în aşteptare #1. (10.01.2011)

În lumina slabă a camerei sale, dar, mai ales, în lumina tuturor celor întâmplate, îşi aştepta sfârşitul. Avea să vină, ca aproape tot ce i s-a întâmplat lui, în totalitate normal, chiar banal şi vechi. Ca şi ziua aceea în care, întorcându-se acasă de la câmp, îşi ducea în căruţă soţia moartă. A murit în câteva secunde, fulgerată. Îşi aduce aminte cu groază, dar mai ales cu ruşine, de ziua aceea şi de privirle curioşilor în căruţă, unde, puţin schimbată la faţă, stătea întinsă femeia de care îl lega până atunci o viaţă. Viaţa care îl lega de acea femeie din care sufletul a încetat de ceva timp să mai fumege.
[citeşte continuarea...]

Reverie (1/10)

Scris de Dacian joi, septembrie 10, 2009

  1. Recolta slabă e binecuvântare

Înainte de începutul timpului, când lumea se preocupa la un alt nivel de tot ceea ce astăzi îi este inaccesibil, pe când existau toate care sunt şi acum, dar cu o altă strălucire deasupra lor, în ultima casă în care te-ai mai aştepta să se petreacă ceva, un copil se naşte. Cireş, aşa i-au spus, deşi luna era ianuarie. Din acea clipă oamenii au început să măsoare timpul, bătrânii în sfârşit au primit un motiv să se odihnească pe veci, ceea ce le trebuia lor a venit. După cum sunt orânduielile fireşti ale cerului, atunci când o stea apare, alta îi face loc, pentru a nu aglomera bolta, iar aceasta să cadă peste noi. Era 1 ianuarie, anul 1, iar în 3, 4, 5 etc. s-au organizat multe înmormântări neaşteptate şi nimeni nu era pregătit, cu atât mai puţin aceia care aveau deja să cunoască neîntâlnitul, motiv pentru care se găseau situaţii când mai multe cadavre împărţeau o slujbă religioasă, organizată nu de preot, căci şi preotul murise, dar de bocitoare, din partea cărora se aştepta să cunoască cel mai bine ritualul, cu toate că ceea ce făceau nu se putea chema onorabil sau întocmai. Curând aveau să uite fiecare obiceiurile de a măsura trecerea ireversibilă a timpului în pocniri din degete, de credeau că era singura soluţie ca timpul să nu meargă invers, sau acela de a-şi ruga moartea, imposibil de obţinut fără ca o altă viaţă să intre printre ei, mai puţin pustnicul ce îndeplinea din când în când şi rol de pădurar, pentru că nu era atât de strict şi se cam urâse de unul singur, el nu va uita. Lucrurile se întorceau la normal, oricât de bizar era.
Copilul s-a născut. Cireş, îi ziceau, eşti unul din mulţime care nu se va confunda cu ceilalţi. L-au vrut special, îi ofereau de mic tainele lumii, el avea să citească mai mult decât toţi cunoscuţii săi la un loc. Creat sub semnul eşecului imaginat, imaginar, forţat, descoperit cu ardoare... ardoare, îşi repeta în minte... în orice fragment al existenţei sale, băiatul nu anticipa nimic din ce-i va urma. Râdea cu poftă chiar fără să fie învăţat să facă asta, cum va proceda de acum des, însă mai mult retras. Bebeluşul era ca un obiect de muzeu, mulţi fiind aceia care îl vizitau, crezând că nu observă, stăteau îndelung cu ochii aţintiţi pe trupul său aproape gol, admirându-l distant, tăcut, dar Cireş era mereu conştient de ceea ce i se întâmplă, având de acum înainte să creadă că el nu poate să fie atins, ori chiar văzut îndeaproape. Cireş se ştia deja diferit.
Când să fie alăptat, strângea în pumn sânul mamei, uimit că toată fericirea lui iese de acolo. Şi e cald, îşi spunea în gând, dacă ştia să o spună! O făcea cu ochii închişi, sugând cu poftă din pieptul fiinţei de a cărei rol nu era încă dumerit, iar buzele sale apăsate lăsau urme firave, roşiatice, Cireş presupunând că acolo e sensul vieţii şi că, dacă e roşu, e bun. Îi mai plăceau şi luminiţele lăsate de flăcările lumânărilor, deoarece ele decideau cum să se prezinte totul în jur, deşi nici ele nu erau perfecte, aşa cum se aştepta din partea lui să fie. Dacă e roşu şi cald, e bun. Despre femeia care i-a dat viaţă presupunea că e ceva fermecator, înainte să cunoască acest cuvânt, fără să ştie reguli de gramatică după care femeia e fermecătoare, dar era convins de faptul în sine cu fiecare parte minusculă a fiinţei sale, pe care mai apoi ar fi putut probabil să ţi le numească. Această femeie era a lui şi doar asta mai conta atunci. Repeta obiceiul neştiinţei înainte şi al raţiunii şi egoismului după fiecare masă.
