în aşteptare #1. (10.01.2011)

În lumina slabă a camerei sale, dar, mai ales, în lumina tuturor celor întâmplate, îşi aştepta sfârşitul. Avea să vină, ca aproape tot ce i s-a întâmplat lui, în totalitate normal, chiar banal şi vechi. Ca şi ziua aceea în care, întorcându-se acasă de la câmp, îşi ducea în căruţă soţia moartă. A murit în câteva secunde, fulgerată. Îşi aduce aminte cu groază, dar mai ales cu ruşine, de ziua aceea şi de privirle curioşilor în căruţă, unde, puţin schimbată la faţă, stătea întinsă femeia de care îl lega până atunci o viaţă. Viaţa care îl lega de acea femeie din care sufletul a încetat de ceva timp să mai fumege.
[citeşte continuarea...]

destinatar închipuit. generalul

Scris de răzvan cîmpean marți, octombrie 06, 2009

Băiatul se uită uimit la plicul maro pe care astăzi îl primise. O ilustrată, se gândi. Cât de ciudat, îşi spune. Scrisoarea era ştampilată cu data de azi, ceea ce o făcea cu mult mai ciudată. În orice caz, nu avea un sentiment prea bun în ceea ce o priveşte.

Bună ziua,
Vă trimit această scrisoare cu deosebită consideraţie pentru a vă anunţa că soldatul Cristea Sorin, înrolat în Unitatea Militară 1841 Bucureşti, a fost găsit mort în această dimineaţă în circumstanţe neelucidate. Comandamentul vă transmite sincere condoleanţe şi vă asigură de sprijin material şi moral,

General Costel Mitrache.

Acum, neliniştea îi era pe tot chipul, era una cu el. Ce ar fi trebuit să înţeleagă din aceste rânduri? Cui îi erau ele adresate? Şi de ce au ajuns la el? Dacă persoana cui îi era destinată nu mai trăia, bărbatul care a trimis scrisoarea trebuie să ştie asta, doar lucrează în armată, se presupune că sunt destul de informaţi oamenii de acolo. Era al doilea moment în care simţea că nu a înţeles absolut deloc misiunea care i-a fost încredinţată. Dar nu a stat până acum să se gândească în mod serios la asta, credea că e de la sine înţeles că trebuie să răspundă mesajelor. Se trânteşte la pământ cu mâinile peste cap. E îngrijorat şi începe să plângă. Se gândeşte acum la Corina şi la Andrei, la faptul că nu a mai primit o scrisoare de la ea şi că asta înseamnă că a procedat cum trebuie, dar nu întocmai. Dacă ea nu i-a mai scris exact pentru că Andrei i-a răspuns deja? Dacă l-a jignit pe Remus cu lipsa lui de încredere şi proasta intrare în pielea Amaliei? Dacă acum, din această cauză, Remus şi Amalia nu-şi mai scriu când, în fapt, se mai au doar unul pe celălalt? Asta, evident, dacă trăiesc amândoi. Dar, nu, aşa nu mai poate continua. O explicaţie pentru care asta se întâmplă, pentru care el primeşte toate aceste scrisori, trebuie să existe. Dar aceasta din urmă? Aceasta, într-adevăr, e lipsită de orice explicaţie. Destinatarul putea fi oricine, mama, tatăl, fratele, soţia, copilul, unchiul, chiar oricine. Pentru că, deşi el a primit scrisoare împreună cu cea a lui Remus, pe plic nu există nici un destinatar. Şi acum regretă că a lăsat să treacă atâtea ore de când a primit-o până să se ocupe de ea, poate e prea târziu să afle misterul din spatele ei. Se ridică, are în continuare faţa plânsă, dar se îndreaptă spre birou decis să trimită un răspuns Generalului Mitrache, singurul în măsură să-l lămurească.

2 comentarii

  1. Ce i-a raspuns generalul?

     
  2. Maine public ceea ce i-a scris si abia mai apoi raspunsul.

     

Trimiteți un comentariu

Adresa de email (abonarea trebuie confirmata):

O colecţie de obsesii, pasiuni şi frământări din mine, un loc pe care îl cizelez şi-l modelez permanent după firea mea schimbătoare, o oglindă difuză a ceea ce-am fost şi încerc să fiu. Un blog scris nu atât pentru a fi citit, dar pentru plăcerea nebună de a fi scris. [detalii]
A apărut o eroare în acest obiect gadget