în aşteptare #1. (10.01.2011)

În lumina slabă a camerei sale, dar, mai ales, în lumina tuturor celor întâmplate, îşi aştepta sfârşitul. Avea să vină, ca aproape tot ce i s-a întâmplat lui, în totalitate normal, chiar banal şi vechi. Ca şi ziua aceea în care, întorcându-se acasă de la câmp, îşi ducea în căruţă soţia moartă. A murit în câteva secunde, fulgerată. Îşi aduce aminte cu groază, dar mai ales cu ruşine, de ziua aceea şi de privirle curioşilor în căruţă, unde, puţin schimbată la faţă, stătea întinsă femeia de care îl lega până atunci o viaţă. Viaţa care îl lega de acea femeie din care sufletul a încetat de ceva timp să mai fumege.
[citeşte continuarea...]

imi mai amintesc dimineata de Craciun

Scris de Dacian luni, noiembrie 16, 2009

Holul purta un covor alb-verde dreptunghiular si in jur domnea linistea suprema, incat sufletul meu inca nestiutor credea ca acolo a aflat desavarsirea pamanteasca. Nu era calma doar locuinta, totul parea atunci invaluit intr-o liniste nespecifica, bradul era tacut, incarcat cu ornamente vechi, unele din ele avand sclipiciul agatat in hartie, ceea ce fura din frumusete. Ma priveam adesea in globul ciudat, remarcand ca acolo sunt rosu, iar rosu era Craciunul pentru acele cateva secunde. Ceilalti dormeau in casa, usile deschise ale camerelor dezvaluiau curatenia neobisnuita din interior, pe cand in bucatarie pe masa gaseai prajituri si, daca iti mai putea stomacul, luai cateva din ele. Geamurile erau si ele in repaus, obosite probabil de la atata agitatie cata au vazut in doar cateva zile. Cum era asa liniste, poate aveai norocul sa surprinzi sunetul jucariilor din apartamentele vecine, dintre cele mai diverse, dar mi-au ramas in minte pistoalele cu aproximativ opt sonerii diferite, galagioase si nerealiste, exact asa cum te-ai astepta sa fie ca sa placa. Luam cateva firimituri din prajituri, fara sa ma pot rabda, cu toate ca nu puteam mai mult.
Da, desi copil trebuia sa imi refuz aceasta placere, strict din pricina trupului, care era suprasaturat de dulciuri. In ajun era traditia mersului la colindat, doar la vecinii din bloc, dupa o lista minutios pregatita, unde aveau prioritate cei dragi si apoi toti care nu pareau respingatori in restul anului. La parter era familia unor prieteni, etajul doi fiind oprirea pentru o familie despre care mai tin minte ca ne servea cu prajituri pe care ajungeam sa le aruncam din cauza unor prejudecati regretabile si care aveau un nepotel fata de care manifestam o nesabuita placere in a-l chinui. Mai sus, la trei, pe mijloc, niste batranei a caror amintire imi e astazi nesigura. Apoi o stapana de caine ciudat, singura, urmata de tanti de la patru, Dumnezeu sa o ierte!, arogantii de la cinci, mereu ipocriti in astfel de imprejurari. La etajul noua, unde locuiam si eu mergeam prima data, pentru ca acolo statea Tusa, o femeie sensibila, despre care presupun ca avea mare nevoie de nepoti, si cum ai ei erau departe, ne-a luat pe noi, pe mine si Razvan, ca inlocuitori. Uneori cantam aceasi colinda, alteori, daca situatia o cerea, mai schimbam, dupa preferinte. Colinde la care exersam indelung cu mult timp inainte. Dimineata de Craciun se chema ca totul a meritat, ca se termina usor, lucru ce trebuia neaparat serbat in liniste si exaltare abtinuta.
Nu pot sa garantez, dar cred ca era zapada, ceea ce facea ca putinii brazi de jos sa para stele, iar balcoanele cladirii din fata ceva sinistru acoperit de un strat alb de nea pe margine, peste barile metalice si reci. Instalatia multicolora era si ea tacuta, nu cred ca statica, dar tacuta, pentru ca am senzatia ca ramanea peste noapte aprinsa. Si de ea trebuia sa ne ocupam minutios, caci era veche, iar atunci cand a fost noua era de la un magazin chinezesc, ceea ce, desigur, o facea de proasta calitate. Beculetele trebuiau verificate, adica intinsa toate instalatia verde pe covorul rosu din camera, sortate exemplarele in plus si apoi parcurs sirul pana cand se gasea problema si era remediata. Faptul ca atunci ea stralucea arata ca nu a fost nimic, dar nimic in zadar. Pentru inca putin timp erau toate asezate la locul lor, inclusiv oamenii, putini fiind pe strazi la ora respectiva. In casa era cald si frumos, aranjat, bradul in geam, de il zaream de pe strada, seara.
Dimineata de Craciun a fost vreme de multi ani o dovada a ceva rar, merituos si o pierdere pretioasa de care imi mai amintesc si acum cu incantare.

0 comentarii

Trimiteți un comentariu

Adresa de email (abonarea trebuie confirmata):

O colecţie de obsesii, pasiuni şi frământări din mine, un loc pe care îl cizelez şi-l modelez permanent după firea mea schimbătoare, o oglindă difuză a ceea ce-am fost şi încerc să fiu. Un blog scris nu atât pentru a fi citit, dar pentru plăcerea nebună de a fi scris. [detalii]
A apărut o eroare în acest obiect gadget