Da, viaţa pruncului nu avea nimic complicat în ea! Dimineaţa îl prindea dormind, câteva ore mai târziu făcea acelaşi lucru, mişcându-se doar de pe o parte pe alta, rareori pe spate şi niciodată pe burtă. Când abdomenul îi intra in contact cu alt obiect, se cheama că era în timpul celei de-a doua ocupaţii, devenită şi tratată între timp ca o pasiune nobilă: alăptatul. Mai târziu şi-a descoperit degetele, ceea ce pentru băiat era magistral, aproape că nu putea să îşi explice cum a trăit fără ele. Le ducea la gură, într-o mişcare mereu nouă şi contrarierea lui venea de la faptul că nu putea să se împartă fiecărora. Încă cele de la picioare reprezentau o nebuloasă. După cum pătuţul nu-i era un pătuţ adevărat, mai degrabă o placă de carton suspendată pe cărămizi şi împrejmuită cu alte bucăţi de lemne găsite prin curte, Cireş şi-a trăit primii ani din viaţă simţindu-se o excepţie nenecesară, de acolo de jos, în lumea celor mari. Credea chiar că atunci când doarme cineva îl mută într-un loc mereu altul, în special pentru că nu-şi amintea foarte corect unde fusese data trecută sau dacă mai merse undeva, în aceaşi măsură.
Locuitorii acelui spaţiu, fără nimic misterios în el, plat, toţi cunoscându-se între ei şi, cu puţine excepţii, în relaţii bune, se ştiau atraşi nenatural faţă de Cireş. Faptul că îl vedeau nu mai era suficient, totuşi nu doreau să îl spargă atingerile. Adevărul e că ultimul copil născut acolo era şi el deja spre maturitate şi ajunsese a crede în superstiţiile ce ţineau de spectacol oratoric de când cu naşterea neaşteptată. Nimeni, dar nimeni nu îndrăznea prea mult, fascinaţi în adâncul lor de propria nelinişte.
- Ai observat cum îi sclipesc ochii şi cum, atunci când sunt închişi, parcă absorb toată energia din încăperea aia sărăcăcioasă?
- Negreşit. Dar câtă veselie în zâmbetul lui!
- Dacă aş putea avea doar o fată cu care să-l potrivesc mai târziu.
- Dacă...
- N-am mai văzut aşa degete, Dumnezeu să mă ierte, că nu cred că puteau să fie mai mici.
Discuţiile se întindeau lung în noapte, urmărind visele tuturor, mai puţin ale pădurarului încă lipsit de informaţia sfâşietoare, pustnic fiind. Copilul le amintea de anii în care erau ei băieţi, iar femeilor le trezea interesul posibilitatea să le dăruiască soţilor, sau amanţilor, ocazie cu care aceştia să le devină parteneri oficiali, unul asemenea. Exista un exemplu în care somnul unei tinere fete era răscolit nu de vreun iubit misterios şi asta nu pentru că toţi se ştiau acolo, cât pentru motivul că cel care îi apărea în vis, căruia era dispusă să-i poarte fătul cu fericire şi apoi să-l nască era fratele ei. Singurul băiat dintre toţi de acolo care o privea cu căldură, cel ce-o proteja mereu şi-i făcea complimente atât de meritate. În secret, se iubeau unul pe altul, aşa cum un prunc precum Cireş îşi iubeşte în mod egoist mama, erotic fără să o înţeleagă murdar, aproape, pentru că ea e singura capabilă să vadă de ce are el nevoie. Mâna fratelui pe chipul surorii stârnea fiori plini de dorinţă în fată, era rece şi copilăroasă, încă nedistrusă de munci grele, iar fratele îşi privea sora cu patimă, anticipând sub haine trupul virgin pe care atât de onest îl dorea, până când, într-o noapte să se ofere pradă impulsurilor animalice şi, de parcă doi adolescenţi amorezaţi, să-şi metamorfozeze trăirea în maturitate, dincolo de dogme religioase şi convenţii laice. Cireş avea să-i înţeleagă într-o zi foarte bine. Deşi astăzi făcea parte din cele mai sucite fantezii, necurate unele, ipocrizia specifică omenirii îl va condamna pentru cele care vor răsădi în sufletul său mult mai târziu.
Cireş visează şi el.

0 comentarii

Trimiteți un comentariu

Adresa de email (abonarea trebuie confirmata):

O colecţie de obsesii, pasiuni şi frământări din mine, un loc pe care îl cizelez şi-l modelez permanent după firea mea schimbătoare, o oglindă difuză a ceea ce-am fost şi încerc să fiu. Un blog scris nu atât pentru a fi citit, dar pentru plăcerea nebună de a fi scris. [detalii]
A apărut o eroare în acest obiect gadget