în aşteptare #1. (10.01.2011)

În lumina slabă a camerei sale, dar, mai ales, în lumina tuturor celor întâmplate, îşi aştepta sfârşitul. Avea să vină, ca aproape tot ce i s-a întâmplat lui, în totalitate normal, chiar banal şi vechi. Ca şi ziua aceea în care, întorcându-se acasă de la câmp, îşi ducea în căruţă soţia moartă. A murit în câteva secunde, fulgerată. Îşi aduce aminte cu groază, dar mai ales cu ruşine, de ziua aceea şi de privirle curioşilor în căruţă, unde, puţin schimbată la faţă, stătea întinsă femeia de care îl lega până atunci o viaţă. Viaţa care îl lega de acea femeie din care sufletul a încetat de ceva timp să mai fumege.
[citeşte continuarea...]

nerostite, trupurile noastre

Scris de răzvan cîmpean marți, martie 31, 2009

Şi-s sute de ani şi parcă-i în zadar. Ce spui, a trecut mai puţin? Tu glumeşti, nu se poate să fi trecut mai puţin! Îmi amintesc când prima oară buzele noastre s-au întâlnit, cred că amândoi am roşit. Mi-am spus atunci că e normal, dar azi, când tocmai te-am pierdut pentru câteva ore, nu găsesc normalitatea prin buzunare. Şi tu o să mă întrebi dacă am pantalonii cu buzunarele cusute de la primul nostru pariu şi eu o să-ţi spun că nu, pe ăia o să-i păstrez. Mi-am promis să nu-i mai port şi până acum a funcţionat, chiar dacă ştiu cât de mult îţi plac. Au început să-mi placă şi mie...
M-ai strâns în braţe când ai plecat, ai vrut să mă iei cu tine, asta mi-au spus ochii tăi... ah, ochii ăia în care te-am găsit de atâtea ori. Oare îţi mai aminteşti când mi-ai citit prima dată din Freud? Sincer, nu am înţeles mai nimic, eram prea fermecat de buzele şi tonul cald al vocii tale. Da, te iubesc! Te iubesc fiindcă tu m-ai învăţat ce-i aia iubire, fiindcă tu mă faci să cred că nu există sfârşit! Şi, mă întreb, şi ce dacă există? Nu e importantă fiecare secundă în care m-am jucat cu degetele sau părul tău? Sau acea după amiază când mi-ai şoptit că eşti fericită fiindcă reuşisem să ajungem în vârful bradului în care ţi-a fost mereu frică să urci. Sau seara când mi-am făcut curaj şi le-am spus părinţilor tăi că te iubesc şi că vreau să am grijă de tine pentru totdeauna şi reacţia tatălui tău, care mi-a strâns mâna. A fost o strângere caldă, ca mâna ta uşoară pe umărul meu în fiecare dimineaţă...
Deşi ai plecat doar pentru puţin, dorul deja mă apasă. Tu însemni totul pentru mine, înţelegi? Ştii tu oare că fără ochii tăi fermecători, fără buzele tale dulci, fără palmele tale protectoare nu mi-aş mai găsi rostul in lume? Revino şi sărută-mi fruntea, te aşteaptă. Mi-e dor de atingerea ta...

0 comentarii

Trimiteți un comentariu

Adresa de email (abonarea trebuie confirmata):

O colecţie de obsesii, pasiuni şi frământări din mine, un loc pe care îl cizelez şi-l modelez permanent după firea mea schimbătoare, o oglindă difuză a ceea ce-am fost şi încerc să fiu. Un blog scris nu atât pentru a fi citit, dar pentru plăcerea nebună de a fi scris. [detalii]
A apărut o eroare în acest obiect gadget