în aşteptare #1. (10.01.2011)

În lumina slabă a camerei sale, dar, mai ales, în lumina tuturor celor întâmplate, îşi aştepta sfârşitul. Avea să vină, ca aproape tot ce i s-a întâmplat lui, în totalitate normal, chiar banal şi vechi. Ca şi ziua aceea în care, întorcându-se acasă de la câmp, îşi ducea în căruţă soţia moartă. A murit în câteva secunde, fulgerată. Îşi aduce aminte cu groază, dar mai ales cu ruşine, de ziua aceea şi de privirle curioşilor în căruţă, unde, puţin schimbată la faţă, stătea întinsă femeia de care îl lega până atunci o viaţă. Viaţa care îl lega de acea femeie din care sufletul a încetat de ceva timp să mai fumege.
[citeşte continuarea...]

vechi: caietul de colinde

Scris de răzvan cîmpean vineri, noiembrie 27, 2009

Eram copil. Toate întâmplările frumoase par să se fi petrecut atunci. Fără să vreau, mă bucuram de lucrurile care acum îmi lipsesc. Îmi lipseşte şi caietul în care obişnuiam să îmi scriu colindele. Era un caiet din cele cu stema României pe ultima copertă. Pe prima pagină am scris "Colinde, colinde" a lui Eminescu.

Colinde, colinde!
E vremea colindelor,
Căci gheaţa se-ntinde
Asemeni oglinzilor

Şi tremură brazii
Mişcând rămurelele,
Căci noaptea de azi-i
Când scânteie stelele.

Se bucur copiii,
Copiii şi fetele,
De dragul Mariei
Îşi piaptănă pletele,

De dragul Mariei
Ş-a Mântuitorului
Luceşte pe ceruri
O stea călătorului.
Sper să nu greşesc când spun că a doua şi a treia pagină erau ocupate cu "Noapte de vis" şi "Pe strada din Viflaim". Aveam o slăbiciune pentru colindul ăsta din urmă. Caietul avea multe pagini scrise cu mare grijă, nu trebuia să fac nici o greşeală. Aveam o cărticică de rugăciuni, albastră, care îmi oferea pe ultimile pagini versuri de colinde. Pe unele de acolo nu le ştiam, dar asta nu mă împiedica să le scriu în caiet. Alte versuri erau scrise după ce ascultam, pe un casetofon al vecinilor colindele. Ascultam de multe ori un colind şi, uneori, ajutat de prieteni, completam cuvintele pe care le omisesem. Cam ca toate amintirile care mă ajută să retrăiesc momente din copilărie şi caietul acesta a ajuns să fie pierdut. E clar că nu am ştiut să-l apreciez!

1 Responses to vechi: caietul de colinde

  1. Laura spune:
  2. Ce amintire frumoasa! Cred ca toti aveam un caiet de colinde in care scriam colindele preferate (nu dadeam copy/paste), a mea era "Ninge pe Moldova, ninge", tare frumoasa si de suflet....

     

Trimiteți un comentariu

Adresa de email (abonarea trebuie confirmata):

O colecţie de obsesii, pasiuni şi frământări din mine, un loc pe care îl cizelez şi-l modelez permanent după firea mea schimbătoare, o oglindă difuză a ceea ce-am fost şi încerc să fiu. Un blog scris nu atât pentru a fi citit, dar pentru plăcerea nebună de a fi scris. [detalii]
A apărut o eroare în acest obiect gadget