în aşteptare #1. (10.01.2011)

În lumina slabă a camerei sale, dar, mai ales, în lumina tuturor celor întâmplate, îşi aştepta sfârşitul. Avea să vină, ca aproape tot ce i s-a întâmplat lui, în totalitate normal, chiar banal şi vechi. Ca şi ziua aceea în care, întorcându-se acasă de la câmp, îşi ducea în căruţă soţia moartă. A murit în câteva secunde, fulgerată. Îşi aduce aminte cu groază, dar mai ales cu ruşine, de ziua aceea şi de privirle curioşilor în căruţă, unde, puţin schimbată la faţă, stătea întinsă femeia de care îl lega până atunci o viaţă. Viaţa care îl lega de acea femeie din care sufletul a încetat de ceva timp să mai fumege.
[citeşte continuarea...]

creaţie: 5 minute pe fereastră

Scris de răzvan cîmpean vineri, martie 20, 2009

Prea cald, prea multă aglomeraţie... M-am cam săturat de gălăgie, de copii care îşi uită vârsta şi se comportă şi îmbracă de parcă ar avea 20 şi ceva de ani, de mizerie, de ipocrizie, de troleibuze, de maşini parcate peste tot! M-am săturat de fereastra mea. Acum aş vrea să văd în faţă un imens parc în care pot pleca toţi cei ca mine. Să se liniştească după toată forfota la care sunt supuşi zilnic. Ciudat, parcă asta îmi spun multe chipuri... Parcă şi ei şi-ar dori să apară parcul ăsta, dar uită şi mai scuipă o dată pe jos.
Doi puşti, care se grăbesc să ajungă acasă, se ruşinează când mă văd cu privirea fix pe ei. Eh, ce să fac... am şi eu un păcat, privesc oamenii şi vreau să le simt viaţa. Asta nu mă opreşte să înghit în sec când văd un şofer idiot care trece pe roşu, exact lângă o femeie însărcinată. Femeia se sperie, dar îşi continuă drumul şi, în staţie, aruncă o monedă unei copile ce o trage de fustă. Copila zâmbeşte şi încearcă să mulţumească, dar nu ştie cum. Un domn la costum se fereşte ca de râie de fată şi încearcă să îşi vadă de drum într-o ignoranţă totată. Spre fericirea mea, i se deschide servieta şi îi pică toate foile în eterna baltă din staţie. Am zâmbit şi am sperat să treacă o maşină şi să-l stropească. Ghinion, foile nu erau importante şi nicio maşină nu vrea să-l stropească. Fetiţa se apleacă şi se oferă să-l ajute, dar domnul o refuză. Cred că îi spune să plece, l-o fi făcând de ruşine. Copila, cuminte, îl împinge în apă... Ba nu, asta e doar în mintea mea... Pleacă şi mai caută bunăvoinţă la alţi oameni. Ce frumos trebuie să fie copilăria! Ajunge la chioşcul de bilete şi se repede la vânzătoare. Nu văd bine ce se petrece, dar fata revine în staţie cu un bilet pe care îl întinde bărbatului în costum. Cred că îi spune că i s-a udat biletul când i s-a deschis geanta. Domnul nostru era prea demn ca să accepte biletul micuţei, aşa că, într-un gest lipsit de bun simţ, o împinge de cap şi se urcă rapid într-un taxi. Fata aruncă biletul pe jos şi aşteaptă ca cineva să-l ridice. Nu stă mult şi un bătrânel îşi face curaj, se apleacă şi, după ce ia biletul, îl întinde copilei.
- De ce ai ueşit iar fără să-mi ceri voie?, o întreabă el. Să nu mai faci asta niciodată!, îi mai spune. O ia de mânuţă şi, cu multă răbdare se îndreaptă spre casă. Taxiul e deja departe, din păcate!
Pun totul pe seama căldurii şi nu încerc să înţeleg prea multe. Vreau un pahar de suc. Mai e şi mâine timp să fac parcul, măcar pentru fetiţa din stradă...

0 comentarii

Trimiteți un comentariu

Adresa de email (abonarea trebuie confirmata):

O colecţie de obsesii, pasiuni şi frământări din mine, un loc pe care îl cizelez şi-l modelez permanent după firea mea schimbătoare, o oglindă difuză a ceea ce-am fost şi încerc să fiu. Un blog scris nu atât pentru a fi citit, dar pentru plăcerea nebună de a fi scris. [detalii]
A apărut o eroare în acest obiect gadget