în aşteptare #1. (10.01.2011)

În lumina slabă a camerei sale, dar, mai ales, în lumina tuturor celor întâmplate, îşi aştepta sfârşitul. Avea să vină, ca aproape tot ce i s-a întâmplat lui, în totalitate normal, chiar banal şi vechi. Ca şi ziua aceea în care, întorcându-se acasă de la câmp, îşi ducea în căruţă soţia moartă. A murit în câteva secunde, fulgerată. Îşi aduce aminte cu groază, dar mai ales cu ruşine, de ziua aceea şi de privirle curioşilor în căruţă, unde, puţin schimbată la faţă, stătea întinsă femeia de care îl lega până atunci o viaţă. Viaţa care îl lega de acea femeie din care sufletul a încetat de ceva timp să mai fumege.
[citeşte continuarea...]

zece. imediat zece.

Scris de răzvan cîmpean duminică, octombrie 10, 2010

Îmi amintesc ziua aceea cu ruşinea tuturor celor care i-au urmat. Praful. Mirosul de început de toamnă. Mobila. Entuziasmul prostesc. Drumul până la noua casă. Locul care n-a reuşit niciodată să fie cu adevărat acasă. Feţele care priveau ţintă mutarea. M-am gândit la ziua aceea de nenumărate ori, m-am gândit în special la felul în care m-a influenţat. Ani întregi i-am văzut doar influenţele negative, inconştient că ceea ce deveneam cu fiecare zi trecută, dar, în special, ceea ce reuşea să mă bucure, nu erau decât urmări ale unei decizii pentru care mi-am permis să-mi blamez familia, chiar dacă cel mai probabil aş fi procedat la fel în locul lor.
Acum zece ani eram în trecere prin lucruri pe are am ajuns să le trăiesc doar atunci când m-am aşezat cu mine la discuţii. Anul 2000 a însemnat în primul rând mutarea despre care vorbeam mai sus. Însă mutarea aceasta a fost piatra de temelie a ceea ce astăzi sunt şi e e prezentul meu. A însemnat o puternică distanţare
de mine însumi în distanţarea de ceilalţi la care m-am văzut obligat. A însemnat începerea unui traseu pe care faptul că nu mi-a plăcut mă provoacă adesea să-l amintesc doar prin necazurile pe care le-am întâlnit. A însemnat să privesc oamenii altfel, să-i evaluez, să fac judecăţi pe seama lor fără ca asta să aibă o finalitate imediată. M-am obişnuit să înşir acuze despre o perioadă de care atunci, în naivitatea vârstei, m-am bucurat. Poate pentru că, astfel, responsabilitatea nu trebuie să fie a mea şi nici nu e.
Aveam 13 ani, lăsam în urmă blocul în care îmi ascunsesem în fiecare crăpătură din perete visele, descopeream viaţa la ţară. Îmi amintesc o noapte din vremea în care abia începusem şcoala şi murise bunicul din partea tatei şi toată acea nerăbdare care nu-mi permitea să dorm pentru că urma să merg la ţară. Urma să respir aerul curat pe care toţi îl ridicau în slavi la oraş, urma să păsesc pe uliţe şi să văd cai. Cai cu şosete în picioare. Din punctul ăsta de vedere, mutarea a fost ceva magic, a fost căpătarea unui cadou la care tânjeam aşa cum doar un copil rămas singur în faţa blocului în săptămânile în care toţi ceilalţi erau la bunici poate tânji.
2000, însă, pe lângă mutare, a fost anul în care mi-am sărbătorit pentru prima şi ultima dată ziua de naştere. Pentru bucuria sinceră a acelei zile cu guma kilometrică şi tortul diplomat nu aş putea niciodată să îmi doresc ca lucrurile să se fi petrecut altfel. 2000 a fost un an pe care toţi cei care i-au urmat l-au încărcat cu semnificaţii, poate, nenecesare. 

