în aşteptare #1. (10.01.2011)

În lumina slabă a camerei sale, dar, mai ales, în lumina tuturor celor întâmplate, îşi aştepta sfârşitul. Avea să vină, ca aproape tot ce i s-a întâmplat lui, în totalitate normal, chiar banal şi vechi. Ca şi ziua aceea în care, întorcându-se acasă de la câmp, îşi ducea în căruţă soţia moartă. A murit în câteva secunde, fulgerată. Îşi aduce aminte cu groază, dar mai ales cu ruşine, de ziua aceea şi de privirle curioşilor în căruţă, unde, puţin schimbată la faţă, stătea întinsă femeia de care îl lega până atunci o viaţă. Viaţa care îl lega de acea femeie din care sufletul a încetat de ceva timp să mai fumege.
[citeşte continuarea...]

destinatar închipuit. remus şi amalia #1

Scris de răzvan cîmpean marți, august 25, 2009


Era joi, o zi obişnuită. Trecuse de ora 12 ceea ce însemna căldură sufocantă. Poştaşul sună, dar băiatul refuză să-i răspundă. Măcar o zi pentru el, astăzi ar trebui să-i răspundă Corinei, nu o mai poate face să aştepte prea mult, s-ar putea trezi cu ea la uşă. Deşi nu înţelege de ce face asta, deschide uşa poştaşului, îi zâmbeşte binevoitor şi ia plicurile. Astăzi de la doi necunoscuţi.


Slobozia 12 august 2009
Doamna mea,
Vă rog să-mi îngăduiţi să vă transmit toate gândurile mele de bine şi toată consideraţia mea. Am primit zilele trecute scrisoarea dumneavoastră, sper că situaţia dumneavoastră medicală este mai bine şi că acea durere de piept pe care o acuzaţi să fi trecut. Am descoperit din nou că avem afinităţi în comun. Cam cu aceaşi plăcere îl citesc şi eu pe Charles Dickens în timp ce îl ascult pe Luigi Boccherini, a cărui muzică mă linişteşte şi tulbură în aceeaşi măsură. Mărturisesc, însă, drăguţă doamnă, că preferinţele noastre nu se întâlnesc şi în gastronomie, unde eu prefer raţa la cuptor cu legume fructelor de mare. Asta nu înseamnă că nu aş găti pentru dumneavoastră această specialitate în eventualitatea în care aţi dori să-mi onoraţi invitaţia pe care o înaintez din nou cu speranţa unui răspuns pozitiv.
Azi, duminică, m-am trezit devreme cu gândul să vă scriu şi să reuşesc să termin scrisoare în câteva ore, deoarece fratele meu, Augustin - cred că v-am mai pomenit de dumnealui, urmează să vină împreună cu soţia şi copiii şi nepoţii în vizită la mine. E un obicei la care a renunţat de când a fost operat şi poate vă amintiţi cât de dificilă a fost operaţia. Trebuie să ajungă în aproximativ două ore, fapt pentru care m-am trezit aşa cum ar spune pricepuţii agricultori cu noaptea-n cap. Abia s-a crăpat de ziuă, dar dânşii vin cu autoturismul şi, mai mult ca sigur, sunt treji pe acum, poate s-au şi pornit. Drumul de la Cuza Vodă până aici e considerabil de lung. Am început încă de seara precendentă să prepar pentru nepoţi un tort de ciocolată, de acela de care şi mama obişnuia să pregătească pentru aniversarea oricui din casă. Mama era o femeie minunată de la care am învăţat o mulţime de lucuri folositoare, cum poate fi considerat şi acest tort care cred că va plăcea celor mici.
Admit că am citit cu spaimă despre starea dumneavoastră medicală şi m-am rugat pentru o situaţie mai bună. Vă mărturisesc că am oarece emoţii, din pricina că nu am cunoştinţă dacă sunteţi acum acasă şi croşetaţi sau a trebuit să fiţi internată în spital pentru o recuperare zdravănă. Sper ca în oricare dintre cele două situaţii vă aflaţi să recepţionaţi această scrisoare şi să vă găsiţi timp să o citiţi.
Nu doresc să vă împovorez cu situaţia mea medicală, fiindcă e de ştiut că nu mai e ca acum douăzeci de ani. Spun totuşi că mă simt bine, îmi fac plimbarea obişnuită de seară, după ce puterea soarelui scade, care îşi face efectul. Am început să umblu considerabil mai lejer, greutatea din piciorul stâng de care vă pomeneam într-o scrisoare de acum câteva săptămâni a trecut şi asta doar sfatului dumneavoastră înţelept de a începe mici promenade prin oraş. Chiar deunăzi am trecut prin parcul Ambianţa, parc pe care vă amintiţi că l-aţi văzut în copilărie. Minunată acea copilărie, vă invit să o retrăim în Ambianţa, e destul de linişte pe ceas de seară acolo.
Mă tem, dulcea mea Amalia, că trebuie să-mi opresc aici rândurile scrise cu mare drag. Nu am terminat de preparat tortul şi mai am puţine treburi de rezolvat în casă, fiindcă arată exact ca şi cum ar fi locuită de un copil neîndemânatic. Vă urez o săptămână liniştită şi să aveţi parte de sănătate, aşa cum bine meritaţi.
Al dumneavoastră,
Remus

0 comentarii

Trimiteți un comentariu

Adresa de email (abonarea trebuie confirmata):

O colecţie de obsesii, pasiuni şi frământări din mine, un loc pe care îl cizelez şi-l modelez permanent după firea mea schimbătoare, o oglindă difuză a ceea ce-am fost şi încerc să fiu. Un blog scris nu atât pentru a fi citit, dar pentru plăcerea nebună de a fi scris. [detalii]
A apărut o eroare în acest obiect gadget