în aşteptare #1. (10.01.2011)

În lumina slabă a camerei sale, dar, mai ales, în lumina tuturor celor întâmplate, îşi aştepta sfârşitul. Avea să vină, ca aproape tot ce i s-a întâmplat lui, în totalitate normal, chiar banal şi vechi. Ca şi ziua aceea în care, întorcându-se acasă de la câmp, îşi ducea în căruţă soţia moartă. A murit în câteva secunde, fulgerată. Îşi aduce aminte cu groază, dar mai ales cu ruşine, de ziua aceea şi de privirle curioşilor în căruţă, unde, puţin schimbată la faţă, stătea întinsă femeia de care îl lega până atunci o viaţă. Viaţa care îl lega de acea femeie din care sufletul a încetat de ceva timp să mai fumege.
[citeşte continuarea...]

Reverie (4/10)

Scris de Dacian luni, octombrie 26, 2009

4. Tot ce e mai bun

Ultimele cuvinte ce îi răsunau mintea înainte ca sufletul să i se descătuşeze de trup şi să întâmpine misterul suprem, mai mult o dorinţă lăuntrică pe care de un pic mai bine de doi ani o purta, aşa cum nouă luni ("Ne-am prostit. A curs sânge.") l -a purtat pe el: Dumnezeu să aibăgrijă de puiul meu!. Mama băieţelului a suferit şi în ultima zi, după cum toată viaţa ei a fostmarcată de durere. Dimineaţa l-a îmbrăcat cu dragoste pe Cireş, el, agitat peste măsură în timpul sarcinii, răbdând statornică felul straniu în care acesta îi prindea cu mâinile liliputane pielea obrazului. Mai târziu s-a nimerit cu un cui în picior, despre a cărui origine nu se ştia absolut nimic, iar rana s-a văzut nevoită să o acopere cu o licoare albicioasă şi cleioasă, zeama unei plante presupus medicamentoasă urât mirositoare şi cu efect iritant, din resursele celei pe care s-a învăţat să o iubească precum pe părintele ei natural, cu toate că mereu dădea greş în soluţii şi nici mintea nu-i mai mergea ca pe vremuri. De dragul acestei bătrâne, plină de riduri şi cu expresia cuiva pregătit mereu să dea drumul spurcăturilor pe gură, despre a cărei origine nu se ştia absolut nimic, Stela, mama lui Cireş, îndura enorm, dar cu zâmbetul pe buze la final. Fata, pentru că atât a ajuns să fie, o fată, îşi nota după fiecare zi pe caietul ei realizările: "Ambăut apă rece de la izvor. A durut.", "Un bărbat străin a intrat fără consimţământ în mine. A fost groaznic.", "Cornel a murit. Plâng.", "Azi au scos copilul din interiorul meu. Au lăsat răni.","Trandafirii sunt flori frumoase şi colorate. Au ţepi iuţi.", "M-am îmbătat.", " Olga - Dumnezeusă o păzească! - mi-a oferit tratament pentru arsura de ieri. Mă pişcă mai puternic.", "Cireş suge iar prea cu forţă. A revenit roşeala. ", "Burta mea devine mai mare. Am dureri.", "Mi -am croit o rochie albă pentru botez. Cireş a murdărit-o toată.", "Cornel mi-a făgăduit că mă iubeşte. Sărutul lui e vindecător de dulce."

