în aşteptare #1. (10.01.2011)

În lumina slabă a camerei sale, dar, mai ales, în lumina tuturor celor întâmplate, îşi aştepta sfârşitul. Avea să vină, ca aproape tot ce i s-a întâmplat lui, în totalitate normal, chiar banal şi vechi. Ca şi ziua aceea în care, întorcându-se acasă de la câmp, îşi ducea în căruţă soţia moartă. A murit în câteva secunde, fulgerată. Îşi aduce aminte cu groază, dar mai ales cu ruşine, de ziua aceea şi de privirle curioşilor în căruţă, unde, puţin schimbată la faţă, stătea întinsă femeia de care îl lega până atunci o viaţă. Viaţa care îl lega de acea femeie din care sufletul a încetat de ceva timp să mai fumege.
[citeşte continuarea...]

fotografie: veneraţie

Scris de răzvan cîmpean joi, mai 07, 2009

Se spune că noaptea e plină de mister. Nici viaţa nu e mai departe. În noapte mă las captiv viselor de care mă tem. Statui dezbrăcate, kitsch. Şi ei se închină lor, e curat în jur. E totul atât de proaspăt şi frumos, e calm şi oamenii zâmbesc. Dinţii aceia... statuia goală. Mai multe, bărbaţi şi femei, copii chiar. Şi acum ar fi cazul să se prindă de mâini, să formeze un cerc în jurul statuilor. Şi în jurul curăţeniei. Nimic, doar linişte. Ei se închină şi tac. Rugăciunea încă nu s-a inventat aici. Statui goale, mă întreb de ce. Cu ce le schimbă ele viaţa? De unde sunt, ce înseamnă?

0 comentarii

Trimiteți un comentariu

Adresa de email (abonarea trebuie confirmata):

O colecţie de obsesii, pasiuni şi frământări din mine, un loc pe care îl cizelez şi-l modelez permanent după firea mea schimbătoare, o oglindă difuză a ceea ce-am fost şi încerc să fiu. Un blog scris nu atât pentru a fi citit, dar pentru plăcerea nebună de a fi scris. [detalii]
A apărut o eroare în acest obiect gadget