în aşteptare #1. (10.01.2011)

În lumina slabă a camerei sale, dar, mai ales, în lumina tuturor celor întâmplate, îşi aştepta sfârşitul. Avea să vină, ca aproape tot ce i s-a întâmplat lui, în totalitate normal, chiar banal şi vechi. Ca şi ziua aceea în care, întorcându-se acasă de la câmp, îşi ducea în căruţă soţia moartă. A murit în câteva secunde, fulgerată. Îşi aduce aminte cu groază, dar mai ales cu ruşine, de ziua aceea şi de privirle curioşilor în căruţă, unde, puţin schimbată la faţă, stătea întinsă femeia de care îl lega până atunci o viaţă. Viaţa care îl lega de acea femeie din care sufletul a încetat de ceva timp să mai fumege.
[citeşte continuarea...]

vechi: aparenţe

Scris de răzvan cîmpean joi, decembrie 17, 2009


Păşeam pe o stradă ciudată. Multe clădiri mari şi somptuoase. Nu ştiam unde mă aflu şi încercam să recunosc ceva din ceea ce văd. Nimic nu îmi era familiar. Pe măsură ce avansam, starea mea de rătăcire era tot mai pronunţată. Începuse deja să îmi fie frică. Era o linişte rar întâlnită. Cred că era prea dimineaţă, iar lumea încă nu se trezise. Îmi vedeam în continuare de drum, chiar dacă nu ştiam unde merg. Casele îmi păreau tot mai mari şi impunătoare. După câteva minute observ că drumul se opreşte. Acolo, la capăt de drum, dau peste o altfel de casă. Era o casă mică, aparent neîngrijită şi sărăcăcioasă. În ea îşi ducea traiul o familie aparent nefericită. În loc de sticlă, la ferestre ei aveau trase câteva rânduri de cârpe. Zăpada le acoperise gaura din acoperiş pe care nu au avut cum să o repare. Pentru ei şi anul acesta Crăciunul va trece aparent neobservat. În fapt, se vor bucura şi ei de aparenta omenie a vecinilor care în restul zilelor încearcă să îi alunge din comunitate. Păine, mâncare, uneori chiar prăjituri primeau de Crăciun. Le era ruşine, dar, în ruşinea lor, le era şi foame. Se bucurau sincer de ceea ce primeau şi puteai vedea asta în ochii lor. Chiar dacă ştiau că aşa are să se întâmple, bucuria era de fiecare dată sinceră. Cei bogaţi se întorc la casele lor cu gândul că au făcut o faptă bună şi îşi aşteaptă, cu mesele prea pline, invitaţii în seara de Crăciun... Lucrurile se vor repeta în anul care vine, nu înainte de a încerca, poate doar aparent, să-i alunge pe cei din casa mică de la marginea străzii. Până la urmă, au nevoie de ei fiindcă le dau certitudinea aparentă că sunt umani.
_________________________
Aş vrea să spun că le e mai bine celor din casa aceea mică, aş vrea sincer! Nu pot... Povestea lor se întâlneşte în multe locuri şi circumstanţe. Poate că e timpul să privim la viaţa lor mai mult decât în momentul în care asta ne face pe noi să ne simţim mai bine.

0 comentarii

Trimiteți un comentariu

Adresa de email (abonarea trebuie confirmata):

O colecţie de obsesii, pasiuni şi frământări din mine, un loc pe care îl cizelez şi-l modelez permanent după firea mea schimbătoare, o oglindă difuză a ceea ce-am fost şi încerc să fiu. Un blog scris nu atât pentru a fi citit, dar pentru plăcerea nebună de a fi scris. [detalii]
A apărut o eroare în acest obiect gadget