în aşteptare #1. (10.01.2011)

În lumina slabă a camerei sale, dar, mai ales, în lumina tuturor celor întâmplate, îşi aştepta sfârşitul. Avea să vină, ca aproape tot ce i s-a întâmplat lui, în totalitate normal, chiar banal şi vechi. Ca şi ziua aceea în care, întorcându-se acasă de la câmp, îşi ducea în căruţă soţia moartă. A murit în câteva secunde, fulgerată. Îşi aduce aminte cu groază, dar mai ales cu ruşine, de ziua aceea şi de privirle curioşilor în căruţă, unde, puţin schimbată la faţă, stătea întinsă femeia de care îl lega până atunci o viaţă. Viaţa care îl lega de acea femeie din care sufletul a încetat de ceva timp să mai fumege.
[citeşte continuarea...]

seriale: colecţie

Scris de răzvan cîmpean miercuri, iulie 29, 2009

Trebuia să postez asta acum câteva săptămâni. Astăzi nu iau un serial nou, astăzi spun mai multe:
  • S-a terminat Harper's Island şi a fost, cel puţin, ciudat sfârşitul. Un serial destul de slab, dar care a avut momente în care mi-a dat impresia că merge pe o idee bună. Păcat că au stricat totul într-un episod dublu dezastruos. Dacă nu aţi urmărit şi vă gândiţi vreodată să-l vedeţi, mai bine uitaţi-vă la Supernatural;
  • A început sezonul 5 din Weeds de ceva vreme, moment numai bun să iau serialul de la început. Am ajuns la sezonul 3 şi, încă o dată, recomand serialul. Am uitat o groază de lucruri, e mai bun decât îmi aminteam. Îl comparam cu Breaking Bad, dar Weeds nu doar că e mai bun, e genial!;
  • I-am mai dat o şansă lui Tobey (The Listener) şi chiar am avut impresia că serialul începe să meargă, dar au încheiat episodul prost, clişeistic. Ăsta e un serial pe care mai bine nu îl vezi, oricum nu e mai nimic de capul lui. Doar câţiva actori drăguţi şi o idee bună aplicată foarte prost. Adică, dacă omul nostru poate auzi gândurile celorlalţi, de ce se pune atât de mult accept pe ceea ce vede, pe ochi? Puteau, la fel de bine, să-i spună The Visionary;
  • Mental, am rămas undeva la episodul 6, cel mai bun până la acesta. Chiar dacă aduce prea mult cu House, serialul (fiind unul de vară) merită urmărit măcar pentru că are cazuri interesante. Eu cred că o să vă placă;
  • Am văzut promoul la sezonul 4 din Dexter şi abia aştept să înceapă. Poate că aşa îmi fac timp să văd şi sezoanele 2 şi 3, că tare rău îmi pare că le-am pierdut.

0 comentarii

Trimiteți un comentariu

Adresa de email (abonarea trebuie confirmata):

O colecţie de obsesii, pasiuni şi frământări din mine, un loc pe care îl cizelez şi-l modelez permanent după firea mea schimbătoare, o oglindă difuză a ceea ce-am fost şi încerc să fiu. Un blog scris nu atât pentru a fi citit, dar pentru plăcerea nebună de a fi scris. [detalii]
A apărut o eroare în acest obiect gadget