte.
Celalat prieten al fetitei era Howard. Visase intr-o noapte numele acesta, nu stia din ce viata ii ramasese intiparit, dar ii placea. Howard asta adormea numai pe muzica lui Nusrat Ali Khan, alunga unele vise mai zbuciumate si se retragea in bucatarie cand fetita parea deranjata de prezenta lui.
Cu cateva zile inainte de Craciun fetita se imbolnavi. Era frig si geamurile aveau contur de gheata. Cei doi prieteni ai copilei erau neputinciosi, la fel mama si bunica. Numai pisica isi mutase culcusul in patul fetitei sa ii tina de cald. Din cand in cand, fetita inghitea cate o canita de lapte, dar era foarte ostenita. Parea ca ajunsese la capatul calatoriei.
Intr-o noapte insa, piticul galben si Howard se trezira ca isi pot misca bratele. Ca simteau mirosul capritei. Puteau clipi. Cei doi se transformasera in oameni. Si nu orice fel de oameni. Ci oameni sanatosi si in putere care, pe data, se apucara sa deretice, sa taie lemne, sa pescuiasca. Cand toate lucrurile au fost la locul lor,
au mers in alt sat mai bogat, au vandut pestele, au cumparat un bradut, multe portocale, mere si nuci, medicamente si hainute pentru fetita si chiar cand erau pe cale sa plece cu bunatatile la casa fetitei, trecu prin dreptul lor un boier, care le arunca o punga cu bani, fiindca se simtea vinovat ca nu facuse tot anul o fapta buna. Pana s-au trezit cele 3 femei casa era impodobita cu vasc si brad, focul ardea vesel in soba, pisica se unduia pe langa fetita si mancarea era pe masa.
Era Ajunul Carciunului…

0 comentarii

Trimiteți un comentariu

Adresa de email (abonarea trebuie confirmata):

O colecţie de obsesii, pasiuni şi frământări din mine, un loc pe care îl cizelez şi-l modelez permanent după firea mea schimbătoare, o oglindă difuză a ceea ce-am fost şi încerc să fiu. Un blog scris nu atât pentru a fi citit, dar pentru plăcerea nebună de a fi scris. [detalii]
A apărut o eroare în acest obiect gadget