în aşteptare #1. (10.01.2011)

În lumina slabă a camerei sale, dar, mai ales, în lumina tuturor celor întâmplate, îşi aştepta sfârşitul. Avea să vină, ca aproape tot ce i s-a întâmplat lui, în totalitate normal, chiar banal şi vechi. Ca şi ziua aceea în care, întorcându-se acasă de la câmp, îşi ducea în căruţă soţia moartă. A murit în câteva secunde, fulgerată. Îşi aduce aminte cu groază, dar mai ales cu ruşine, de ziua aceea şi de privirle curioşilor în căruţă, unde, puţin schimbată la faţă, stătea întinsă femeia de care îl lega până atunci o viaţă. Viaţa care îl lega de acea femeie din care sufletul a încetat de ceva timp să mai fumege.
[citeşte continuarea...]

vechi: prima ninsoare

Scris de răzvan cîmpean duminică, noiembrie 15, 2009



Într-unul din week-end-urile trecute a nins. Surprinzător pentru luna octombrie. Asta m-a făcut să îmi aduc aminte de cum era când, în copilărie, ningea pentru prima dată în iarna aceea. Era ceva magic. Ieşeam pe balcon, stateam la etajul nouă (acum stau şi mă întreb cum puteam să ies pe balcon fără nici o problemă... mâncam acolo, aruncam apă peste vecini, priveam brazii din faţa blocului cum păreau stele de la zăpadă) şi păşeam în picioarele goale pe zăpada proaspătă. Nu-mi era frig niciodată. Mă apropiam de balustradă şi luam în mâinile mele mici puţină zăpadă. Făceam un bulgăr şi îl ţineam în mână să se topească. Adesea, asta se întampla pe la ora 6. Atunci mergeau fratii mei la lucru şi mă trezeau să văd că ninsese. Ningea mult, se aşternea aşa frumos şi, cum era atât de dimineaţă, maşinile nu aveau când să amestece zăpada şi să îşi lase amprentele în ea. După ce se topea bulgărelul din pumnii mei mici, mergeam în casă, mă apropiam de calorifer şi îmi lăsam mâinile să se usuce, între timp ce îmi pierdeam privirea în albul ce acoperea blocurile din faţa mea. Am crescut între betoane, în acele cutii de chibrituri imense (popular, li se zic apartamente) şi, pentru mine, iarna a fost de fiecare dată specială. Îmi amintesc şi acum, ca şi cum aş fi în locul acela, cum ieşeam în faţa blocului şi mă jucam în zăpadă. La intrarea în bloc aveam o uşă mare, albastră, cu geamurile sparte adeseori. Era grea, dar, după ea mă aşteptau fulgii de zăpadă. Mă bucuram mult în fiecare an să-i revăd. Îmi era dor de ei.
Să te bucuri de prima ninsoare...

0 comentarii

Trimiteți un comentariu

Adresa de email (abonarea trebuie confirmata):

O colecţie de obsesii, pasiuni şi frământări din mine, un loc pe care îl cizelez şi-l modelez permanent după firea mea schimbătoare, o oglindă difuză a ceea ce-am fost şi încerc să fiu. Un blog scris nu atât pentru a fi citit, dar pentru plăcerea nebună de a fi scris. [detalii]
A apărut o eroare în acest obiect gadget