în aşteptare #1. (10.01.2011)

În lumina slabă a camerei sale, dar, mai ales, în lumina tuturor celor întâmplate, îşi aştepta sfârşitul. Avea să vină, ca aproape tot ce i s-a întâmplat lui, în totalitate normal, chiar banal şi vechi. Ca şi ziua aceea în care, întorcându-se acasă de la câmp, îşi ducea în căruţă soţia moartă. A murit în câteva secunde, fulgerată. Îşi aduce aminte cu groază, dar mai ales cu ruşine, de ziua aceea şi de privirle curioşilor în căruţă, unde, puţin schimbată la faţă, stătea întinsă femeia de care îl lega până atunci o viaţă. Viaţa care îl lega de acea femeie din care sufletul a încetat de ceva timp să mai fumege.
[citeşte continuarea...]

de ce ada şi nu milea?

Scris de răzvan cîmpean sâmbătă, mai 30, 2009

Ada Milea sau artistul desăvârşit. Îmi propun să nu folosesc cuvinte mari, trebuie să recunosc că o să-mi fie greu. Muzica ei e atât de inteligentă, de profundă şi de provocatoare prin ironie încât doar aici găsesc explicaţia pentru care sunt destul de puţini cei care o apreciază. Mă refer la albumele mai vechi, încerc să nu o confund cu trecutul ei.
Am descoperit-o acum mai bine de doi ani, până atunci numele nu îmi spunea mai nimic. Pentru început ascultam Leagăn dulce de oţel, Triştii, poliţiştii, Ală (era Vasile om frumos), Perspectiva/Statul/Curcubeu de gaze, Să injectăm slănină în găină sau Survive. Am încercat să înţeleg la ce se referă în fiecare piesă, dar pe măsură ce mai ascultam înţelegeam mai mult sau ceva diferit. Astăzi nu-mi pot imagina muzica, aşa cum e ea pentru mine, fără Ada Milea. Am nevoie să mă mişte cu ceva, să mă intrige, să mă pună pe gânduri. Asta apreciez cel mai mult la Ada Milea, protestul inteligent, metaforele brutale, jocul neprevăzut de cuvinte. Întotdeauna mă gândesc cât de multe se ascund în spatele versurilor, ce înţelesuri fascinante găzduiesc, ce bucurie să le pot asculta. Vă împărtăşesc din această bucurie:

Am ataşat piese care îmi plac în special şi, în plus, le puteţi descărca de aici.

3 comentarii

  1. Bogdan spune:
  2. Ada Milea...e bine de stiut ca "tezaurul" muzical romanesc nu e alcatuit numai din Guţe, indivizi colorati si auriferi, tipese siliconate si atat, DJs Cool ficiuring Trendy Divas...Ada e o artista pana in maduva oaselor. Cand spui Ada Milea spui in primul rand originalitate, inteligenta, umor, ironie savuroasa, subtilitate...Si de fiecare data cand ii ascult piesele ma simt la fel de entuziasmat ca si prima oara.

     
  3. Bogdan:
    Ai reusit sa o portretizezi pe Ada Milea mai bine decat mine.

     
  4. anca spune:
  5. De acord si eu.Imi place Ada Milea...

     

Trimiteți un comentariu

Adresa de email (abonarea trebuie confirmata):

O colecţie de obsesii, pasiuni şi frământări din mine, un loc pe care îl cizelez şi-l modelez permanent după firea mea schimbătoare, o oglindă difuză a ceea ce-am fost şi încerc să fiu. Un blog scris nu atât pentru a fi citit, dar pentru plăcerea nebună de a fi scris. [detalii]
A apărut o eroare în acest obiect gadget