în aşteptare #1. (10.01.2011)

În lumina slabă a camerei sale, dar, mai ales, în lumina tuturor celor întâmplate, îşi aştepta sfârşitul. Avea să vină, ca aproape tot ce i s-a întâmplat lui, în totalitate normal, chiar banal şi vechi. Ca şi ziua aceea în care, întorcându-se acasă de la câmp, îşi ducea în căruţă soţia moartă. A murit în câteva secunde, fulgerată. Îşi aduce aminte cu groază, dar mai ales cu ruşine, de ziua aceea şi de privirle curioşilor în căruţă, unde, puţin schimbată la faţă, stătea întinsă femeia de care îl lega până atunci o viaţă. Viaţa care îl lega de acea femeie din care sufletul a încetat de ceva timp să mai fumege.
[citeşte continuarea...]

vechi: îmi mai amintesc crăciunul!

Scris de răzvan cîmpean miercuri, noiembrie 18, 2009


Crăciunul este, de când mă ştiu, nu doar o sărbătoare, ci un sentiment. Totul părea în fiecare an atât de bine pregătit încât am crezut dintotdeauna că perioada asta e ruptă din altă lume. Zăpada, culorile, mirosurile de portocală, scorţişoară, de sarmale şi de brad, ordinea din casă, felul în care cei din jur deveneau parcă mai buni, sania, bucuria infinită a copiilor, colindele, cadourile, ciocolata de casă, cozonacul...
Doamne, câte mă leagă de ultimile luni din an. Pentru că, mărturisesc, Crăciunul nu a fost pentru mine doar două sau trei zile. Îl pregăteam în fiecare an cu multe săptămâni înainte, îl savuram încă dinainte de a începe prin câteva colinde şi un bulgăr de zăpadă pe care îl mâncam. Era delicios, vă asigur că nici o îngheţată nu e mai bună! Apoi urma scrisoarea către Moş Crăciun pe care-o scriam ajutat de mama şi o puneam cu timbru cu tot într-o cutie poştală de unde ştiam că o să ajungă la el. Era frumos, ningea şi noi făceam ornamente pentru brad.
Amintirea Crăciunurilor trecute mă face astăzi să zâmbesc. Sunt lucruri de care atunci am învăţat să mă bucur şi pe care azi le caut cu mare drag... Crăciunul e în felul în care am învăţat să trăiesc sentimentul pe care îl presupune, într-un colind vechi de-al lui Hruşcă, în mirosul de iarnă, într-un glob roşu, în "Frosty the snowman", în mine...

2 comentarii

  1. Este exact ceea ce simt și eu atunci cînd mă gîndesc la Crăciun. Nu e minunat?
    It's like you know...

     
  2. E Craciun, deci e universal. E mai mult decat minunat!

     

Trimiteți un comentariu

Adresa de email (abonarea trebuie confirmata):

O colecţie de obsesii, pasiuni şi frământări din mine, un loc pe care îl cizelez şi-l modelez permanent după firea mea schimbătoare, o oglindă difuză a ceea ce-am fost şi încerc să fiu. Un blog scris nu atât pentru a fi citit, dar pentru plăcerea nebună de a fi scris. [detalii]
A apărut o eroare în acest obiect gadget