în aşteptare #1. (10.01.2011)

În lumina slabă a camerei sale, dar, mai ales, în lumina tuturor celor întâmplate, îşi aştepta sfârşitul. Avea să vină, ca aproape tot ce i s-a întâmplat lui, în totalitate normal, chiar banal şi vechi. Ca şi ziua aceea în care, întorcându-se acasă de la câmp, îşi ducea în căruţă soţia moartă. A murit în câteva secunde, fulgerată. Îşi aduce aminte cu groază, dar mai ales cu ruşine, de ziua aceea şi de privirle curioşilor în căruţă, unde, puţin schimbată la faţă, stătea întinsă femeia de care îl lega până atunci o viaţă. Viaţa care îl lega de acea femeie din care sufletul a încetat de ceva timp să mai fumege.
[citeşte continuarea...]

Reverie (3/10)

Scris de Dacian joi, octombrie 08, 2009

3. Oare cerul ne priveşte?

Vlad, ai fost prietenul meu! Astăzi o să merg în pădure şi o să plâng. Voi face drumul pe jos, alt prieten eu nu pot să cer, că să-l pierd şi pe acela. Sper că eşti fericit acolo unde te -ai dus. Ei boscorodesc că te-a furat cineva, dar eu ştiu, ştiu, Vlad, că ai plecat de bună voie. O să păstrez şurubelniţa cu care te gâdilam, chiar dacă altă bicicletă mie nu-mi trebuie.

Lui Cireş îi lipsea ceva. A înţeles să nu tragă de amintirea prietenului său şi era convins că nu asta îi cauza frământări acum, totuşi, râvnea spre un ceva nedefinit. Ceea ce nu ştia el, pentru că nimeni nu s-a preocupat să îl înveţe, e că lui Cireş îi lipsea scrisul, chiar dacă niciodată până acum nu l-a cunoscut şi încă un timp de aici înainte nu va avea să îi fie prezentat. Doar dacă ar ştii scrie, amarul pe care îl resimte ar putea fi potolit. Nu era că lui Vlad nu îi simţea lipsa, chiar mai puternic decât să înţeleagă oricine în afara sa, dar a decis că e înţelept, iar pentru Cireş înţelepciunea era deja un interes, să îl lase să îşi ducă noua viaţă în linişte.

Fix în ziua respectivă avea să se nască o fetiţă despre a cărei existenţă nu doar băiatul va fi străin, dar care în atât de multe aspecte să îi semene. O să atragă privirile mai abil decât Cireş a reuşit până azi sau mai apoi, pentru că e privilegiu să te naşti fată şi să te dezvolti frumos, după cum obsevăm cu toţii în societate. Liana. Dacă Cireş era s-o cunoscă, i-ar spune Glas, deoarece Liana e momentan singura făptură ce poate face ordine în linistea perfectă din jurul băiatului. Cireş, chiar înainte să afle dragostea şi-ar dărui-o ei, dacă i-ar fi posibil. Liana îl înţelegea pe Cireş în afara lui şi un grăunte din sufletul ei strălucitor ştia că pentru necunoscutul acesta trăieşte. Chiar şi atunci când se va juli pentru prima dată, când îşi va linge rana considerând că are un gust mai bun decât orice altceva şi o să-şi propună că data viitoare să prodeceze la fel, tot la el o sa îi fie gândul. În acea vară viitoare, picioarele şi mâinile Lianei-Glas se vor confunda unui teren cu obstacole, plin de lovituri, în încercarea de a redescoperi gustul iniţial. E dată să fie balerină şi vorbeşte mult de timpuriu, pentru a compensa lipsa de cuvinte a lui Cireş, cred eu. Celebritatea adusă de balet ca adultă nu o va mulţumi niciodată şi Glas... vreau să spun Liana, o să cadă în patima alcoolului, un viciu mult prea dificil pentru un artist de calibrul ei. Niciodată căsătorită, în aşteptarea cuiva care nu o să vină, femeia îşi pune capăt zilelor după ultimul spectacol, tocmai pentru că l-a dezamăgit şi pe acesta şi pe toţi câţi au venit să- l urmărească. Oamenii o să se adune în număr mare la mormântul ei, de-a lungul anilor şi toţi îi vor compătimi existenţa, în necunoştinţă de cauză. Cei mai bătrâni şi-o vor aminti aşa cum e azi, doar că mult mai frumoasă, pentru că morţilor le e respectată memoria cu încăpăţânare. După cum nu o va întâlni vreodată, lui Cireş îi rămâne să mediteze în tăcere la tot ce are de spus cui ar putea să-l asculte.