Era primăvară deja, iar copilul ce se va îndrăgosti, printre altele, de negru, păpădii, stele, creioane pe care să le aducă la nivelul precis al degetelor, de veveriţe şi fete băieţoase, mere şi de toamnă, cu dinţii încă albi purtând un aspect normal, sau pe cât de firesc pot să arate ei la respectiva vârsta, avea un presentiment. Nu spun că ar deţine puteri supranaturale, cu toate că nu exclud posibilitatea, dar ziua aia fatidică a însemnat foarte mult pentru băiat, chiar atunci când nimeni nu a presupus nimic şi se comportau cu toţii de parcă nu aşteptau un dezastru. De fapt, nu era o minciună, pentru că nimeni nu ştia, cu excepţia lui Cireş şi pe atunci cu refuzul de a vorbi care i-a adus un renume nesolicitat, negativ, neînsemnat în vastele-i preocupări, însă nici acesta nu putea prezice cu exactitate consecinţele ritmului agitat în care sângele îi circula prin corp. În ziua de mai la care fac referire, mintea copilului era concentrată pe desluşirea unui mister mai mare chiar decât el. Vezi tu, mama îi lega mereu picioareleîntr-un fel de material puţin flexibil... flexibil, îngână... fără atenţie, dar cu perfecţiune de fiecare dată. Parcă mâinile, aşa vedea Cireş, aveau propria lor judecată şi puteau să ia decizii, să se separe de trup şi singure să facă treaba hotărâtă în continuare de creier, dacă putea cuprinde un asemenea termen. Ar fi vrut să îi spună mamei că aşteaptă să crească şi să comande mâinilor, iar ele să execute, iar în seara aceea, când ea se va întoarce pe uşă avea să-i împărtăşească totul, să vorbească pentru prima dată, aşa şi-a promis, doar că nu a mai fost posibil: femeia la sânul careia a supt serul fericirii cu luni în urmă nu a revenit. Pentru faptul că l-a abandonat atât de abrupt, copilul nu-şi va ierta niciodată mama.


Cornel avea 19 ani. A fost pentru Stela cel mai frumos bărbat, acela ce îi îngheţa gândurile şi simţurile în absenţă, dar capabil să o ridice la înălţimi necunoscute atunci când o atingea sau îi şoptea la ureche, printre sărutări, vorbe de amor. L- a cunoscut de mică, fiind pentru ea, pe atunci, cel mai bun prieten, fără să-i fure măcăr o secundă din feminitate sau ea lui din bunătate. Prima dată i-a oferit buzele la un an departare de naşterea pruncului, la auzul cuvintelor pe care le visa nu doar noaptea, dar mereu, pe scaun, la gătit, când o asculta pe Olga, dansând, chiar şi atunci când cugetul îi era limpede: "Te iubesc, Stela!". În copilărie a fost cauza multor dureri pentru Stela, căci Cornel avea o forţă inexplicabilă, iar fata îi aprecia prea mult compania, apropierea pentru a schiţa până şi un mic deranj. Pe ploaie, la adolescenţă, el îi mângâia părul, făcându-l parcă mai bogat, lin, strălucitor, dar, înainte de orice, ud cum era, părul şaten închis încadra atunci mai bine decât oricând chipul pe care Cornel îl idolatriza. Nu s-a mai dat o astfel de dragoste oamenilor din acel spaţiu. Dimineaţa el dispreţuia patul doar prin lipsa ei de acolo şi atunci când îşi curăţa corpul excitat de dragoste, voia să fie palmele ei acelea ce provocau fiori efemeri, pentru că atunci cu siguranţă durau mai mult. Mai avea de trăit o lună, fără să fie conştient, când focul iubirii le-a aprins trupurile ("Ne-am prostit. A curs sânge."), devenind doi -unul-doi-unul-doi-unul-doi-unul-doi-unul-doi-trei -unul. S-a înecat în lac, forţa folosită pentru a încerca să-şi scape picioarele din capcana algelor s-a întors împotriva lui: "Te iubesc, Stela!". Scufundat sub nivelul apei, mângâia părul iubitei sale pentru ultima dată. L-au găsit câteva zile mai târziu. Cornel avea 19 ani.

