în aşteptare #1. (10.01.2011)

În lumina slabă a camerei sale, dar, mai ales, în lumina tuturor celor întâmplate, îşi aştepta sfârşitul. Avea să vină, ca aproape tot ce i s-a întâmplat lui, în totalitate normal, chiar banal şi vechi. Ca şi ziua aceea în care, întorcându-se acasă de la câmp, îşi ducea în căruţă soţia moartă. A murit în câteva secunde, fulgerată. Îşi aduce aminte cu groază, dar mai ales cu ruşine, de ziua aceea şi de privirle curioşilor în căruţă, unde, puţin schimbată la faţă, stătea întinsă femeia de care îl lega până atunci o viaţă. Viaţa care îl lega de acea femeie din care sufletul a încetat de ceva timp să mai fumege.
[citeşte continuarea...]

destinatar închipuit. generalului

Scris de răzvan cîmpean marți, octombrie 20, 2009

Cu faţa încă plânsă, cu o mulţime de întrebări, începuse scrisoarea pentru Generalul Mitrache, pe care îl considera un bărbat sever şi insuportabil de autoritar.

Generalule,

Am primit astăzi o scrisoare a cărei înţeles e încă foarte departe de mine. Zilele trecute au început să sosească mai multe, iniţial toate de la acelaşi expeditor, dar astăzi poştaşul mi-a înmânat două plicuri diferite. Una era de la dumneavoastră, dar în orice caz nu-mi era adresată mie. Pentru că eu nu reţin să fi auzit măcar vreodată numele Cristea Sorin, darămite să cunosc pe cineva cu numele acesta.
Eu sunt încă la şcoală, fraţi mai mari nu am şi nici vreun verişor care să fie în armată cu numele acesta nu am. Şi, oricum, să presupunem că aş avea un verişor în armată, nu ar fi normal ca scrioarea să meargă către familia lui? Nu-mi pot imagina ce e în sufletul părinţilor lui Sorin, pentru că eu niciodată nu am cunoscut pe cineva care să moară. Am avut o pisică la bunici la ţară, dar nu era pisica mea şi oricum nu era vorba de un om, cum cred că acest soldat era.
Când am început să primesc scrisori, când poştaşul a început să aducă şi altceva decât facturi şi reclame, am crezut că e o greşeală. E ceva greşit să primeşti scrisori care nu-ţi sunt adresate ţie, aşa am considerat. Dar, apoi, poştaşul a venit şi în zilele următoare cu alte plicuri identice. Toate erau, aşa cum am scris şi mai la început, de la aceeaşi persoană, o fată, Corina. Corina îi scria multe lui Andrei, pe care iniţial nu am înţeles dacă îl cunoaşte sau dacă doar visează la el aşa cum văd că fetele din şcoală obişnuiesc să facă. Şi au venit destul de multe scrisori şi am considerat că trebuie să răspund. Dar, pe când să vreau să răspund, astăzi când m-am întors de la şcoală au sosit altele. Nu am vrut să-l întreb ceva pe poştaş, fiindcă ştiu că e bătrân şi mult timp nu o să mai lucreze şi, în plus, întotdeauna aduce poşta la timp! Au venit, repet, mai multe plicuri. Unul maro, de la dumneavoastră şi încă unul de la Remus, un domn care îmi aminteşte foarte multe de bunicul pe care nu l-am mai văzut de când a început şcoala. Remus e şi el bătrân şi în sensul acesta seamănă foarte bine cu poştaşul, dar Remus locuieşte în Slobozia şi îi scrie destul de des Amaliei. După ce am citit de mai multe ori scrisoarea, am început să răspund, considerând că asta trebuie să fac. Am scris cum niciodată nu mai scrisesem şi apoi am scris şi un răspuns pentru Corina şi am dus plicurile în cutia de la colţul străzii. Când am ajuns acasă am deschis celălalt plic, cel despre care vă spuneam că e de la dumneavoastră pentru familia lui Sorin. Când am terminat de citit am simţit cum îmi alunecă pământul de sub picioare şi dacă vreodată aţi simţit asta ştiţi bine că nu e o senzaţie plăcută. Am citit şi am început să plâng, pentru că eram sigur până în acel moment că primesc scrisorile fiindcă destinatarii au murit, dar acum ce puteam eu să mai cred, domnule General?
Mi-am spus să vă scriu, poate, poate reuşiţi dumneavoastră să lămuriţi situaţia asta care pentru mine chiar nu are nici o rezolvare. Voi aştepta cu mare nerăbdare răspunsul dumneavoastră, sper să nu vă simţiţi jignit că v-am scris şi să-mi iertaţi exprimarea de copil, cred că v-am spus că încă sunt la şcoală. Cătălin
Era ceva mai liniştit acum. Într-un fel ciudat, se simţea înţeles, chiar dacă un răspuns era departe de el. Ştia că mâine poate aştepta liniştit următoarele scrisori, dar nu va răspunde până când nu va primi la rândul său un răspuns. Istovit după ziua asta care-i părea mai lungă decât cea dintre ani, prilej cu care avea şi el voie să rămână treaz peste noapte, se îndreptă către geamul de unde putea vedea afară şi o aşteptă acolo pe mamă să se întoarcă de la lucru.

0 comentarii

Trimiteți un comentariu

Adresa de email (abonarea trebuie confirmata):

O colecţie de obsesii, pasiuni şi frământări din mine, un loc pe care îl cizelez şi-l modelez permanent după firea mea schimbătoare, o oglindă difuză a ceea ce-am fost şi încerc să fiu. Un blog scris nu atât pentru a fi citit, dar pentru plăcerea nebună de a fi scris. [detalii]
A apărut o eroare în acest obiect gadget