în aşteptare #1. (10.01.2011)

În lumina slabă a camerei sale, dar, mai ales, în lumina tuturor celor întâmplate, îşi aştepta sfârşitul. Avea să vină, ca aproape tot ce i s-a întâmplat lui, în totalitate normal, chiar banal şi vechi. Ca şi ziua aceea în care, întorcându-se acasă de la câmp, îşi ducea în căruţă soţia moartă. A murit în câteva secunde, fulgerată. Îşi aduce aminte cu groază, dar mai ales cu ruşine, de ziua aceea şi de privirle curioşilor în căruţă, unde, puţin schimbată la faţă, stătea întinsă femeia de care îl lega până atunci o viaţă. Viaţa care îl lega de acea femeie din care sufletul a încetat de ceva timp să mai fumege.
[citeşte continuarea...]

stirile ca aer plamanilor

Scris de Dacian vineri, ianuarie 15, 2010

Tulaaaaai!
Pornesc televizorul si, butonand distant imi schimb identitatile: acum un psihopat cautat de oameni de stiinta, apoi o lege dezbatuta si luata in deradere de costume negre, personaj fantastic desenat, o voce si-un videoclip, intai jucator de fotbal alergand o minge, pe urma medic explicand posibile si improbabile boli la oameni, de la politician in lumina reflectoarelor, trecand prin animal salbatic studiat si analizat indelung, sfarsind ca prezentator de stiri. Ma opresc aici, cu nepricepere si interes. In mine creste, se umfla, capata contur si tarie o emotie neintalnita, e pornita de pe retina, de unde circula iscusita prin centrul gandirii mele, se afla parasita acolo si coboara in gat, vreau sa o scuip afara, dar sta prinsa, e asa intensa incat deja eu sunt prizonierul, ea gazda. Ecranul arata femei batrane cu haine deprimante si baticuri negre chicotind despre moartea uneia dintre prietenele de-o viata a tuturor, victima a unui obsedat violator. Si se comenteaza in fata microfoanelor albastre in cuvintele pierdute ale cuiva dornic sa verse furie peste urechile noastre. Emotia, in al carei corp imi duc linistit, aproape pierdut existenta se destrabaleaza la auzul spectaculosului reportaj, o femei moarta, un tanar criminal fugar al propriilor fapte,
tanar normal, respiratie taiata, femeie moarta, lacrimi si sange. Textul anunta cruzime, prezentatoarea, care sunt eu, prezentatorul, frumos, ingrijit, zambitor si atent cu expresiile faciale, anunta si ea lucruri oribile cu o nonsalanta demna de recunoastere.
Un accident rutier in care, batjocoritori, trei adolescenti si-au pierdut viata, imagini ale unui bolid strivit intr-un copac, descriere care trimite cu gandul la apocalipsa si efecte vizuale ieftine, cu negativul cadavrelor, martori ce vorbesc lejer, incet, neimpacientati despre ce au vazut, ori ce cred ca s-a intamplat. In spatele lor fac cu mana camerei de filmat cativa copii veseli in intuneric. Afara ploua domol, iar asfaltul e udat cand de picurii de apa, cand de pofta baloasa a cativa reporteri ajunsi la fata locului pentru a inregistra inca un accident fericit. Inapoi in studioul cald, parul perfect aranjat, capul miscandu-se robotic, o voce plapanda ce stapaneste bine dictionarul adjectivelor induiosatoare si inca o binecuvantare de la Dumnezeu: intr-un sat centrat pe carciuma zgomotoasa a tuturor scandalagiilor ce o frecventeaza, doi barbati s-au luat la harta, unul avea un cutit, era darnic si l-a facut cadou stomacului celuilalt. Pe targa, acoperit de o carpa alba strapunsa de sange, da declaratii ranitul, buze uscate si vinetii, ochii injectati, exprimare ridicola, parul ridicat pe cap, alcoolic. Ma inmoi, picioarele nu mai sunt ale mele, dar le simt instabile, in mine se da o petrecere, nu e doar emotia de inainte, e o suita de trairi scapata de sub control, o batalie, iar eu sunt victima principala.
Stirile continua cu cazul unor femei de placere hoate care, imediat dupa consumarea actului devenit obisnuinta, adorm barbatii trecuti de prima tinerete si ii escrocheaza, ajutate fiind de parteneri mai tineri, de tot ce au valoros in casa. Strazi cu oameni in miscare surprinse pe ziua, sugerand ca acele femei vazute din spate sunt infractoarele despre care se vorbeste, mai mare agitatia, mai multe figuri pe ecran, mai rau facatoare, mai de temut. Dupa ce termina corespondentii la fel de ordonati si pierduti in decor, prezentatoarea principala multumeste, cu privirea relaxata a cuiva foarte satisfacut, telespectatorilor pentru atentie si promite ca jurnalul de groaza nu revine decat peste o ora si jumatate, apoi alte cateva ore de tensiune, noapte si, dis-de-dimineata un altul care sa te puna la curent cu evenimentele majore ale tarii devastate de nemernici in care traiesti. Cateva zile dupa aceste episod individual emotia terorista a carui prizonier esti nu poate si nu vrea sa dispara, ai hranit-o indelung cu imagini, situatii, contraste, dar mai ales violenta psihologica, incat sa fie tocmai ea cea care pierde. Si la noaptea, cat incerci sa dormi, constientizeaza ca un pradator se pregateste sa te jefuiasca, ucide-l, injunghie-l cu sange rece, fa-o dramatic, acum in sfarsit ai modelul perfect. Daca nu el, poate un criminal in serie te urmareste si te va prinde, nu ai scapare, acesta e sfarsitul tau. Constiinte tinere, totusi subjugate rutinei si mizeriei vor vrea, sub protectia infatisarii placute si a denumirii mincinoase sa te faca celebru pentru cateva minute.

0 comentarii

Trimiteți un comentariu

Adresa de email (abonarea trebuie confirmata):

O colecţie de obsesii, pasiuni şi frământări din mine, un loc pe care îl cizelez şi-l modelez permanent după firea mea schimbătoare, o oglindă difuză a ceea ce-am fost şi încerc să fiu. Un blog scris nu atât pentru a fi citit, dar pentru plăcerea nebună de a fi scris. [detalii]
A apărut o eroare în acest obiect gadget