în aşteptare #1. (10.01.2011)

În lumina slabă a camerei sale, dar, mai ales, în lumina tuturor celor întâmplate, îşi aştepta sfârşitul. Avea să vină, ca aproape tot ce i s-a întâmplat lui, în totalitate normal, chiar banal şi vechi. Ca şi ziua aceea în care, întorcându-se acasă de la câmp, îşi ducea în căruţă soţia moartă. A murit în câteva secunde, fulgerată. Îşi aduce aminte cu groază, dar mai ales cu ruşine, de ziua aceea şi de privirle curioşilor în căruţă, unde, puţin schimbată la faţă, stătea întinsă femeia de care îl lega până atunci o viaţă. Viaţa care îl lega de acea femeie din care sufletul a încetat de ceva timp să mai fumege.
[citeşte continuarea...]

melancolica moarte a omului gri. visul

Scris de răzvan cîmpean luni, aprilie 12, 2010

L-am văzut de atâtea ori, în atât de multe feluri, cu mizeria caracteristică, uneori până şi sunetele-i erau mizerie, l-am văzut în momentele sale liniştite sau tulburi, aşa cum şi el mi-a fost martor al unor stări diferite. Începusem să-l consider prieten, faptul că ne întâlneam destul de des m-a făcut să pierd din vedere tot ce ne înconjura, îl vedeam şi eram atent doar la el. Bine, uneori eram atent şi la alte detalii, eu autoproclamându-mă obsedat de detalii, eu, nu am văzut altceva decât ceea ce voiam să văd. Cred că aşa se întâmplă în general. Şi în tren.
Era o zi plăcută, părea chiar anormal de liniştită, l-am văzut aşteptându-mă, am mers şi am urcat în el. De cum m-am urcat, în jurul trenului s-a adunat lume cât pentru două biserici şi jumătate şi toţi încercau să
urce pe unde urcam eu. În agitaţia nespecifică a momentului am uitat când s-au urcat toţi aceia, le-am uitat privirea disperată, am uitat graba cu care îşi căutau loc, am uitat. Am rămas doar surprins de liniştea pe care au lăsat-o în urmă, nu le stă în fire, de obicei se opresc cu vorbele lor zgomotoase şi tulbură universul tuturor fără a se scuza sau măcar a băga de seamă.
Figuri cunoscute acolo, mari anchetatori, detectivi de suflete murdare, pătate de greşeli sau vini asumate cu sânge rece, priveau ca prin mine. Atât de gol în jurul meu, ceva, ceva trebuie să se întâmple. Se adună din nou mulţi oameni, primul e gri, înţeleg pe loc că trebuie să-l împiedic să urce. Fac tot posibilul, alerg de la o uşă la alta, le trântesc pe toate, să urle, să facă scandal, el nu urcă. Îl văd într-o clipă sugând cu plăcere viaţa dintr-o căprioară, demult am încetat să-mi mai pun întrebări cu privire la toate ciudăţeniile pe care ziua le aduce. Îl văd, căprioara se duce clipind din des în rar, ştiu deja că nu trebuie să urce. Arată prost, scos parcă dintr-un program rudimentar de 3d, un gri ciudat, inestetic, murdar. Mă priveşte cu ochii gri, încearcă să mă atingă cu mâinile-i gri, atinge doar uşa trântită, îi simt blestemele gri şi vorbele-i urâte. Mă tulbură ideea morţii, mă face să tremur în răbufnirile mele bolnave, caut ajutor, aceleaşi minţi strălucite care par să-mi analizeze, în oboseala mea trecătoare, eşecul de moment. E gri şi dintr-o dată, aşa cum totul se întâmplă la un moment dat, sunt mai mulţi, atacă uşile sălbatic şi câtă disperare pe ei să urce, dacă privirea lor ar putea, ne-ar ucide pe toţi instantaneu. Mai fug de la o uşă la alta, mai caut ajutor doar pentru constatarea frustrantă că cel pe care obligat de înşiruirea evenimentelor l-am numit frate e gri, îi fac semn să vină, trenul deja a pornit, dar aştept ca viteza să fie mai mare, îl arunc atunci.
Obişnuit cu mersul său trepidat, mă plimb prin vagoanele trenului în căutarea unui motiv pentru atitudinea mea de erou. După cum mă şi aşteptam, nu l-am găsit. M-am găsit pe mine arzând de nerăbdarea crimei, chipul acela gri va fi în curând istorie. În alte şi alte vagoane găsesc oameni gri, să-i ucid pe toţi ar însemna să-mi ignor destinaţia, oricare ar fi ea. Mă ocup de fratele meu, îl arunc cu deosebită plăcere, îi văd privirea disperată şi zâmbesc, oricum niciodată nu l-am plăcut.

0 comentarii

Trimiteți un comentariu

Adresa de email (abonarea trebuie confirmata):

O colecţie de obsesii, pasiuni şi frământări din mine, un loc pe care îl cizelez şi-l modelez permanent după firea mea schimbătoare, o oglindă difuză a ceea ce-am fost şi încerc să fiu. Un blog scris nu atât pentru a fi citit, dar pentru plăcerea nebună de a fi scris. [detalii]
A apărut o eroare în acest obiect gadget