în aşteptare #1. (10.01.2011)

În lumina slabă a camerei sale, dar, mai ales, în lumina tuturor celor întâmplate, îşi aştepta sfârşitul. Avea să vină, ca aproape tot ce i s-a întâmplat lui, în totalitate normal, chiar banal şi vechi. Ca şi ziua aceea în care, întorcându-se acasă de la câmp, îşi ducea în căruţă soţia moartă. A murit în câteva secunde, fulgerată. Îşi aduce aminte cu groază, dar mai ales cu ruşine, de ziua aceea şi de privirle curioşilor în căruţă, unde, puţin schimbată la faţă, stătea întinsă femeia de care îl lega până atunci o viaţă. Viaţa care îl lega de acea femeie din care sufletul a încetat de ceva timp să mai fumege.
[citeşte continuarea...]

oglinda

Scris de răzvan cîmpean luni, septembrie 20, 2010

Se trezeşte în fiecare dimineaţă cu o dorinţă puternică. Trebuie să se uite în oglindă, Trebuie să mă uit în oglindă! Îşi vede acolo ridurile deja pronunţate, pungile de sub ochi, rotunjimile din şold, sânii lăsaţi, unghiile murdare, dinţii cariaţi, părul uscat, lacrimile. Se trezeşte în fiecare dimineaţă cu o dorinţă mai puţin puternică. El să o privească aşa cum o privea la început, El să mă privească aşa cum mă privea la început! Cel mai mult se teme de oglinda din ochii lui. Acolo ridurile sunt mai pronunţate, pungile mai pline, rotunjimile mai rotunde, sânii mai lăsaţi, unghiile mai murdare, dinţii mai cariaţi, părul mai uscat. Lipsesc lacrimile. Niciodată nu-l lasă să-i vadă lacrimile. Nici atunci când, în gară, ea face o pauză de la măturat seminţe şi scuipat de pe jos şi-i serveşte
din mâncarea pe care el i-o aduce. Aproape întotdeauna o mănâncă pe toată. De aceea burta lui e mai burtă şi tristeţea ei mai tristă. Mănânci aia? Când se întoarce de la muncă, el e întins în pat şi urmăreşte aceleaşi dezbateri insipide. Acum, pesemne, şi mâncarea ei e aşa. 
În fiecare dimineaţă se trezeşte cu o dorinţă puternică. Măcar dacă i-ar face mâncarea aşa cum i-o făcea înainte, Măcar dacă mi-ar face mâncarea aşa cum mi-o făcea înainte! Se uită la ea cum stă în faţa oglinzii, îi vede trupul care nu îl mai atrage, îi vede lacrimile, spatele cocoşat, o vede aşa cum ea se ascunde lui. Singurul moment pe care el îl aşteaptă cu adevărat din zi e acela când îi duce mâncare. E singurul în care mâncarea mai are gust, chiar dacă ar prefera ca ea şi hainele ei murdare, mătura şi făraşul să nu mai fie acolo, să se poată bucura şi el de puţină linişte şi de plăcerea unei mâncări gustoase. Mâncare făcută de el. De el, din banii ei. Banii ei şi al ei miros de gunoi, seminţe şi scuipat de pe jos. Mănânci aia?

1 Responses to oglinda

  1. Lido spune:
  2. "Lipsesc lacrimile."

    Lacrimile se usucă
    Când ceilalţi le uită.

     

Trimiteți un comentariu

Adresa de email (abonarea trebuie confirmata):

O colecţie de obsesii, pasiuni şi frământări din mine, un loc pe care îl cizelez şi-l modelez permanent după firea mea schimbătoare, o oglindă difuză a ceea ce-am fost şi încerc să fiu. Un blog scris nu atât pentru a fi citit, dar pentru plăcerea nebună de a fi scris. [detalii]
A apărut o eroare în acest obiect gadget