în aşteptare #1. (10.01.2011)

În lumina slabă a camerei sale, dar, mai ales, în lumina tuturor celor întâmplate, îşi aştepta sfârşitul. Avea să vină, ca aproape tot ce i s-a întâmplat lui, în totalitate normal, chiar banal şi vechi. Ca şi ziua aceea în care, întorcându-se acasă de la câmp, îşi ducea în căruţă soţia moartă. A murit în câteva secunde, fulgerată. Îşi aduce aminte cu groază, dar mai ales cu ruşine, de ziua aceea şi de privirle curioşilor în căruţă, unde, puţin schimbată la faţă, stătea întinsă femeia de care îl lega până atunci o viaţă. Viaţa care îl lega de acea femeie din care sufletul a încetat de ceva timp să mai fumege.
[citeşte continuarea...]

căruciorul refuzului

Scris de răzvan cîmpean duminică, octombrie 17, 2010

Toată viaţa i-a ajutat pe ceilalţi fără a aştepta ceva în schimb. Dacă trebuia, când era mică, să-şi ajute colegii de clasă la teme şi asta însemna să explice un lucru de mai multe ori, o făcea cu plăcere. Dacă trebuia să fie de serviciu în clasă în fiecare zi, fiindcă restul clasei nu dorea, făcea şi asta cu plăcere, mai ales că asta însemna că, atunci când se întorcea acasă, putea spune că s-a întors de la serviciu. În fiecare zi. Mama ei credea că A fost greu astăzi la serviciu repetat de fiică în fiecare zi nu era decât un fel de a-şi bate joc de ea şi faptul că era casnică. În fiecare zi. Dacă trebuia, când deja a mai crescut şi lucra ca croitoreasă şi se întorcea într-adevăr de la serviciu, să coase ceva pentru o vecină, o făcea chiar dacă dormea mai puţin în noaptea aceea şi, în plus, nu era nici măcar plătită. Tot fiindcă nu ştia să spună nu, a ajuns căsătorită cu un bărbat gras, urât mirositor, respingător din orice punct de vedere, care nici măcar n-a fost treaz când a cerut-o de nevastă, Auzi, ne căsătorim?, Da.
A dus-o aşa de când se ştie şi, deşi e conştientă că trebuie să mai spună şi nu, nu poate. Îşi repetă în gând
că nu e atât de greu să refuze pe cineva, încât zici că în fiecare moment se roagă. Când trec pe lângă aprozar, n-o ajut pe cerşetoare, Poftim, să ai de pâine! Când mă roagă bărbatul să-i cumpăr bere, îi spus să-şi cumpere singur, Sigur, îţi iau două, să ai! Când mai vine vecina cu pantalonii de scurtat sau strâmtat, o refuz sau îi cer să-mi plătească, Nu-i nimic, îi fac în seara asta!
A ajuns bătrână, urâtă şi amară. A ajuns, într-un fel, imaginea în oglindă a bărbatului care a cerut-o în căsătorie şi care a bătut-o aproape întotdeauna când bea. În fiecare zi. S-a săturat să-i ajute pe oameni şi ei s-o uite aşa cum uiţi de un neg pe care nu îl suporţi şi cu care nu mai are rost să-ţi baţi capul. S-a îngrăşat, părul i-a albit, braţele i s-au îngroşat. Şi-a cumpărat un cărucior cu rotile pe motiv că nu se simte bine să umble. De atunci îşi petrece timpul făcând drumuri până la şi de la gară, obligându-i pe oamenii ca ea, care ajută fără a aştepta ceva în schimb, s-o ajute să urce şi să coboare pe peron, să treacă strada, să intre în şi să iasă din magazin. În fiecare zi. Nu mulţumeşte şi nu cere niciodată ajutorul, doar îşi lasă toată greutatea pe scaun atunci când o tânără sau un tânăr se oferă s-o ajute. E bine dacă vă las aici?, Nu, drăguţă, du-mă până în partea cealaltă. Sigur vă descurcaţi să treceţi strada? Nu, că mi-s tare obosite mâinile. Ca să se simtă şi mai răzbunată, cu vârful picioarelor freacă pământul în aşa fel încât împinsul sau trasul să fie cu adevărat dificile. Nu zâmbeşte decât atunci când îi vede pe ceilalţi enervându-se pe nesimţirea ei. Cerşetorului i-a aruncat o piatră pe picioar, bărbatului i-a cumpărat ieri bere cu arome, vecinei i-a făcut dintr-o cămaşă pantaloni scurţi. Cămaşa de nuntă a băiatului. Nu, nu, cămaşa-pantaloni scurţi de nuntă a băiatului.

5 comentarii

  1. greu de citit, mă pierzi la un momentdat..
    dar te salvezi spre final:)
    (e ceva contrat „yes man” :) )

     
  2. Ami spune:
  3. O intreaga viata de om, aici...

     
  4. cunosc zilnic astfel de oameni amari, cu inima înăsprită de griji și dezamăgiri. e tristă povestea lor, căci aceste suflete goale se izolează de ceilalți, obișnuiți cu durerile și patimile lor. oamenii buni, harnici, stăruitori în bine sunt mai mereu uitați. și-atunci, ușor-ușor, se transformă...
    mulțumesc, Răzvan, m-ai pus pe gânduri...

     
  5. E foarte sugestiv personajul asta. Insa, mie mi s-ar fi parut mai interesant daca ati fi inceput invers prezentarea, de la ia te uita ce ciudatenie si cu femeia asta din scaunul cu rotile care roaga pe toata lumea sa o treaca strada, sa o duca 2 metri mai in stanga sau mai la dreapta, si abia apoi sa intram rand pe rand in povestea ei. M-as fi aproiat de ea invers, dinspre acest prezent intrigant inspre un trecut surprinzator.

     
  6. Suflet Curcubeu, dacă te-am pus pe gânduri, mă bucur! Îmi place foarte mult cuvântul amar, mai ales în asociare cu oamenii.
    O.M., ideea e că ea nu roagă pe nimeni. Obligă, da, însă nu roagă, e sub demnitatea ei. Cred că m-am obişnuit ca personajele mele să fie văzute din trecut în prezent. Pe viitor o să încerc şi asta, aşa cum, după cursul de luni, m-aţi făcut dornic să scriu un text la persoana a II-a. Mă bântuie ideea, să ştiţi!

     

Trimiteți un comentariu

Adresa de email (abonarea trebuie confirmata):

O colecţie de obsesii, pasiuni şi frământări din mine, un loc pe care îl cizelez şi-l modelez permanent după firea mea schimbătoare, o oglindă difuză a ceea ce-am fost şi încerc să fiu. Un blog scris nu atât pentru a fi citit, dar pentru plăcerea nebună de a fi scris. [detalii]
A apărut o eroare în acest obiect gadget