în aşteptare #1. (10.01.2011)

În lumina slabă a camerei sale, dar, mai ales, în lumina tuturor celor întâmplate, îşi aştepta sfârşitul. Avea să vină, ca aproape tot ce i s-a întâmplat lui, în totalitate normal, chiar banal şi vechi. Ca şi ziua aceea în care, întorcându-se acasă de la câmp, îşi ducea în căruţă soţia moartă. A murit în câteva secunde, fulgerată. Îşi aduce aminte cu groază, dar mai ales cu ruşine, de ziua aceea şi de privirle curioşilor în căruţă, unde, puţin schimbată la faţă, stătea întinsă femeia de care îl lega până atunci o viaţă. Viaţa care îl lega de acea femeie din care sufletul a încetat de ceva timp să mai fumege.
[citeşte continuarea...]

creaţie: stai, nu mă mai trage de limbă!

Scris de răzvan cîmpean vineri, martie 13, 2009

Se întâlnesc. Pentru ei pare a fi ceva nou. El nu a fost niciodată prea vorbăreţ, iar ea a făcut o pasiune din a se auzi vorbind. Şi întâlnirea lor îi pare lui întâmplătoare:
– Bună!
– Ăăă... Bună!
– Ce faci?
– Păi, ce vrei?!
– Sincer, aş vrea o floare! Ce zici, îmi dai o floare?
– De ce tocmai de la mine?
– Mi-ar aminti de el.
– Bine, dar el are mustaţă.
– Da, mustaţa lui îmi place. Abia aştept dimineţile să pot să o ating.
– Mie nu mi-a plăcut niciodată, nu-mi place cum te tratează.
– Dar ce ştii tu despre el? Ce, ţie ţi-a spus vreodată toate acele cuvinte frumoase?
– Nu, dar nu crezi că se foloseşte de tine? Las-o baltă... Sunt sigur că te iubeşte! Toate spuneţi aşa.
...
– Cum am ajuns aşa? Ne înţelegeam bine...
– Nu, eu am încercat să te înţeleg, tu ai făcut la fel pentru tine!
– Ce vrei să spui cu asta?
– Nimic, de ce nu mergi şi acum la el? Nu e ca şi cum ar face vreo diferenţă.
– Vrei sa merg, deci. Fie! Nici să nu te mai gândeşti la floare!

Prosopul roz se întoarce, aşteptând. Dar nimic. El, cel care ar fi trebuit să vină să o salveze nu mai apare. În coşul de rufe întâmplarea o să se repete săptămâna viitoare când, din nou, o să fie rândul ei să se facă de folos. Prietenia lor o să reziste, de patru luni o duc aşa, nu contenesc să se certe! E şi asta o formă de afecţiune. În scurt timp ea o să spună că-i pare rău şi apoi o să-şi găsească liniştea îmbrăţişaţi.

0 comentarii

Trimiteți un comentariu

Adresa de email (abonarea trebuie confirmata):

O colecţie de obsesii, pasiuni şi frământări din mine, un loc pe care îl cizelez şi-l modelez permanent după firea mea schimbătoare, o oglindă difuză a ceea ce-am fost şi încerc să fiu. Un blog scris nu atât pentru a fi citit, dar pentru plăcerea nebună de a fi scris. [detalii]
A apărut o eroare în acest obiect gadget