Venise toamna, pentru a cincea oară şi era prima dată când băiatul o remarca. Nu îi era foarte clar de unde apăruse, de vina e a oamenilor mari ce muncesc noaptea, atunci când el doarme şi schimbă totul, rup frunzele şi introduc in sol substanţe verzi - trebuiau să fie verzi - care să usuce plantele sau ce alt procedeu inexplicabil are loc. De asemenea, Cireş era confuz despre motivele pentru care trebuie să îşi schimbe hainele în ceva mai lung, mai gros. Glas îşi va acoperi si ea toamna membrele julite. Adormind pe când ghicea că înlocuirea se pune la cale, plimbat în tărâmul viselor, acolo unde eroul lui îndrăgit e moş, ceea ce nu a mărturisit nimănui şi moş va rămâne până ce-l va descoperi pe Romeo şi o să creadă că toată nesiguranţa lui vine din cauza faptului că s-a născut într-un timp greşit, pentru că trebuia să fie ca Romeo, dacă nu chiar el, ori copilul său, dacă nu murea, Cireş nu putea să îl scape de tragicul sfârşit pe Făt-Frumos. Şi-a propus chiar ca, într- o noapte, una specială, să nu doarmă pentru a asista la munca adulţilor, despre care fabula că au venin în buzunar, chiar dacă nu ştia prea bine ce e acela veninul, şi că transformau afară pentru gustul fructelor care nu cresc decât atunci când îi văd pe ei străduindu-se să le cucerească. Cireş ştia deja că poartă nume de pom fructifer, ceea ce nu i se părea deloc anormal pentru că a întâlnit mereu acelaşi comportament de seducţie în jurul său, fără să o poată raţionaliza.

În noaptea asta avea să nu doarmă, fără să o spună altcuiva, doar pentru că nu vorbea, el nefiind un copil secretos de felul lui. Răzleţ îşi mai amintea de Vlad şi nu putea merge destul de adânc în reverie pentru a observa ce l-a mânat să nu-i spună Alex. Observa şi el cum Alex e un nume mai comun, asta făcându-l poate mai plăcut auzului, dedicat prietenilor fericiţi şi speculaţia i-a ridicat o problemă: dar dacă Alex n-ar fi fugit? Şi şi-a propus să nu se mai gândească acolo, căci Alex nu a existat, pe când Vlad, ei bine, Vlad i-a fost cel mai bun prieten. Iar acest ultim gând l-a surprins pe Cireş, de vreme ce nu s-a mai preocupat până azi de felul în care nu are pe nimeni şi dacă a avut unul, doar unul, acela să fie şi cel mai bun. O altă întrebare încolţea în sufletul său: poate avea prieteni mai buni? Planul nopţii albe urma să fie respectat cu acurateţe, în ciuda faptului că nu avea un plan real, doar o nevoie, însă ştia ce trebuie să facă şi mai târziu în viaţă va să afle ce e acela un plan şi cum el ne poate ajuta. O să viseze probabil să fie arhitect, pentru simplul motiv că ei lucreaza pe planuri.

Îşi scoate în asfinţit pătura din casă, când cerul era spre roşu şi cald era, aidoma unui ochi închis. Lui Cireş i-a plăcut mult acest cer, fără să poată explica de ce, însă i-a plăcut. Într-un alt loc, tatăl lui Glas făcea acelaşi lucru, el considerând că apusul soarelui o să o deranjeze pe sora mai mare a Lianei din somn, plus că aducea un aer răcoros şi se temea, mai mult prefăcut, să nu răcească. O strânge în braţele-i puternice şi bronzate când se trezeşte şi îi promite dragostea lui paternă. Cireş nu cunoaşte încă un asemenea devotament, dar îl preconizează pentru această seară. Aşa că întinde pătura portocalie cu găuri de la ţigările lui Buna cu poveşti, patura era până acum câteva minute menită să acopere unul din fotoliile vechi din casă. Se piteşte sub un nuc fără identitate şi aşteaptă. Curând avea să se însereze şi ochii copilului erau deja obosiţi de la rigiditatea cu care şi-au dus aşteptarea nesatisfăcută de nimic, poate doar de câte o pisică şi câteva insecte zgomotoase cu care nu şi- a permis să intre în dialog, căci ele au prea multe picioruşe, ceea ce le face să pară extrem de înşelătoare. Pe când era clar că a adormit, un sunet de paşi, mulţi paşi, îl trezeşte.

Dincolo de gard erau câţiva oameni cu pensule în mâini. Cireş se ridică şi, hotărât să afle misterul obiceiului, se îndreaptă spre unul din ei. Pe cer era lună plină şi un zâmbet părea să i se schiţeze din multele cratere. Mişcarea băiatului produce un zumzet plăcut în iarbă, ce desprinde din amorţeală un greier, pus imediat din nou pe cântat. Cireş ajunge la gard şi atunci articuleaza al doilea enunţ menit să fie auzit de alte urechi: De ce nu le lăsaţi in voie?

Un domn cu o iuţeală incredibilă i se întoarce, iar chipul pe care îl zăreşte nu era nimic din ce a mai întâlnit.

0 comentarii

Trimiteți un comentariu

Adresa de email (abonarea trebuie confirmata):

O colecţie de obsesii, pasiuni şi frământări din mine, un loc pe care îl cizelez şi-l modelez permanent după firea mea schimbătoare, o oglindă difuză a ceea ce-am fost şi încerc să fiu. Un blog scris nu atât pentru a fi citit, dar pentru plăcerea nebună de a fi scris. [detalii]
A apărut o eroare în acest obiect gadget