în aşteptare #1. (10.01.2011)

În lumina slabă a camerei sale, dar, mai ales, în lumina tuturor celor întâmplate, îşi aştepta sfârşitul. Avea să vină, ca aproape tot ce i s-a întâmplat lui, în totalitate normal, chiar banal şi vechi. Ca şi ziua aceea în care, întorcându-se acasă de la câmp, îşi ducea în căruţă soţia moartă. A murit în câteva secunde, fulgerată. Îşi aduce aminte cu groază, dar mai ales cu ruşine, de ziua aceea şi de privirle curioşilor în căruţă, unde, puţin schimbată la faţă, stătea întinsă femeia de care îl lega până atunci o viaţă. Viaţa care îl lega de acea femeie din care sufletul a încetat de ceva timp să mai fumege.
[citeşte continuarea...]

creaţie: paşi spre nicăieri #4

Scris de răzvan cîmpean vineri, mai 08, 2009

Vreau să-i înţeleg pe oameni. Vreau să înţeleg ce-i macină, vreau să le înţeleg limitele. Îi testez. Le zâmbesc, îi iau de mână, fac în aşa fel încât privirea lor să o întâlnească pe a mea. Ruşinea, minciunile, secretele, încrederea, liniştea, conflictul... din toate mă hrănesc.
Eu nu pretind, omule, că te cunosc, nu pretind să accepţi că te citesc. Privirea ta, paşii tăi, degetele îmi spun mai mult decât cuvintele tale goale. Păstrează-te pentru tine! Toate mişcările tale sunt cuvinte pentru mine. Păstrează la tine tot ce crezi că te face vulnerabil. În amintirea mea rămâi un laş, oricum nu eşti mai mult. Un laş atât de mare încât nu ieşi din cochilia ta, deşi de multe ori te-am chemat la mine. Probabil că asta e salvarea ta, poate te face să te simţi important. De azi nu mai eşti. Azi am început să te înţeleg. Umărul tău nu mai e locul preferat al mâinii mele, chiar dacă îmi lipseşte. O să mă obişnuiesc fără tine, chiar dacă tu o să continui să exişti fizic. Ţie, omule, ţi-am dat o dimensiune nemeritată. Tu eşti cel pentru care dimineaţa zâmbesc? Pentru tine merg la şcoală? Să fi tu motivul pentru care încă mă mai îndoiesc de tot ce mă înconjoară? Dar zâmbeşti şi crezi că profunzimea e praf peste visele tale măreţe. Nu, om drag! Profunzimea e calea către visele tale...

1 Responses to creaţie: paşi spre nicăieri #4

  1. Nu e foarte asta ce vrem cu totii, sa ne intelegem unii pe altii?

     

Trimiteți un comentariu

Adresa de email (abonarea trebuie confirmata):

O colecţie de obsesii, pasiuni şi frământări din mine, un loc pe care îl cizelez şi-l modelez permanent după firea mea schimbătoare, o oglindă difuză a ceea ce-am fost şi încerc să fiu. Un blog scris nu atât pentru a fi citit, dar pentru plăcerea nebună de a fi scris. [detalii]
A apărut o eroare în acest obiect gadget