în aşteptare #1. (10.01.2011)

În lumina slabă a camerei sale, dar, mai ales, în lumina tuturor celor întâmplate, îşi aştepta sfârşitul. Avea să vină, ca aproape tot ce i s-a întâmplat lui, în totalitate normal, chiar banal şi vechi. Ca şi ziua aceea în care, întorcându-se acasă de la câmp, îşi ducea în căruţă soţia moartă. A murit în câteva secunde, fulgerată. Îşi aduce aminte cu groază, dar mai ales cu ruşine, de ziua aceea şi de privirle curioşilor în căruţă, unde, puţin schimbată la faţă, stătea întinsă femeia de care îl lega până atunci o viaţă. Viaţa care îl lega de acea femeie din care sufletul a încetat de ceva timp să mai fumege.
[citeşte continuarea...]

cartea cu bucate #1: salamul

Scris de răzvan cîmpean miercuri, noiembrie 03, 2010

Îmi place când mâncăm salam în tren împreună. Cum desfaci tu pachetul, îl întinzi pe spaţiul dintre noi, rupi câteva bucăţi de corn sau pâine şi aştepţi să încep eu. Niciodată n-am mai trăit asemenea momente de intimitate cu cineva. Suntem doar noi doi, salamul şi pâinea. Parizer, uneori.
Până să ne mutăm, să începem să facem naveta şi să mâncăm seară de seară salam eram sigur că nu mai are nici o şansă căsnicia noastră. Eram convins că o să divorţez de tine sau, în cel mai rău caz, o să divorţezi tu. Sau că o să-ţi iei, într-o bună zi, lucrurile şi o să pleci. Sau că, dimpotrivă, o să-ţi iau eu lucrurile într-o seară şi am să plec. Lucrurile tale. Cerceii pe care i-ai purtat în cea mai frumoasă oră 7 a vieţii noastre împreună. Când s-a născut Valentin. Bluza în care te-am văzut prima dată, prima noastră zi,
bluza albastră cu linii albe. Bluza albă cu linii albastre. Bluza ta. Parfumul tău vechi, acelaşi de ani, care-mi aminteşte şi-o să-mi amintească mereu de dimineţile în care ne grăbeam la muncă şi ne loveam mecanic unul de celălalt când ieşeam din casă.
Sâmbăta, când stai ore întregi în bucătărie şi prepari mese copioase, îmi doresc pur şi simplu să mă întrebi dacă nu vreau să tai câteva felii de salam, să le pui într-un pachet de hârtie albă şi să le mâncăm stând pe canapea şi imaginându-ne că suntem în tren. Sau îmi doresc pur şi simplu să fie luni, să fim cu adevărat în tren, să te privesc cum mesteci şi să-mi spui cum ţi-a fost ziua. Cum ai fugit după autobuz, cum l-ai pierdut şi ai luat tramvaiul. Cum te-a enervat o colegă la lucru. Cum, în pauza de masă, ţi-ai cumpărat iaurt şi corn şi te-ai gândit la mine. Cum am fugit după tramvai, cum l-am pierdut şi a trebuit să-l aştept pe următorul. Cum m-a enervat un coleg la lucru. Cum, în pauza de masă, mi-am cumpărat iaurt şi corn şi m-am gândit la tine. Cum se uită colegele ciudat la tine când le refuzi salamul. Cum nu înţeleg ele de ce sandvişurile tale nu au nicicând salam. Cum au spus sau vor spune cu siguranţă că eşti o sectantă sau că salamul e pentru tine erotic, Îţi dă călduri. Da, nu ştiu ele câtă dreptate au şi, totuşi, cât greşesc. Avem în fiecare zi cea mai frumoasă oră 7 seara când ne privim şi ne vorbim despre ziua care aproape a trecut. Nu există nimic ce să-mi placă şi să-ţi placă mai mult decât să mestecăm seara, obosiţi, salam cu pâine.

3 comentarii

  1. In ansamblu imi suna repetitiv. Insa: "Sau că o să-ţi iei, într-o bună zi, lucrurile şi o să pleci. Sau că, dimpotrivă, o să-ţi iau eu lucrurile într-o seară şi am să plec." - fragmentul asta e priceless.

     
  2. e repetitiv pentru că e singurul mod în care poate să fie. ca aceeaşi discuţie purtată seara în tren mestecând salam.

     
  3. Luminiţa spune:
  4. săracul, e afectat rău de MSG... :(

     

Trimiteți un comentariu

Adresa de email (abonarea trebuie confirmata):

O colecţie de obsesii, pasiuni şi frământări din mine, un loc pe care îl cizelez şi-l modelez permanent după firea mea schimbătoare, o oglindă difuză a ceea ce-am fost şi încerc să fiu. Un blog scris nu atât pentru a fi citit, dar pentru plăcerea nebună de a fi scris. [detalii]
A apărut o eroare în acest obiect gadget