în aşteptare #1. (10.01.2011)

În lumina slabă a camerei sale, dar, mai ales, în lumina tuturor celor întâmplate, îşi aştepta sfârşitul. Avea să vină, ca aproape tot ce i s-a întâmplat lui, în totalitate normal, chiar banal şi vechi. Ca şi ziua aceea în care, întorcându-se acasă de la câmp, îşi ducea în căruţă soţia moartă. A murit în câteva secunde, fulgerată. Îşi aduce aminte cu groază, dar mai ales cu ruşine, de ziua aceea şi de privirle curioşilor în căruţă, unde, puţin schimbată la faţă, stătea întinsă femeia de care îl lega până atunci o viaţă. Viaţa care îl lega de acea femeie din care sufletul a încetat de ceva timp să mai fumege.
[citeşte continuarea...]

galben confuz

Scris de răzvan cîmpean luni, februarie 22, 2010

Pe Mircea l-am cunoscut anul trecut. Iniţial, era exact genul de om care-mi displace mie, făcea lucruri de care îmi era ruşine, atitudinile în care se ascundea erau respingătoare. Încercam să nu-i dău mare importanţă, îl evitam, tocmai pentru că nu-mi plăcea. Din cauza asta, nu mi-am dat seama că felul în care se comportă e doar un înveliş menit a-i ţine la distanţă pe oameni, din frică de vulnerabilitate, din motive îngropate în confuzia care-l caracterizează. Mircea e, în profunzime, un copil inteligent, sensibil şi timid.
Când am aflat că scrie poezii, când mi-a spus asta, reacţia mea a fost să îi iau la bani mărunţi cuvintele. L-am convins să-mi arate câteva, mi-a arătat, dar
nu le-am citit decât după ceva timp. Lunile care i-au urmat momentului, şi-a făcut un blog, unde a publicat până acum peste 40 de poezii. Le-am citit pe acestea şi mi-au plăcut. Mircea îşi alege cuvintele foarte bine, le potriveşte în poezie cu multă grijă, iar rezultat e unul foarte mult pe gustul meu.
Începând cu săptămâna aceasta, Mircea va publica şi pe cartea cu păcate poezii, oricât de des va considera. Citiţi-le cu atenţie, cu grijă şi cu suflet, veţi înţelege de ce îl plac în măsura în care o fac.

2 comentarii

  1. hain spune:
  2. da..sa vedem:)

     
  3. Dacian spune:
  4. galben. parese ca mircea si-a gasit deja o unghie in palmele tale.

     

Trimiteți un comentariu

Adresa de email (abonarea trebuie confirmata):

O colecţie de obsesii, pasiuni şi frământări din mine, un loc pe care îl cizelez şi-l modelez permanent după firea mea schimbătoare, o oglindă difuză a ceea ce-am fost şi încerc să fiu. Un blog scris nu atât pentru a fi citit, dar pentru plăcerea nebună de a fi scris. [detalii]
A apărut o eroare în acest obiect gadget