Pornind de la dorinţa de a se reconecta cu mama lui, vrând să creadă că astfel o poate convinge să se întoarcă la el, din vina celor ce au considerat benefic să nu-l informeze despre moartea ei, aşa cum au făcut-o în cazul presupusului tată, Cireş va iniţia la treisprezece ani o călătorie halucinantă prin propriul trecut, prezent şi viitor, luând spiritul Stelei peste tot, în crez. O să-i povestească în scris - şi nu exagerez - totul, începând cu date neînsemnate, fapte triviale, rezumatul cărţilor citite, descrierea în cuvinte sensibile a muzicii preferate, ori a locurilor de care prinde drag, trecând prin interpretarea strâmbă a viselor, analiza unilaterală a oamenilor, încercarea de lămurire a unor curiozităţi fizice, psihice, sociale, emoţionale şi sfârşind, dacă o sa se întâmple vreodată, cu disperarea singurătăţii, reproşuri voalate la adresa laşităţii unui părinte, desluşirea unui univers straniu, stins şi confruntarea cu iubirea, de toate felurile, dar mai ales a lui pentru ea. Epistolele fără destinatar concret vor absorbi mult din timpul şi energia lui Cireş, dar el, cu toate că ia în calcul absurditatea la care se expune, pentru că băiatul a posedat o raţiune ascuţită dintotdeauna, nu găseşte ceva greşit la dorul pentru mama lui. Se vor aduna sute până când să renunţe, în finalul marcat de uitare, în special confundarea filelor cu pagini de jurnal. Cireş o să-şi scrie în tot acest viitor timp lui însuşi, chiar dacă ipotetic pentru altcineva. Va avea să-şi facă propria Posteritate, la un deceniu de la stingerea ei.

Afară bătea un duios vânt de vară, iar înauntru tensiunea stătea să explodeze. La aproape două mii de zile distanţă de sfârşitul tragic, existenţa Stelei era pusă sub semnul întrebării. Cunoştinţele acumulate în imediat douăzeci de ani îşi pierduseră din valabilitate, iar balta de sânge de pe podeaua murdară unde îşi reflecta privirea speriată trepida la tremurul căţelei cu limba scoasă, parcă şi limba sângerând. Nu putea să- şi ajute prietenul cu nimic, situaţie inacceptabilă, aşa că a alergat iute spre casa unde Cornel, ceva mai tânăr decât ea, asculta una din sutele de poveşti ale bunicului în a cărui grijă era, bătrânul Mandea, cel mai savuros bărbat din câţi poţi cunoaşte. Animalul Laia a primit în ziua de joi un surplus de un an la viaţă, Stela i-a oferit sâmbătă o îmbrăţişare, iar Cornel a avut de atunci parte de încrederea şi recunoştinţa celei pe care o ajutase necondiţionat de atâtea ori. Când a plecat de acasă pentru ultima oară, mama lui Cireş îşi amintise scena cu acurateţe, iar asta o făcu să sufere. Despre incidentul cu bărbatul agresiv din iarnă a vorbit doar cu Olga, ceea ce a fost suficient, la ce reputaţie de gură spartă avea bătrâna despre a cărei origine nu se ştia absolut nimic: "Un străin a intrat fără consimţământ în mine. A fost groznic." Cireş era, pesemne, rodul unui viol, conform zvonotecii locale, numai că, ceea ce nu se aflase, din necesară discreţie, bărbatul mort în lac, de i- au recuperat cadavrul la cateva zile, când mai arăta omeneşte era responsabilul masculin asarcinii. Prima variantă le convenea mai mult, pentru că era învăluită în ocultism, cu un bărbat viril menit să scape aşezarea de blestemul trecerii prin viaţă. Şi aşa a rămas cunoscut, cum că primul băiat al locului, la care e voie să vizezi, care a restabilit obiceiul morţii celor bătrâni şi naşterii de prunci frumoşi a fost trimis de Dumnezeu - dacă o exista - printr-un ins sălbatic, un adevăr măreţ ce trebuie să fie auzit de toţi, inclusiv de Cireş, pe când o să crească mare. S-a prăpădit şi iapa medicului odată cu Stela, într- o baltă de sânge, răpusă din greşeală de un copil ce exersa arcul. Mâna Stelei tremura din nou, iar sclipirea a disparut din privire tocmai când să şi-o întâlnească încă o dată în sânge: "Dumnezeu să aibă grijă de puiul meu!". Cireş avea puţin peste doi ani şi crima secretă îi va păstra tăcerea pentru multă vreme.

0 comentarii

Trimiteți un comentariu

Adresa de email (abonarea trebuie confirmata):

O colecţie de obsesii, pasiuni şi frământări din mine, un loc pe care îl cizelez şi-l modelez permanent după firea mea schimbătoare, o oglindă difuză a ceea ce-am fost şi încerc să fiu. Un blog scris nu atât pentru a fi citit, dar pentru plăcerea nebună de a fi scris. [detalii]
A apărut o eroare în acest obiect gadget