în aşteptare #1. (10.01.2011)

În lumina slabă a camerei sale, dar, mai ales, în lumina tuturor celor întâmplate, îşi aştepta sfârşitul. Avea să vină, ca aproape tot ce i s-a întâmplat lui, în totalitate normal, chiar banal şi vechi. Ca şi ziua aceea în care, întorcându-se acasă de la câmp, îşi ducea în căruţă soţia moartă. A murit în câteva secunde, fulgerată. Îşi aduce aminte cu groază, dar mai ales cu ruşine, de ziua aceea şi de privirle curioşilor în căruţă, unde, puţin schimbată la faţă, stătea întinsă femeia de care îl lega până atunci o viaţă. Viaţa care îl lega de acea femeie din care sufletul a încetat de ceva timp să mai fumege.
[citeşte continuarea...]

vechi: oraş în iarnă

Scris de răzvan cîmpean miercuri, noiembrie 25, 2009


Recunosc, nu ştiu cum sunt restul oraşelor pe timp de iarnă, dar ştiu că oraşul meu nu arată niciodată mai bine. Nu, nici măcar primăvara!
E fascinant să vezi că toată lumea pare să prindă din bucuria ninsorii. Aerul irespirabil uneori se schimbă într-o senzaţie de rece foarte plăcută. Băncile din parcuri lasă fulgii să se odihnească, iar copiii se întrec pe pârtii. E şi asta o parte frumoasă a oraşului, dar nu despre ea vreau să-ţi vorbesc. Vreau să-ţi spun cum e oraşul iarna. Cum e centrul acela aglomerat pe timp de seară când toate luminile maşinilor par să facă ninsoarea mai strălucitoare. Cum e să intri în magazine plin de zăpadă pe ghete, sau cum e să te izbească cineva cu un bulgăr peste cap. Da, e şi ăsta un obicei în iarnă. Ştiu că am crescut, nu ştiu dacă regret asta, dar cert e că nu ştiu de ce iarna în Cluj îmi pare în fiecare an foarte frumoasă. Îmi place la nebunie să văd părinţi ţinându-şi copiii de mâna peste care e trasă o mănuşă colorată. Îmi place să văd vânzători ambulanţi care au o mulţime de bote pentru copiii mai neascultători, la fel de tare cum îmi place să stau pe o bancă după ce s-a înserat şi să privesc vitrinele magazinelor. Mai îmi place să văd, tot pe înserat, rânduri de maşini la stopuri şi să ascult colinde în oraş. Pomii plini de zăpadă, copiii cu ghiozdane de două ori mai mari decât ei care încearcă să facă bulgări, brazi împodobiţi în centrul oraşului, îndrăgostiţi în căutare de cadouri, părinţi la cumpărături, toate astea mă fac să zâmbesc! Oraşul nu e acelaşi dacă zăpada nu vine să ne vadă. În cazul în care nu ninge, tot ce poţi vedea sunt oameni grăbiţi şi nervoşi la cumpărături, maşini gălăgioase, copii trişti, bătrânei înghesuindu-se în autobuze, farmacii închise... Poate că e doar efectul zăpezii şi oamenii sunt aceiaşi chiar şi în lipsa ei. Poate...

2 comentarii

  1. ArtClujInfo spune:
  2. Salut!
    Am citit blogul tau si mi-a placut articolul despre Cluj- oras de iarna. Daca o sa te uiti pe artcluj.info, noi avem o categorie 'Despre Cluj by" si vroiam sa te intreb daca ai vrea sa apara si articolul tau in acea categorie (cu link catre blog bineinteles.)

    Daca e okay, asteptam un mail de la tine la artclujinfo@gmail.com

     
  3. E în regulă, puteţi publica liniştiţi. Vă mulţumesc mult!

     

Trimiteți un comentariu

Adresa de email (abonarea trebuie confirmata):

O colecţie de obsesii, pasiuni şi frământări din mine, un loc pe care îl cizelez şi-l modelez permanent după firea mea schimbătoare, o oglindă difuză a ceea ce-am fost şi încerc să fiu. Un blog scris nu atât pentru a fi citit, dar pentru plăcerea nebună de a fi scris. [detalii]
A apărut o eroare în acest obiect gadget