11 comentarii

  1. Kaos Moon spune:
  2. Uite, pentru ca-mi place cum scrii, dar nu-mi place ca esti neglijent in scris, am sa rescriu eu o parte din povestea de mai sus; ai rabdare si citeste-o (si ia-o ca pe un gest de amicitie) :

    Imi amintesc ziua aceea cu rusinea tuturor celor care i-au urmat. Praful mirosul de inceput de toamna. Mobila. Entuziasmul prostesc. Drumul pana la noua casa. Locul pe care nu l-am recunoscut niciodata ca fiind al meu. Chipurile care priveau indiferente mutarea. M-am gandit la ziua aceea de nenumarate ori, la modul in care m-a schimbat. Multi ani am rememorat doar ce a fost gresit sau ceea ce mi-a provocat rau gestul acesta, fara sa realizez (sau fara sa vreau sa realizez) ca nimic nu este perfect defect, cum nimic nu este perfect bun, ca toata intamplarea aceea avea si partea ei buna. Acum 10 ani traversam un pod peste ale carui margini n-am avut rabdarea sa privesc. Acum, abia acum, le traiesc pentru ca le contemplu. Anul 2000 a insemnat inainte de toate, gestul de a ma muta. De a lua distanta fata de cel care am fost si de toti ceilalti. A insemnat un nou sau, mai degraba, un alt drum, unul pe care nici acum nu-l consider o alegere corecta...

     
  3. bun, are rost întrebarea: de ce? de ce prima şi ultima dată ziua de naştere?

     
  4. kaos moon, amiciţie e un cuvânt care îmi displace.
    am citit. îţi mulţumesc pentru gestul acesta, însă trebuie să recunosc că nu mă regăsesc în textul rescris de tine. în final spui "A insemnat un nou sau, mai degraba, un alt drum, unul pe care nici acum nu-l consider o alegere corecta...", dar adevărul e că am ajuns să consider alegerea ca fiind corectă.
    poate vei spune că îmi acord prea multă importanţă, însă eu chiar sunt atent la ceea ce scriu. totul e intenţionat. îţi mulţumesc!

    bianca, de ce? pentru că am fost învăţat că nu contează.

     
  5. Kaos Moon spune:
  6. sigur, esti atent la ce scrii dar nu prea esti atent la "cum vinzi"... nu toti citesc cum scrii tu... e simplu... in fine, vezi si tu...

     
  7. cred că înţeleg ce spui.

     
  8. dacian spune:
  9. vazusem flururi porno, eu asa incepeam in locul tau. si mai puneam cate o injuratara pe ici-colo. chestii care n-au legatura cu cei ai scris.
    oricum, copil, nu-mi place. unde e intensitatea de atunci? unde neintelegerile? unde amintirile spre care numai tu ai acces? ai fuserit un text din care nu inteleg aproape nimic, desi am fost langa tine in acei 13 ani si in urma cu 10.
    hai, razvan, vinde-te, ce naiba. si nu uita de fluturii porno. vezi tu :)

     
  10. Da, si mie imi pare nitel cenzurat textul de mai sus. Ceva nu e foarte natural in el, insa nu pot pune exact degetul pe elementele artificiale. Trebuie sa spun ca m-a prins mult mai mult textul lui Dacian din august. Oricum, voi semanati foarte mult stilistic. Apropo de tema, azi e 10.10.10

     
  11. Ah, ce este cu toate aceste comentarii? De ce să placă altora cum scri? Eu nu aş putea niciodată şi nu aş permite-n ruptul capului să mi se „rescrie” un text, doar pentru că unii nu înţeleg şi nu simt ceea ce am simţit eu în momentul de.

     
  12. Hhi, tot ce contează pentru tine este important, ce nu contează sau contează pentru alţii merită neglijat.
    Un pic de egoism e bun.

     
  13. Luminiţa spune:
  14. Razvan, parca ti-am povestit despre profa mea de romana din liceu :)) as fi facut o mica criza daca cineva mi-ar fi rescris un text =))
    despre ce fluturi porno vorbea daci? serios acum, daca nu scrii ceva despre ei, de ce as mai intra pe blogul tau? :)

     
  15. ca să răspund odată şi la toată chestia asta cu rescrisul textului. m-a enervat iniţial, mi-a părut un gest de o aroganţă cruntă, dar apoi m-am calmat şi mi-am dat seama că fusese un exerciţiu interesant. din textul meu (din care nu se poate înţelege aproape nimic, ar spune dacian) mi-a arătat ce a înţeles. din punctul ăsta de vedere, a fost cât-de-cât revelator.

    cred că a încercat să atragă atenţia şi, iată, a reuşit. nu consider că merita, dar treacă-meargă de la mine.

     

Trimiteți un comentariu

Adresa de email (abonarea trebuie confirmata):

O colecţie de obsesii, pasiuni şi frământări din mine, un loc pe care îl cizelez şi-l modelez permanent după firea mea schimbătoare, o oglindă difuză a ceea ce-am fost şi încerc să fiu. Un blog scris nu atât pentru a fi citit, dar pentru plăcerea nebună de a fi scris. [detalii]
A apărut o eroare în acest obiect gadget