în aşteptare #1. (10.01.2011)

În lumina slabă a camerei sale, dar, mai ales, în lumina tuturor celor întâmplate, îşi aştepta sfârşitul. Avea să vină, ca aproape tot ce i s-a întâmplat lui, în totalitate normal, chiar banal şi vechi. Ca şi ziua aceea în care, întorcându-se acasă de la câmp, îşi ducea în căruţă soţia moartă. A murit în câteva secunde, fulgerată. Îşi aduce aminte cu groază, dar mai ales cu ruşine, de ziua aceea şi de privirle curioşilor în căruţă, unde, puţin schimbată la faţă, stătea întinsă femeia de care îl lega până atunci o viaţă. Viaţa care îl lega de acea femeie din care sufletul a încetat de ceva timp să mai fumege.
[citeşte continuarea...]

vechi: crăciunul altfel

Scris de răzvan cîmpean joi, decembrie 03, 2009

Crăciunul e diferit pentru ei. Sunt copii şi găsesc fericirea în alte motive decât noi, mai puţin materiale. S-au obişnuit să-şi ia energia din lucrurile pe care noi le ignorăm. Cred că încearcă să ne înveţe ceva:
Alexandru, de exemplu, stă lângă fereastră şi priveşte afară. Zăpada pare să-l bucure, fiindcă zâmbeşte. Se mişcă nerăbdător pe scaun, în timp ce din bucătărie vine un miros irezistibil de prăjituri.
Florin e acum pe o bancă din parc şi trage cu ochiul la jocul frenetic al vecinilor. Are mâinile mici într-o pereche de mănuşi alb cu roşu. E atât de frumos să-l vezi cum deodată îşi pune una dintre palme între mâinile îngheţate ale mamei lui. O mângâie cu grijă. Ea îi zâmbeşte şi îl sărută părinteşte pe frunte. Îi ţine mâna cu aşa de multă dragoste şi începe să lăcrimeze.
În acelaşi moment, la câţiva kilometri depărtare, Loredana se dă pe pârtie. Fratele ei mai mare e în spate şi îi urmăreşte cu atenţie fiecare mişcare. Râde şi e evident că de mult nu a mai fost atât de fericită. Mâinile tremurate sunt doar unul dintre semnele fericirii.
Câteva ore mai târziu, Cristina ajunge cu părinţii, din întâmplare, la un concert de colinde. Deşi părinţii nu erau de acord, la insistenţele ei, care o trage pe mamă de mânecă, se opresc şi asistă. Cristina se uită atent la ceilalţi şi începe să se legene şi ea pe ritmul colindelor. Merg acasă fericiţi şi cu sufletele pline.
Iată poveste lor: Alexandru are 11 ani, e singur la părinţi, locuieşte cu aceştia într-un apartament mic şi e nevăzător din naştere. Florin are acum aproape 16 ani, iar la 8 ani a fost împins pe scări de către copiii din bloc şi de atunci nu se mai poate mişca fără ajutor şi nu mai poate vorbi. Loredana e o fată cuminte de 14 ani, imobilizată într-un cărucior cu rotile, iar Cristina are 9 ani, e surdo-mută şi nu a auzit în viaţa ei o colindă. Crăciunul e diferit pentru ei...

0 comentarii

Trimiteți un comentariu

Adresa de email (abonarea trebuie confirmata):

O colecţie de obsesii, pasiuni şi frământări din mine, un loc pe care îl cizelez şi-l modelez permanent după firea mea schimbătoare, o oglindă difuză a ceea ce-am fost şi încerc să fiu. Un blog scris nu atât pentru a fi citit, dar pentru plăcerea nebună de a fi scris. [detalii]
A apărut o eroare în acest obiect gadget