în aşteptare #1. (10.01.2011)

În lumina slabă a camerei sale, dar, mai ales, în lumina tuturor celor întâmplate, îşi aştepta sfârşitul. Avea să vină, ca aproape tot ce i s-a întâmplat lui, în totalitate normal, chiar banal şi vechi. Ca şi ziua aceea în care, întorcându-se acasă de la câmp, îşi ducea în căruţă soţia moartă. A murit în câteva secunde, fulgerată. Îşi aduce aminte cu groază, dar mai ales cu ruşine, de ziua aceea şi de privirle curioşilor în căruţă, unde, puţin schimbată la faţă, stătea întinsă femeia de care îl lega până atunci o viaţă. Viaţa care îl lega de acea femeie din care sufletul a încetat de ceva timp să mai fumege.
[citeşte continuarea...]

zidurile tacerii

Scris de Dacian joi, noiembrie 12, 2009

Cum cobori de pe strada impecabil pavata a Sf. Pavel, unde ai sa intalnesti diversi comercianti ambulanti dispusi sa-ti vanda orice la preturi umflate pentru buna lor sanatate materiala, acolo unde poti zari intr-o parte flori de liliac in cel putin doua culori, de dupa biserica, purtand uniforme triste ti se vor infatisa doi jandarmi cu chipuri ramolite si acre. Unul din ei omoara timpul numarand oamenii ce trec pe langa el, impartindu-i in categorii in functie de sex, varsta, culoarea parului, cati dintre ei sunt insotiti si cati singuri. Ii aduna si separa pana le uita ordinea si trebuie sa o ia de la inceput, in fine, pana i se termina programul. Celalalt, mai zvelt si ceva mai energic trage tigara dupa tigara, personal nu unul dintre adeptii nascocirilor despre cancer sau alte afectiuni balivernice puse pe seama fumatului. In lipsa de preocupare devine activ in ture ce cuprind masiva cladire din spate, numai umbra a ceea ce a fost candva.
Ridicata pe post de scoala, de catre un arhitect ambitios si dornic sa-i aduca ceva modern si nemaivazut, cu mai bine de 100 de ani in urma, constructia a deservit multe scopuri pe intinsa ei existenta. De la institutia de invatamant pentru care a fost conceputa, la primarie, atunci cand pentru scoala era nevoie deja de ceva mai mare, biblioteca, dupa ce autoritatile si-au dorit un etaj in plus, apoi muzeu, fara prea mare succes, din nou primarie in urma incendiului devastator care a maturat etajul suplimentar ce a creat asa multa discordie la vremea mutarii, urmata de consiliu local, doar dupa terminarea reparatiilor si sfarsind prin casa de cultura si carciuma, pe cand deja dadea evidente semne de slabiciune. Oferind adapost fiecarui vicios al locului s-a lasat prada impasibila hotilor care si-au insusit aproape tot ce era de furat din interior: hartie, cum ar fi hartile, manualele educative si descrierile apartinand fostului muzeu - pentru foc -, lemnele de asemenea, metalele pentru treburi casnice, scaune, mese si materiale textile in ideea ca niciodata nu strica. Intr-un tarziu ruina distrusa de trecera ireversibila a timpului - chiar si in cazul unor asa frumuseti - si viclenie a reintrat in posesie publica cu intentia de a fi renovata si adusa din nou la stadiul de muzeu.
- Da voi ce paziti aici, daca nu va deranjeaza?
- Peretii, ca inauntru nu mai e nimic. Putinul ce-a ramas dupa ce-or devastat betivii am luat noi si am dus acasa.

1 Responses to zidurile tacerii

  1. Cătă spune:
  2. Uite şi eu stau într-o comună şi pot zice că nu e comună oarecare, pentru că aici sunt vreo 3 castele de pe vreamea lui ceaşcă, iar în momentul de faţă unul a ajuns sub pământ ...singurul lucru de care te poti bucura au rămas temeliile . Aici nu se face nimic . Nimeni nu renovează, nimeni nu cumpără .

     

Trimiteți un comentariu

Adresa de email (abonarea trebuie confirmata):

O colecţie de obsesii, pasiuni şi frământări din mine, un loc pe care îl cizelez şi-l modelez permanent după firea mea schimbătoare, o oglindă difuză a ceea ce-am fost şi încerc să fiu. Un blog scris nu atât pentru a fi citit, dar pentru plăcerea nebună de a fi scris. [detalii]
A apărut o eroare în acest obiect gadget