în aşteptare #1. (10.01.2011)

În lumina slabă a camerei sale, dar, mai ales, în lumina tuturor celor întâmplate, îşi aştepta sfârşitul. Avea să vină, ca aproape tot ce i s-a întâmplat lui, în totalitate normal, chiar banal şi vechi. Ca şi ziua aceea în care, întorcându-se acasă de la câmp, îşi ducea în căruţă soţia moartă. A murit în câteva secunde, fulgerată. Îşi aduce aminte cu groază, dar mai ales cu ruşine, de ziua aceea şi de privirle curioşilor în căruţă, unde, puţin schimbată la faţă, stătea întinsă femeia de care îl lega până atunci o viaţă. Viaţa care îl lega de acea femeie din care sufletul a încetat de ceva timp să mai fumege.
[citeşte continuarea...]

destinatar închipuit. andrei şi corina #1

Scris de răzvan cîmpean marți, septembrie 22, 2009

Când se gândi la ce urma să-i scrie Corinei, băiatului îi treceau prin minte idei despre relaţii eşuate, despre felul în care omenii reacţionează atuncă şi despre nevoia fiecăruia de linişte şi răspunsuri. Se gândi că era mai confortabil gândul că cel căruia îi scria nu mai vrea să-i vorbească decât că el nu mai este.
Corina, te agiţi iar. Nu înţeleg de unde obsesia asta a ta recentă pentru mine. Au trecut mai bine de doi ani de când ne-am despărţit şi de atunci nu am primit nici un semn de la tine. Atunci m-ai jignit prin comporatamentul tău şi am avut nevoie de mult timp să trec peste. Astăzi faci parte din trecutul meu şi acolo vreau să rămâi, înţelegi?
Ceva din mine îmi sugerează să nu continui sau să nu trimit scrisoarea. Dar, după cum te cunosc - dacă te mai cunosc, nu te vei opri decât atunci când vei fi obţinut ceea ce vrei. Trist, toţuşi, că ţi-ai umplut viaţa cu pisici. Corina, nu-mi mai scrie, nu mai ai nici un drept să faci asta. Andrei
A luat scrisoarea, a pus-o într-un plic şi a notat acolo doar adresa ei. Se simţi mai bine decât atunci când i-a răspuns lui Remus şi descoperi că-i place să scrie scrisori. Mâine, doar mâine, va deschide celălalt plic. 

1 Responses to destinatar închipuit. andrei şi corina #1

  1. Nu ziceai tu zilele trecute ca nu ar trebui sa am asteptari prea mari? :) La momentul acela le aveam si trebuia sa revin cu picioarele pe pamant. Cand ziceam ca e o "cauza pierduta" ma gandeam doar la probabilitate de a iesi cum trebuie, care e destul de mica pana la urma, asta nu inseamna ca am renuntat in totalitate la idee.

     

Trimiteți un comentariu

Adresa de email (abonarea trebuie confirmata):

O colecţie de obsesii, pasiuni şi frământări din mine, un loc pe care îl cizelez şi-l modelez permanent după firea mea schimbătoare, o oglindă difuză a ceea ce-am fost şi încerc să fiu. Un blog scris nu atât pentru a fi citit, dar pentru plăcerea nebună de a fi scris. [detalii]
A apărut o eroare în acest obiect gadget